CONTRIBUTORS

Practic, s-a făcut film despre masacrul de la Timișoara din decembrie 1989. “Dear comrades!” sau cum ar fi fost dacă revolta din Banat ar fi eșuat

Dacă te uiți la “Dear comrades!” (2020), semnat de bătrânul și faimosul regizor rus Andrei-Mihalkov Koncealovski, nu poți să nu vezi cât de izbitor seamănă intriga filmului cu ce s-a întâmplat în decembrie 1989 la Timișoara. E filmul nostru, doar finalul diferă. La noi a ieșit o treabă cu răscoala populară, la sovietici nu. “Dear comrades” reconstituie masacrul de la Novocerkassk, un oraș pe Don din URSS. S-a întâmplat în ziua de 1 iunie 1962, pe vremea lui Hrușciov și a lui Kennedy. 5000 de muncitori de la o fabrică de locomotive au ieșit în stradă, nu pentru că s-ar fi săturat de comunism, ci pentru că le era foame. Armata și agenții KGB au ucis 26 de persoane și au rănit alte 87. Orașul a fost sigilat, ororile au fost ascunse. Totul a rămas secret până la dezmembrarea URSS în 1991. Acesta este scenariul: Timișoara. Dar Timișoara fără partea cu fraternizarea armatei, ceva și mai urât. Da, mereu există ceva și mai urât după urât.

dear, comrades, film
Foto credit Sasha Gusov, NEON.

Dorogie tovarișchchi” arată senzațional. Imagine alb negru în format 4/3, desprinsă parcă direct din epoca Mosfilm. Mii de figuranți. Mulți actori neprofesioniști. Unitate între substanță (subiect) și formă (vizual) obținută de un regizor care a crescut, s-a format și a îmbătrânit în URSS dar și in America, paradoxal: Andrei-Mihalkov Koncealovski. Ce nu prea întelegi din prima este de ce o mamă, fie ea și stalinistă, crede că Partidul nu poate să fie vinovat nici măcar atunci când îi impușcă fata? In asta stă puterea filmului, în nuanțe, în înțelegerea profundă a poporului rus. Nu există alb și negru, buni și răi, comuniști și anticomuniști. Toți sunt sovietici până la moarte dacă trebuie. Partidul are mereu dreptate. Chiar dacă după ce ordonă să se tragă in oameni, prim-secretarii fug de mânia poporului prin canalizare ca șobolanii.

andrei, koncealovski, regizor
Andrei Koncealovski. Foto credit Everett Colection Foto.

De la Unchiul Vanea la Sylvester Stallone

Cariera lui Koncealovsky este lungă și cu totul iesita din comun. S-a născut într-o familie de ruși albi, aristocrați din Rusia țaristă. A lucrat cu Tarkovski: a fost co-scenarist la “Copilăria lui Ivan”, “Compresorul și Vioara” și “Andrei Rubliov”. A făcut ecranizări după Cehov (“Unchiul Vanea”) și Turgheniev “ Un cuib de nobili”, a luat Marele Premiu la Cannes pentru “Siberiada” în 1979. Când s-a dus să-și ridice premiul, dus a fost. A emigrat în America, unde a semnat “Runaway Train” după un scenariu de Akira Kurosawa și “Tango&Cash” cu Stallone și Kurt Russell, s-a săturat foarte tare de mașinăria de făcut bani “ Hollywood”, iar când s-a dezmembrat URSS, s-a întors acasă.

Foto credit Everett Colection.

Regizor dizident cu un tată care-a compus imnul URSS și un frate apropiat de Kremlin, Nikita Mihalkov

În vârstă de 84 de ani, bătrânul Koncealovski are cetățenie americană, franceză, rusă și poartă câte un ghiul pe fiecare mână. Nice. Are un frate mai mic, comunist și prieten cu Putin: Nikita Mihalkov, cu care nu împărtășește aceleași orientări politice. Tatăl său, Serghei Mihalkov, a scris imnul de stat al URSS de trei ori. Primul text, cel din 1943, a fost aprobat de Stalin, personal. În URSS, Koncelaovski a mai făcut și un film care-a fost cenzurat, producție care a așteptat 20 de ani ca să fie scoasă de la naftalină, “Povestea Asiei Kliacina, care a iubit fără să se mărite”. Ăsta este artistul, ăsta este omul.

