Prefectul Capitalei: Nu vă expuneţi la frig! Temperaturile vor fi de -17 grade C

de:
27 ian. 2012
0 Afișari
Prefectul Capitalei: Nu vă expuneţi la frig! Temperaturile vor fi de -17 grade C

Având în vedere temperaturile foarte scăzute care se anunţă pentru următoarele zile, prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, şi Serviciul de Ambulanţă (SABIF) le recomandă persoanelor vârstnice, cardiacilor, diabeticilor, persoanelor cu probleme respiratorii, părinţilor care au copii şi tuturor persoanelor sensibile la ger să nu se expună frigului între orele 18.00-09.00, când, conform avertizărilor meteo, temperaturile pot scădea pâna la -13 şi chiar -17 grade Celsius în Capitală.

În situaţia în care deplasările în acest interval orar sunt necesare, se recomandă purtarea de haine groase şi încalţăminte cu talpa groasă, pentru a diminua efectele gerului.

Începând de vineri, de la orele 17.00, persoanele fără adăpost se pot prezenta la secţiile UPU din cadrul spitalelor pentru a fi transportaţi către centrele de asistenţă socială din Bucureşti, unde vor fi găzduiţi pentru a fi protejaţi de efectele gerului.

Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, echipajele SABIF vor patrula în Capitală pentru a găsi oameni ai străzii, pentru a-i prelua şi duce în adăposturi. Astfel,  persoane fără adăpost nu trebuie să stea ascunse ca să poată fi văzute la timp de Serviciul de Ambulanţă.

Până acum, mai sunt disponibile circa 220 de locuri la centrele de asistenţă socială din Capitală.

Cookies