Opera Națională București prezintă premiera spectacolului de balet „Coppélia" de Léo Delibes. Regia, coregrafia poartă semnătura Corinei Dumitrescu, adaptare după coregrafia originală de Arthur Saint-Léon, Marius Petipa și Enrico Cechetti. Costumele au fost realizate de Bogdana Pascal, iar decorul de către Vladimir Turturica.
Avanpremiera spectacolului va avea loc miercuri, 12 mai, începând cu ora 18:30. Premiera baletului va avea loc joi, 13 mai, orele 18:30. Cea de-a treia reprezentație a evenimentului este programată sâmbătă, 15 mai, orele 18:30.
Biletele se găsesc AICI și la casa de bilete a Operei Naționale București.
Încă de la premiera mondială a spectacolului, ce a avut loc în anul 1870 pe scena Théatre Imperial de L’Opéra din Paris, spectacolul a cucerit publicul de toate vârstele.
Coregraful spectacolului, Corina Dumitrescu, despre montarea de pe scena Operei Naționale București: „Coppélia este un spectacol pus în scenă acum mai bine de 150 ani, cu multe momente amuzante și energice. Fiind un titlu vechi, m-a interesat recrearea lui pentru publicul de azi, fără să îi alterez, însă, farmecul si autenticitate determinate de secolul în care a fost creat.
Nu am renunțat la binecunoscuta mise en scene și la secvența dansurilor folclorice de divertisment, însă le-am dinamizat printr-o succesiune mai rapidă a mișcărilor și a scenelor. Nu în ultimul rând, m-a preocupat claritatea mesajului, astfel încât acest balet să fie receptat atât de publicul adult, cât și de cel foarte tânăr.
Mi-a plăcut să împrospătez firul narativ al minunatei povesti hoffmaniene prin dans și gest,dându-le eroilor naturalețea posturilor contemporane, integrate în atmosfera atât de frumos creată de Bogdana Pascal și Vladimir Turturică.
Coppélia a fost o provocare minunată pentru toată echipa de creație, un spectacol plin de umor, cu o intrigă incitantă. L-am realizat cu multă dragoste și entuziasm, și, deși forța majoră i-a împiedicat lansarea în aprilie 2020, i-am anticipat efectele tonice pentru public de îndată ce stagiunea a putut fi reluată.
Vă invit pe toți în sala de spectacol, unde împreună cu artiștii Operei Române am alungat prin artă neliniștile cotidiene și v-am rezervat câteva ore speciale pentru a vă relua speranța în viitor.”