ȘTIRI

Prefectul Capitalei liniștește bețivanii: Nu închidem terase din Bucureşti. Totuși, activitatea bodegilor va fi suspendată șase luni dacă sunt abateri repetate

Activitatea agenţilor economici care nu respectă măsurile de siguranţă sanitară va fi suspendată, a declarat, joi, prefectul Capitalei, Alin Stoica.

„Nu închidem terase din Bucureşti care funcţionează cele mai multe în mod legal, respectă prevederile, vor funcţiona în continuare. Vor fi sancţionaţi acei agenţi economici care nu respectă măsurile. Da, se poate întâmpla oricând, chiar din seara aceasta, dacă nu respectă măsurile, să fie închise”, a spus Alin Stoica.

Activitatea teraselor, suspendată timp de 6 luni pentru abateri repetate

El a menţionat că suspendarea activităţii se dispune doar dacă sunt abateri repetate, în baza unei legi privind reforma sanitară. „Se suspendă activitatea agentului economic care nu a respectat măsurile de siguranţă sanitară (…) potrivit legii pe care am amintit-o şi hotărârii de Guvern care implementează această activitate. Se poate suspenda activitatea pe 6 luni”, a precizat prefectul Capitalei.

Joi s-a întrunit Comisia de dialog social, la care au participat şi reprezentanţii HoReCa, aceştia exprimându-şi îngrijorarea cu privire la agenţii economici care nu respectă măsurile. „Ne-au specificat că şi ei sunt de acord ca sancţiunile să fie drastice împotriva lor, pentru că, de fapt, acolo e vorba de concurenţă neloială”, a spus Alin Stoica.

El le-a transmis agenţilor economici care se tem că le vor fi afectate afacerile de noile măsuri care se vor lua că acestea nu sunt menite să aibă impact asupra activităţii lor, ci să protejeze sănătatea şi viaţa cetăţenilor.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button