Premieră: Pubele subterane într-un sector din București

de:
20 mart. 2014
12 Afișari
Premieră: Pubele subterane într-un sector din București

„Am început montarea pubelelor subterane de colectare selectivă a deșeurilor încă de anul trecut. Până acum avem câteva zeci în tot sectorul și ne propunem să ajungem la 500. Avantajele acestui sistem sunt multiple: eliminăm mirosul și aspectul neplăcut și gunoiul nu mai poate fi împrăștiat. Acest sistem funcționează deja în occident și sunt mândru că suntem prima administrație locală care îl implementează în România”, a declarat Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3, scrie realitatea.net.

De altfel, în Sectorul 3 a început curățenia de primăvară.

În cadrul acțiunii vor fi curățate spațiile verzi din jurul blocurilor, prin operaţiuni de igienizare care constau în adunarea pietrelor, a crengilor şi a resturilor menajere, greblat, strângerea şi încărcarea gunoiului rezultat, precum şi evacuarea deşeurilor. De asemenea se vor dezlipi afișele şi reclamele neautorizate de pe stâlpi și mobilierul stradal. Parcările vor fi spălate şi se vor igieniza recipienţii de precolectare a deşeurilor de pe domeniul public. Totodată, se vor aplica inscripţii de avertizare privind interdicţia abandonării deşeurilor pe domeniul public.

Cookies