Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) oferă premii și surprize dacă mergi prin București cu STB, în Săptămâna Europeană a Mobilității.
TPBI anunță că le-a pregătit celor care utilizează transportul public mai multe premii și surprize, cu ocazia „Săptămânii Europeane a Mobilității”. Evenimentul se desfășoară în perioada 16-22 septembrie 2022, iar tema din acest an este „Better Connections”.
Capitala participă la inițiativa anuală organizată de Comisia Europeană, atât prin proiecte organizate de Primăria Generală, cât și prin proiecte organizate de TPBI.
În weekendul 17-18 septembrie (în intervalul orar 10:00-18:00), la intrarea din Piața Charles de Gaulle a Parcului Regele Mihai I (fost Herăstrău), TPBI va organiza „Mobility Expo” – un eveniment care își propune să informeaze publicul despre proiectele de mobilitate inițiate și aflate în curs de dezvoltare la nivelul Regiunii București – Ilfov. Atât cei mici, cât și adulții vor putea admira produsele și serviciile oferite de diverși actori de pe scena regională a transportului public, inclusiv cel alternativ.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate și vehiculele, echipamentele și efectivele de câini și de cai ale Jandameriei Române. Astfel, copiii vor avea ocazia să îmbrace vestele, să probeze căștile, scuturile și celelalte echipamente folosite în misiuni, să cerceteze vehiculele și să pornească semnalele acustice și vizuale, dar și să admire câteva exemplare din efectivele de câini și cai din dotarea Jandarmeriei.
Agenții de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere le vor explica celor mici și tinerilor cum să circule corect pe drumurile publice și să evite astfel accidentele. Într-un autobuz din dotarea brigăzii se vor prezenta diverse situații și imagini și vor rula filme de scurt metraj cu un conținut educativ. Totodată, vizitatorii vor putea admira în detaliu motocicletele folosite de polițiști în acțiuni.
Sâmbătă, 17 septembrie, și duminică, 18 septembrie, în intervalul orar 10:00-18:00, TPBI anunță că va înființa trasee speciale de autobuz, denumite „Green Line”. Acestea vor avea stațiile în principalele puncte de interes din București și în zonele învecinate parcurilor, dar și în diferite puncte cu atracții turistice din Județul Ilfov: Palatul Mogoșoaia, Muzeul Atelier din Piscu, Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Pasărea, Mănăstirea Vlad Țepeș. Autobuzele vor fi inscripționate cu „Green Line” și vor circula pe traseele următoare:
„TPBI GO!” – În perioada „Săptămânii Europene a Mobilității” (16-22 septembrie), TPBI va lansa mai multe concursuri, printre care „TPBI GO!”. Se va desfășura în perioada 17-18 septembrie și își propune să încurajeze publicul, în special tinerii, să folosească transportul public și cel alternativ, nepoluant.
Câștigătorii concursului vor fi aleși prin tragere la sorți și vor primi abonamente de călătorie cu mijloacele de transport în comun și trotinete. Pentru înscrierea în concurs, ei trebuie să scaneze un cod QR care va fi afișat în vehiculele de pe liniile „Green Line”. Cei care vor scana toate cele 4 coduri de pe cele 4 linii vor avea mai multe șanse de câștig.
„Fotografii – Transportul public din București și Ilfov” – O altă surpriză pregătită de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov este concursul pentru pasionații de fotografie și transport public și alternativ. Concursul se va desfășura pe tot parcursul campaniei „Săptămâna Europeană a Mobilității” (16-22 septembrie).
Cele mai bune poze vor fi folosite în campaniile viitoare de promovare a transportului public ale TPBI, iar câștigătorii concursului vor primi calendare de perete care conțin fotografiile trimise de ei pentru concurs.
„Quiz – Transportul public din București și Ilfov” – TPBI a pregătit și un concurs online cu premii „Quiz – Transportul public din București și Ilfov”. Acesta se va desfășura pe site-ul propriu, AICI, iar cei care vor răspunde corect vor câștiga vase izolate termic pentru băuturi calde sau reci (tip termos), stick-uri de memorie și baterii externe pentru telefoanele mobile.
Ziua Porților deschise
Un alt eveniment organizat de TPBI este „Ziua Porților Deschise”. Acesta va avea loc sâmbătă, în ziua de 17 septembrie 2022, în intervalul orar 09:00 și 15:00. Vizitatorii vor avea acces în depoul de tramvaie Dudești al STB SA și la Muzeul STB.
La Depoul Dudești, va putea fi vizitată unitatea de exploatare și publicul va afla modul de funcționare a diferitelor subansamble ale tramvaielor. Participanții la eveniment vor avea ocazia să admire diferite modele de tramvaie de epocă și vor efectua un tur al depoului cu unul dintre aceste vagoane.
Tot în ziua 17 septembrie, între orele 9:00-15:00, Muzeul STB va fi deschis pentru cei care doresc parcurgerea unei scurte incursiuni în istoria transportului în comun din București și în activitatea lucrătorilor din transportul public.
Plimbare cu tramvaiul de epocă
Duminică, 18 septembrie, în intervalul orar 09:00 și 14:00, cei pasionați de tramvaie se vor putea plimba cu un model de epocă pe traseul: Depoul Dudești – Piața Hurmuzachi – Bucur Obor – Depoul Victoria – Lizeanu – Piața Sf. Gheorghe și retur.
„Pe traseele speciale „Green Line”, cât și la plimbarea cu tramvaiul de epocă, sunt valabile toate titlurile de călătorie din oferta tarifară a TPBI”, anunță TPBI.