Prefectul Capitalei, prima reacție după ce a refuzat prelungirea stării de alertă din Sectorul 1. Alin Stoica: Nu se impune

24 aug. 2021
78 Afișari
Prefectul Capitalei, prima reacție după ce a refuzat prelungirea stării de alertă din Sectorul 1. Alin Stoica: Nu se impune
Prefectul Capitalei, prima reacție după ce a refuzat prelungirea stării de alertă din Sectorul 1. Alin Stoica: Nu se impune

Alin Stoica, Prefectul Capitalei, a avut luni seară o primă reacție după ce a refuzat prelungirea stării de alertă din Sectorul 1 cerută de Clotilde Armand pentru încă 15 zile. Acesta a explicat că nu se impune prelungirea stării de alertă, asta după ce a avut discuții cu reprezentanții Primăriei și ai companiei Romprest.

Alin Stoica, Prefectul Capitalei, a transmis luni că nu se impune prelungirea stării de alertă în Sectorul 1, pe fondul scandalului dintre primarul Clotilde Armand şi compania Romprest. De asemenea, acesta a avut discuții cu cele două părți implicate.

Anunțul lui Alin Stoica după ce a refuzat prelungirea stării de alertă cu 15 zile

Prin neprelungirea stării de alertă, Prefectul Capitalei spune că Primăria Sectorului 1 nu mai poate angaja o altă firmă care să ajute la curățenie.

 „Nu se impune prelungirea stării de alertă. În acelaşi timp, am avut o discuţie cu Primăria Sectorului 1 şi cu Romprest şi urmează ca în două zile să prezinte împreună cu plan care să asigure continuitatea serviciilor de salubrizare pe termen lung şi sper ca ambele părţi sunt conştiente de importanţa pe care acest lucru o are pentru cetăţenii Sectorului 1 şi vor veni împreună cu această soluţie”, a explicat luni Alin Stoica.

Alin Stoica a mai transmis că autorităţile vor monitoriza atent situaţia pentru a nu se ajunge din nou la o criză.

„Societatea de salubrizare a dat asigurări că are capacitatea necesară să continue. Evident că situaţia va fi sub monitorizare, având în vedere că este oarecum fragil după toată această perioadă. Instituţiile despre care am vorbit vor monitoriza continuu situaţia din Sectorul 1 şi nu vom ezita să luăm măsuri în momentul în care lucrurile se vor înrăutăţi”, a mai spus prefectul.

Prefectul Capitalei spune că Romprest își va continua contractul

Prefectul a mai transmis că serviciul Romprest va continua.

„După cum ştim există un diferend între cele două părţi. Romprest va funcţiona la capacitate. Din discuţiile pe care le-am avut îşi vor continua activitatea. Evident ei solicită plata din partea Primăriei Sectorului 1”, a mai transmis Alin Stoica.

Clotilde Armand a cerut din concediu prelungirea stării de alertă, prefectul s-a opus

Primarul Clotilde Armand a cerut din concediu prelungirea stării de alertă sanitară cu încă 15 zile. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1 a aprobat, duminică seară, prelungirea stării de alertă, însă decizia a fost în mâna prefectului Capitalei.

Starea de alertă sanitară din Sectorul 1 a intrat în vigoare în data de 24 iulie, timp de 30 de zile, la propunerea lui Clotilde Armand.

PSD a reacționat imediat ce starea de alertă nu a mai fost prelungită

Alexandru Petrescu, vicepreședintele PSD Sector 1, care strânge în prezent semnături pentru demiterea lui Armand, a reacționat imediat ce prefectul Capitalei a refuzat prelungirea măsurii. Acesta i-a adresat o serie de vorbe grele primarului.

„Clotilde Armand este expresia neputinței, a nepriceperii în administrație. Un produs politic gol de conținut, gonflat profesionist pe nemulțumirile și așteptările, astăzi înșelate, ale unei părți a societății. Alături de conflict, siluirea legii pare să fie singura metoda de guvernare, astăzi, luni 23 august, forțându-se, din nou, instituirea stării de alertă, într-un areal administrativ, sectorul 1, victimă a propriei administrații USR-PNL.

La baza cererii de instituire a stării de alertă nu sunt fenomene naturale nemaiîntâlnite, nu sunt convulsii sociale trepidante, nu ne-a invadat din vreo galaxie îndepărtată vreo specie gurmanda de umanoizi, ci pur și simplu suntem ostatici ai incomensurabilei prostii si nerozii a unui primar care se simte mai bine cu securea pe eșafod decât cu mistria pe șantier.

Prețul pe care cetățenii din #sectorul1 al capitalei îl plătesc să își dea seama de ipocrizia si neștiința primarului/om-nou providențial Clotilde Armand este mult mai mare decât cel pe care îl plătesc restul românilor, să realizeze că ceata USR și primarii lor priponiți prin diferite administrații locale sunt un produs politic augmentat artificial, un cor de zgomote, un partid care preferă doar drumul, niciodată destinația”, a transmis Alexandru Petrescu, vicepreședinte PSD Sector 1, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a PSD.

Cookies