Muncitorii protestatari sunt numiți “huligani” și “bandiți”. Vă sună cunoscut?

Numai un regizor rus de 84 de ani cu o vârstă apropiată de cea a URS  putea să facă “Dear Comrades”, un film atât de nuanțat și de convingător. Recunoașteți subiectul? Muncitorii dintr-un oraș ies în stradă pentru că le este foame, din magazine au dispărut până și sarea și chibriturile. Armata trage, KGB-ul trage. Armata spune ca a tras KGB-ul, KGB-ul spune că Armata a deschis focul. Muncitorii cad. Copii. Femei cu steagurile lui Lenin in brațe. Sânge, haos, frică. Comitetul Central și forțele de represiune sigilează orașul pentru ca nimeni să nu afle ce s-a intâmplat. Nu află nimeni, stare de urgență. Protestatarii sunt numiți “huligani, subversivi și bandiți”. Vă sună cunoscut? Sovieticii ne-au exportat până și cuvintele “huligani”și “bandiți”. Mușamalizarea crimelor se produce urgent și cu succes. Peste sângele de pe trotuare se toarnă gudron proaspăt, orice urmă este înlăturată. Morții sunt îngropați în ascuns în satele de lângă oraș. Secretul rămâne îngropat până la sfîrșitul anilor 80 când vine Gorbaciov cu perestroika.

Personajele din film cred până la capăt in idealurile comuniste, deși realitatea ii contrazice

Abia în 1992, după prăbușirea Uniunii Sovietice, procurorul militar șef a întreprins o revizuire a evenimentelor din Novocherkassk. Doi ani mai târziu, cadavrele, în final exhumate, au primit o înmormântare creștinească. Unele nu au fost gasite niciodată.

Tot filmul seamănă cu Timișoara pănă într-un punct. Muncitorii care ies în stradă nu strigă “Libertate” pentru că ei CRED că au libertate. Nu strigă “Jos Hrușciov” pentru că ei CRED în Hrușciov, Cred că URSS este o mare putere. Vor doar mâncare și salarii, nimic mai mult, nici nu le trece prin cap să ceară “Jos comunismul “. Ar dori ca realitatea să se potrivească măcar puțin cu crezul lor, ceea ce nu se întâmplă.

Femeia sovietica are si portret cu Stalin pe perete si icoana cu Maica Domnului. Foto credit Sasha Gusov, NEON

„Ești femeie sovietică? Tu auzi ce spui? Cum să moară URSS de foame?”

Personajul principal, Lyada Syomina, interpretat de actrița Iulia Vyostkaya (soția lui Koncealovski cu 40 de ani mai tânără ca el) este o stalinistă convinsă și primește alimente de la magazin pe ușa din spate: hrișcă, brânză letonă, conserve, bomboane Ursul Negru și Unicum unguresc. E foamete, dar instrucțiunile de la CC spun că va crește nivelul de trăi”. Mănâncă hrișcă, dar e sigură că asta este ceva temporar. “Ești femeie sovietică? Tu auzi ce spui? Cum să moară URSS de foame? Pe vremea lui Stalin, totul avea sens. O să devenim mai buni”.  În 2020, “Dragi tovarăși” a fost selectat la Veneția unde a primit premiul special al Juriului și era cât pe ce să fie nominalizat la Premiile Oscar.

Naiv, credul, cinstit, Ivan a făcut posibil comunismul”

Koncealovski, la Festivalul de la Veneția: “Subiectul filmului poate să pară foarte actual, dar, sincer, nu am intenționat acest lucru. Nu-mi pasă, ceea ce mă interesează sunt personajele mele. Mulți comuniști erau foarte idealiști, fără să aibă nicio idee despre felul în care lucrurile puteau să ajungă la sfârșit. S-a vorbit și s-a scris mult despre atrocitățile comunismului, dar nimeni nu s-a întrebat cum de acest sistem a evoluat tocmai în Rusia. Răspunsul se află în filmul meu, “Cercurile puterii”, despre proiecționistul lui Stalin, Ivan. Ivan al meu. Naiv, credul, cinstit, Ivan a făcut posibil comunismul. Fără naivitatea lui și a milioane de alți ruși, Stalin n-ar fi existat. Ivanismul a deschis calea comunismului”.

E de văzut clar. E de văzut, tovarăsi!


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button