Prefectul Capitalei: Bugetul Municipiului Bucureşti este nelegitim

de:
21 mart. 2011
0 afișări
Prefectul Capitalei: Bugetul Municipiului Bucureşti este nelegitim

Prefectul Mihai Atănăsoaei a declarat luni că „bugetul Capitalei pe 2011 este nelegitim, deoarece conţine inadvertenţe şi necorelări. Între forma propusă de Primarul General, forma amendată şi votată în Consiliul General şi forma finală a hotărârii în cauză există discrepanţe de natură a pune în pericol execuţia bugetară pe anul în curs.”

Mai exact, forma care a ajuns la prefectură conţine 21 de greşeli de redactare referitoare la sumele alocate din buget pentru diverse activităţi sau bunuri, dar şi peste 30 de greşeli de fond. Spre exemplu, prefectul Atănăsoaiei a adus cazul bugetului alocat Palatelor Brâncoveneşti, care figurau în propunerea făcută de Primăria Generală cu suma de 4.645 mii lei, sumă ce a fost modificată în Consiliul General la 4.845 mii lei, dar care în forma finală a bugetului a ajuns ca 4.000,845 mii lei.

Altă greşeală a fost constatată la bugetul alocat spitalului Sfânta Maria, Primăria Generală alocând iniţial 28.631 mii lei, sumă modificată de Consiliul General la 33.631 mii lei, dar care a ajuns în forma finală la 8.547 mii lei. În privinţa subvenţiilor de la bugetul de stat pentru compensarea creşterilor neprevăzute ale preţurilor, Primăria Generală a propus o sumă de 250.000 mii lei, sumă modificată la zero de Consiliul General, pe motiv că aceste subvenţii sunt ilegale, conform legislaţiei europene. În varianta finală a bugetului, suma a ajuns însă din nou la 250.000 mii de lei.

Prefectul crede că de vină pentru aceste greşeli este Direcţia de Buget din Primăria Capitalei, care „nu a luat în considerare amendamentele formulate şi aprobate de Consiliul General, depuse şi în formă scrisă”. „Deşi Direcţia de Buget din cadrul Primăriei Generale a fost atenţionată de Direcţia de Asistenţă Tehnică şi Juridică din cadrul aceleiaşi instituţii cu privire la necesitatea şi obligaţia de a fi introduse în bugetul final sumele aprobate de CGMB pe baza amendamentelor formulate, totuşi bugetului transmis Prefectului Municipiului Bucureşti conţine alte sume, eronate, necorelate şi nefundamentate”, a precizat Mihai Atănăsoaei.

Mai mult, Direcţia de Buget a ignorat şi o adresă transmisă de Comisia Economică, Buget şi Finanţe din cadrul CGMB prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că „sumele care vor fi introduse în hotărârea privind aprobarea bugetului sunt cele prevăzute în amendamentele scrise, depuse imediat după citirea şi adoptarea acestora”. „Toate acestea pot duce la concluzia că aparatul de specialitate este discreţionar în respectarea deciziilor CGMB”, a spus prefectul Capitalei.

Prefectul a anunţat că a trimis bugetul înapoi la Primărie, pentru a fi corectat  de către Consiliul General şi Primăria Generală. Ulterior, bugetul va fi trimis înapoi la Prefectură, pentru avizul de legalitate.

Cookies