Intervenție chirurgicală în premieră în România, la Spitalul Bagdasar Arseni

de:
21 oct. 2016
1 Afișari
Intervenție chirurgicală în premieră în România, la Spitalul Bagdasar Arseni

Luni a fost realizată prima intervenție la o pacientă cu distonie, iar marți a fost operat cel de-al doilea pacient. Prima pacientă operată avea distonie primară complexă cervicală și axială. Distonia reprezintă o tulburare de mișcare care poate să nu răspundă la tratament medicamentos și trebuie luat în considerare tratamentul chirurgical, care poate fi ablativ sau neuromodulator. Există forme de distonie care epuizează pacientul, pentru că nu permit ca acesta să se hrănească și să se odihnească„, a explicat neurochirurgul Jean Ciurea, potrivit Agerpres.

El a semnalat că, în prezent, în România nu există un registru al pacienților cu distonie.

Formele sunt diferite, sunt grade diferite de evoluție, nu există în momentul de față un diagnostic genetic care să se efectueze de rutină la acești pacienți„, a precizat Ciurea.

Medicul a spus că durata unei astfel de intervenții variază între șase și opt ore.

Această intervenție vizează o structură din creier cunoscută drept ‘Globus Pallidus, pars interna’ în care se introduce un electrod de neuromodulare. Electrozii cerebrali se află conectați la generatorul de puls aflat undeva în regiunea subclaviculară stânga prin extensii, sistemul aflându-se subcutanat în totalitate. Dispozitivul poate fi reîncărcat din exterior, prelungindu-se durata de viață a generatorului„, a mai explicat medicul neurochirurg.

Potrivit acestuia, atât operația, cât și dispozitivul sunt decontate de CNAS, programul prin care se realizează aceste intervenții reprezentând „o necesitate” pentru România.

Neurochirurgul a declarat că deocamdată acest gen de intervenție se realizează la Spitalul „Bagdasar Arseni”, însă vor avea loc operații de acest tip și la Spitalul Universitar de Urgență București.

Prețul unui electrostimulator se situează în jurul valorii de 20.000 de euro dar costurile ar fi mult mai mari dacă intervenția s-ar efectua în afara țării.

Numărul celor care ar putea fi operați depinde de numărul de aparate disponibile, de registrul național care ar trebui să fie făcut cât mai curând. Acest sistem are nevoie de o observare medicală competentă„, a punctat specialistul.

El a precizat că medicii de la Spitalul „Bagdasar Arseni” care au participat la aceste intervenții s-au pregătit în Italia, Franța, Germania și SUA.

Cookies