TIMP LIBER

Prăpastia dintre Bogați și Săraci pe o navă de croazieră în vremea pandemiei. „Apocalipsa” cu vedere la Ocean vs Infernul de pe puntea inferioară

Imaginați-vă cum ar fi fost dacă pasagerii de pe “Titanic” ar fi avut telefoane mobile ca să filmeze tot ce s-a întâmplat în noaptea tragediei, dar și inainte, când bogații si săracii nu aveau voie să se amestece. La asta m-am gândit când am văzut “The Last Cruise” (2021), în regia lui Hannah Olson, produs de HBO, îl găsiți pe HBO GO. Pentru că toate cele 40 de minute de documentar conțin imagini înregistrate de cei care au urcat la bordul navei “Diamond Princess”, nava de croazieră care, la începutul pandemiei de COVID-19, a andocat în portul Yokohama din Japonia, iar pasagerii s-au trezit blocați, în carantină, la bord. Se întâmpla în februarie 2020, când lumea întreagă încă nu era cuprinsă de febra CORONAVIRUS. Panică pe vas, nesiguranță, inegalitate, nedreptate și un virus care scoate la iveală ce are omenirea mai nepăsător și mai cinic in ea.

Cu „The Last Cruise”, avem pentru prima dată un documentar realizat integral cu imagini filmate de amatori. În ziua de 20 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății a publicat primul raport dedicat noului CORONAVIRUS a cărui origine era Wuhan, China. Pe 20 ianuarie 2020 existau patru cazuri confirmate în restul lumii și tot pe 20 ianuarie, nava de croazieră Diamond Princess părăsea portul Yokohama. Vasul avea la bord 2666 de pasageri și 1045 de membri ai echipajului. În curând, vasul avea să devină cel mai mare focar de COVID-19 din afara Chinei. Cei care s-au îmbolnăvit primii au fost servitorii din echipaj, obligați să locuiască la comun și sa muncească până și in carantină. Studiu sociologic s-ar putea face din această intâmplare.

vasul, diamond, princess, carantina
Foto credit HBO.

Coronavirus cu bogați la concerte și saraci la curățenie, plătiți mizerabil

De la început, regizorul Hannah Olson ne prezintă personajele ale căror jurnale video le va edita. Mark și Jerri, un cuplu american din clasa mijlocie superioară care are o afacere pentru cei dependenți de sex. Rebecca și Kent, un cuplu mai tânăr aflat la cea de-a 11-a croazieră. Marujna, patiser care câștigă 997 de dolari pe luna pentru care muncește 13 ore pe zi, fără nicio zi liberă. Luke, un artist american și Dede, un tânăr din Indonezia care spală vase 10 ore pe zi.

Foto credit HBO.

De la Titanic încoace, multe s-au schimbat. Și spălătorul de vase și turistul bizniz man au smartphone cu care își înregistrează călătoria, navele de croazieră au devenit veritabile hoteluri de cinci stele plutitoare, lumea este conectată total, avem calculatoare cuantice, ceasuri inteligente, cloud, roboți, muncă automatizată, omul a ajuns pe Lună, ne caută extratereștrii de deștepți ce suntem, etc.

Foto credit HBO.

COVID-19 a adâncit crevasa dintre stăpâni și sclavii moderni

Un singur fapt nu s-a schimbat și n-o să se schimbe cât e lumea și pământul: Rangul. Clasa socială. Om bogat, om sărac. Crevasa dintre turiștii care stau în cabine cu terasă și wiew la Ocean și servitorii din cușetele cu paturi supraetajate, aflate în burta vasului, este atât de mare încât poate fi observată și de pe Marte. Iar o lună de carantină laolaltă, turiști mofturoși și servitori, cu un virus care umblă peste tot, pe vas, fără ca nimeni să știe cât de mortal este, nu face decât să scoată în evidență prăpastia.

Foto credit HBO.

Pentru că una este să rămâi blocat cu nevasta în cabine elegante cu paturi moi și fructe proaspete, și alta este să fii nevoit să continui să muncești, să faci curat, să dezinfectezi, să gătești ca să aibă ce să pape clienții de pe puntea superioară. “Pentru cei care n-au lucrat pe vase de croazieră, va garantez că nu știți ce înseamnă o slujba cu adevărat stresantă”, spune un „sclav de la bucătărie”. Superior versus inferior în pandemie.

Foto credit HBO.

Cei de pe puntea inferioară se asteptau ca vasul să fie scufundat

Până și finalul documentarului arată cât de strâmb și inegal funcționeaza lumea. După carantină, turiștii americani sunt evacuați cu avioane militare de către guvernul SUA, în timp ce angajații asiatici rămân îngroziți la bord, cu gândul că vasul va fi scufundat cu tot cu ei, pentru ca molima să nu se extindă. Sunt imagini tremurate, de amator, cu atât mai veridice că așa s-a întâmplat. “Diamond Princess” pare că este întreagă lume în miniatură, o lume în care se împart măști, iar pe ușile cabinelor sunt afișate semne care anunță cazurile pozitive.

Un microcosmos al diferențelor de clasă. În apartamente, pasagerii se confruntă cu o situație dificilă, dar au hrana adusă în pragul ușii și pot să stea pe balcon, la aer proaspăt. Membrii echipajului lucrează însă ore întregi în condiții nesigure, înainte de a dormi câteva ore în cabinele lor mici, fără ferestre. În cele din urmă, unii membri ai echipajului, „sclavii”, își infrâng teamă de a fi concediați și contactează mass-media, dau interviuri și postează videoclipuri care devin virale. Mobilul, internetul devin astfel salvarea lor. La bordul Diamond Princess au fost înregistrate 700 de cazuri de COVID19 și 14 decese.

Meniul de pe Titanic din ultima zi, The Last Cruise. 14 aprilie, 1912. Clasa I.

Meniul de pe Titanic: de la clasa I cu Gorgonzola, la terci de ovăz pentru clasa a III-a

Citiți și meniurile de la cele trei clase de pe Titanic din ziua în care s-a vasul s-a scufundat. La clasa I, file de calcan, cotlete de miel, creveți și maioneză de somon, Gorgonzola, Roquefort, Cheddar și Camembert. La clasa a 2-a fructe, curcan, pui curry, iar la clasa a 3-a fulgi de ovăz, cartofi fierți, supă de orez și friptură de vită. Ca să vedeți cât de mult am evoluat, tânărul spălator de vase de pe “Diamond Princess”, nava focar de COVID-19, se laudă că mănâncă doar tăiței pe care îi ține într-o pungă, în cabina lui fără fereastră. Sub apă.

Meniul de pe Titanic din ultima zi, ultima croazieră, clasa a 3-a.
Clasa a 2-a.

Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button