Prefectul Capitalei atrage atenţia instituţiilor şi firmelor să cureţe trotuarele de zăpadă

de:
13 feb. 2012
0 Afișari
Prefectul Capitalei atrage atenţia instituţiilor şi firmelor să cureţe trotuarele de zăpadă

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a solicitat serviciilor deconcentrate din subordinea sa să treacă imediat la curăţarea trotuarelor din dreptul acestor instituţii care îngreunează traficul pietonal, potrivit Prefecturii.

Conform art. 9 lit. f) din O.G. nr. 21/2002, instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice le revine obligaţia de a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor şi incintelor în care îşi desfăşoară activitatea.

„Avem deja suficientă zăpadă pe trotuare iar pietonii nu se pot deplasa în siguranţă. Din această cauză, unii bucureşteni sunt obligaţi să meargă pe carosabil, lucru periculos atât pentru pietoni, cât şi pentru şoferi. Obligaţia de a curăţa zăpada de pe trotuare este una legală şi trebuie executată, mai ales că peste stratul deja existent de zăpadă, se va mai aşeza unul proaspăt de 30-40 cm. Am cerut serviciilor deconcentrate să cureţe imediat zăpada pentru că în aceste instituţii funcţionează birouri de relaţii cu publicul, iar publicul trebuie să aibă acces la serviciile Statului şi dacă ninge. Primarii pot să aplice amenzi acelor instituţii care nu îşi fac treaba în acest sens „, a declarat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, citat în comunicatul Prefecturii.


În Bucureşti, programul de deszăpezire este asigurat la nivelul sectoarelor 1,2,3,4 şi 6 de către firme de deszăpezire angajate de primăriile acestor sectoare. La nivelul sectorului 5, deszăpezirea este asigurată de către Primăria Generală.

Conform art. 10 din O.G. nr. 21/2002, cetăţenii sunt obligaţi să întreţină şi să cureţe locuinţele, anexele, curţile, împrejmuirile acestora, faţadele locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, să menţină curăţenia pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porţiunea din dreptul gospodăriei şi a locurilor de parcare pe care le folosesc, să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri, să păstreze curăţenia pe arterele de circulaţie şi în locurile publice, etc.

Conform art. 11 din aceeaşi ordonanţă, asociaţiile de proprietari preiau unele dintre obligaţiile ce revin cetăţenilor şi vor răspunde pentru realizarea acestora în faţa autorităţilor administraţiei publice locale.

Cookies