Prefecții din țară au fost eliberați din funcție, miercuri, ca urmare a ședinței de Guvern. Noul Cod Administrativ arată că funcţiile de prefect sunt definite ca funcţii de demnitate publică (politice), prefecţii nemaifiind înalţi funcţionari publici.
După ce în data de 3 februarie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 prin care a fost modificat Codul administrativ în sensul în care funcţiile de prefect sunt definite ca funcţii de demnitate publică (politice), prefecţii nemaifiind înalţi funcţionari publici, astăzi, 3 martie, toți prefecții și subprefecții din țară au fost eliberați din funcții.
În expunerea de motive a ordonanţei se justifică faptul că această măsură este în acord cu rolul constituţional al prefectului, de reprezentant al Guvernului pe plan local, reprezentare în a cărei asigurare un rol esenţial îl are sprijinul acordat la nivel politic, aducând astfel un plus de claritate şi eficienţă cadrului instituţional care operează la nivel local şi luând în considerare necesitatea revenirii la normalitate, în limitele prevăzute de Constituţia României, republicată.
Conform modificărilor legislative, funcţiile de prefect şi de subprefect sunt funcţii de demnitate publică. Poate fi numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect, persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este cetăţean român şi are domiciliul în ţară; b) se bucură de exerciţiul drepturilor electorale; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; e) are studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; f) a absolvit programe de formare specializată în vederea numirii într-o funcţie de prefect sau subprefect, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, în condiţiile legii.
Pentru funcția de Prefect al Municipiului București, PLUS l-a desemnat pe președintele filialei PLUS sector 6, Alin Stoica. Acesta este de profesie avocat și a lucrat ca expert în domeniul relațiilor de muncă într-o companie multinațională.
Alin Stoica este membru PLUS de la înființarea partidului și, din august 2019, este președintele Filialei Sector 6 București.
„Decizia BN a fost luată la propunerea Biroului Municipiului București, care, pentru a ajunge la această decizie, a luat în considerare propuneri venite de la Birourile Filialelor din cele 6 sectoare. În analiza propunerilor, au contat educația (studii superioare juridice sau administrative fiind un avantaj) și experiența (în domeniul juridic sau administrativ) dar și asumarea de roluri de leadeship intern, fiind considerat un avantaj exercitarea unui astfel de rol. De asemenea, a contat și implicarea în activitatea PLUS, atât organizatorică cât și politică. În urma acestui proces, trei propuneri au fost transmise către Biroul Național, care a luat decizia finală”, se arată într-un comunicat de presă.
După ce decizia va fi semnată de premierul Florin Cîțu și publicată în Monitorul Oficial, Alin Stoica îl va înlocui pe actualul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu.