ÎN BUCUREȘTI

Prefectul Alin Stoica, despre Maratonul Vaccinării: Este un real succes, s-au depășit așteptările

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat duminică seară că Maratonul Vaccinării, aflat la a doua ediție, organizat la Sala Palatului și Biblioteca Națională, reprezintă un adevărat succes. Acesta a precizat și faptul că speră ca pragul de vaccinare a 50% din populația Bucureștiului să se atingă cât mai curând.

Alin Stoica, prefectul Bucureștiului s-a declarat mulțumit de prezența ridicată a cetățenilor la Maratonul Vaccinării, și consideră mobilizarea bucureștenilor drept o dovadă clară a interesului ridicat pentru vaccinare.

„Maratonul este un real succes. În urmă cu trei săptămâni (n.r. la prima ediţie a Maratonului Vaccinării) aveam un pic de emoţii. Acum e foarte clar. De această dată va fi un succes. S-au depăşit aşteptările, avem foarte multe persoane care au venit pentru prima dată să se vaccineze. Înseamnă că interesul a rămas acelaşi”, a afirmat Alin Stoica, potrivit Agerpres.

„Sper eu că nu doar acest Maraton să reprezinte vârful de vaccinare”, spune Stoica

El a menţionat că vor fi deschise, în continuare, toate centrele de vaccinare din Capitală. Astfel, cei interesaţi se vor putea vaccina în aceste centre fără să fie nevoie de programare în prealabil.

„Sper eu că nu doar acest Maraton să reprezinte vârful de vaccinare, ci ca lucrurile să meargă în continuare spre bine, în aşa fel încât să ajungem la peste 50% din populaţia Bucureştiului vaccinată şi să ajutăm şi judeţele limitrofe în măsura în care este posibil”, a precizat Alin Stoica.

Nu mai puțin de 1.000 de medici, studenți, asistenți medicali și personal administrativ participă la ediția a II-a a Maratonului Vaccinării din București, care are loc în perioada 28-31 mai. Trebuie precizat faptul că tot personalul s-a alăturat voluntar acestei campanii. A doua ediție a maratonului ia sfârșit luni dimineață, la ora 8:00.

La prima etapă a Maratonului Vaccinării Bucureşti. ce a fost desfăşurată în perioada 7-10 mai 2021, s-au vaccinat nu mai puțin de 20.360 de persoane.

La cea de a doua ediţie care mai durează până luni dimineață, s-au vaccinat până duminică seara, la ora 17:50, un număr surprinzător de 20.278 de cetățeni. Dintre aceștia, 18.526 au optat pentru vaccinul produs de Pfizer BioNTech, în timp ce 2.022 de persoane au ales să se vaccineze cu serul Johnson&Johnson, popularitatea acestuia fiind datorată în mare măsură faptului că se administrează într-o singură doză.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button