La finalul secolului al XIX-lea, în București apărea ceea ce avea să devină una dintre cele mai apreciate și mai populare beri din istoria orașului – Luther. Cu rețete aduse din Germania și cu o fabrică modernă, cu grădină proprie, Luther a devenit în doar câțiva ani furnizorul casei regale. Destinul a fost crunt cu el, însă berea și numele său au dăinuit mult timp în istoria modernă a Bucureștiului.
În 1866, în București venea din Germania un tânăr de 25 de ani, pe numele său Erhard Luther, cu un scop bine definit: să pună în aplicare o rețetă de bere de pe plaiurile țării sale mamă. Pentru asta, Luther a făcut mai înainte cursuri de meșter berar la o altă fabrică din București – Czipser. După cum era firesc, un an mai târziu, acesta a colaborat cu un alt împătimit al hameiului, pe numele său Ciopech și a deschis în Capitală o berărie mică. Într-un final, afacerea celor doi a falimentat, însă visul lui Luther era departe de a se termina aici.
Între timp, Erhard Luther a cunoscut-o pe Sophia Kaltmayer, s-a căsătorit cu aceasta și în 1868 a cumpărat un teren de la Iancu Rosseti, vornic la acea vreme. Terenul se afla la periferia Bucureștiului, în vest, pe lângă Șoseaua Basarabilor, lângă moșia Grant, iar aici se afla deja o făbricuță încă din 1866. Cu toate acestea, în 1869, aici este ridicată impresionanta fabrică de bere „Luther”. Era printre primele fabrici de bere din România, iar în București avea să rivalizeze pe rând cu cea a lui Johann Kube (1806), a lui Krebs, Oppler, Gib sau Bragadiru, conform Via București.
În 1885, fabrica a fost modernizată, fiind introduse motoare cu aburi în procesul de producție, fapt care duce și la redenumirea fabricii în „Fabrica de Bere şi Malţ cu aburi Erhardt Luther”. Erau produse beri de fermentație inferioară, sortimentele cele mai populare fiind Pilsner, bere Bavareză și Märzenbier (bere de martie).
Succesul lui Luther nu a întârziat să apară. Berea, realizată la fel ca la ea acasă în Germania, era extrem de apreciată în țară, astfel că fabrica lui Erhard Luther a devenit furnizor brevetat al Curții Regale a României. Mai mult, neamțul primește în 1884 cetățenia română și medalia Serviciul credincios cl. I și obține medalia de aur și Diploma de onoare a Expoziției cooperatorilor.
Spre finalul secolului al XIX-lea, Luther plănuia să își extindă fabrica cu o nouă clădire, modernă, dar și cu spații noi pentru angajații săi. Din păcate, planurile sale nu sunt duse la capăt, deoarece Erhard Luther moare subit la 15 iunie 1890. Fabrica de bere rămâne în mâinile soției sale, Sophia, care a fost alături de acesta în creșterea afacerii și era extrem de implicată în bunăstarea acesteia.
Trebuie menționat un aspect important – berea nu se afla pe atunci în topul băuturilor alcoolice preferate ale bucureștenilor, însă acest lucru avea să se schimbe după ce berea Luther începuse să strângă medalii și premii la concursurile organizate peste hotare, fapt consemnat în publicația Gazeta Săteanul: „A trebuit ca escelenta bere produsă la marea fabrică de bere a doamnei Sophia Luther să concureze în străinătate cu cele mai renumite beri din toate locurile și să dobândească medalia de aur la aceste expozițiuni, pentru ca această bere să-și poată ocupa locul ce pe drept i se cuvine. Numai după ce ne-au deschis streinii ochii, ne-am convins”.
La patru ani după decesul lui Erhard Luther, în 1894, în „Anuarul Bucureștilor” se publică o reclamă ce confirma succesul de care se bucura Sophia în cârmuirea afacerii: ,,forța productivă anuală a fabricii este de 80.000 de hectolitri de bere, [iar] în vastele sale pivnițe se află un depozit de 600.000 până la 1.000.000 de litri de bere dintre cele mai bune calități”.
Sophia Luther se căsătorește apoi cu Dumitru Marinescu Bragadiru, care deținea Fabrica de Bere Bragadiru. Ca urmare, fabrica își schimbă numele în Bragadiru, însă doar pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece cei doi divorțează, fabrica revenind la numele de Luther în anul 1905, fapt anunțat chiar de Sophia.
,,Anunciu. Am onoare a aduce la cunoștința generală că, în urma desfacerii căsătoriei dintre mine și dl. D.M. Bragadiru, mi-am schimbat firma fabricei mele de bere în aceea de Sophie E. Luther, adică vechea firmă. Luându-mi, așadar, libertatea comercială, continui înainte cu fabricarea și comerciul berei ce am întreprins timp de peste 30 de ani și rog pe Onor clientelă și pe oricine va avea afaceri cu fabrica mea să mi se adreseze direct la Fabrica de bere E. Luther”
Tot în 1905, la scurt timp după divorțul dintre Dumitru Bragadiru și Sophia Luther, fabrica de bere Luther este vândută către frații Carl și Eugen Czell, producători de bere din Brașov, care au crescut capacitatea de producție anuală de la 17.000 hectolitri în 1905 la peste 67.000 hectolitri în 1910.
În ciuda schimbării patronatului, și a faptului că Czell era de asemenea un nume important pe piața berii din România, fabrica și berea produsă acolo și-au păstrat denumirea de Luther, fiind un nume și un brand de neînlocuit de pe rafturile barurilor și localurilor. Nu de puține ori, bucureștenii căutau să meargă în oraș la terase, baruri sau grădini unde se servea bere Luther, iar locurile cele mai prestigioase din București vindeau neapărat și această bere.
Primul Război Mondial a reprezentat o perioadă dificilă pentru fabrica de bere Luther, aceasta fiind folosită de trupele germane în timpul ocupației. Producția de bere a fost sistată, iar mașinăriile au fost reprofilate pentru a sprijini efortul de război al nemților. Din fericire, după război, fabrica de bere Luther se bucură de un succes uluitor, devenind cea mai mare companie de pe piața berii din România, producând o șesime din cantitate de bere realizată la nivel național. Astfel, putem spune că una din fiecare șase beri produse în România în perioada interbelică ieșea de pe linia de producție de la Luther.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fabrica Luther a fost bombardată în 1944, activitatea sa fiind puternic afectată. Dacă înainte se produceau 120.000 de litri de bere în 24 de ore, după avarii se produceau doar 30.000 de litri de bere în 24 de ore. Odată cu instaurarea regimului comunist, fabrica este naționalizată la 11 iunie 1948, un an mai târziu fiindu-i schimbat numele radical în Întreprinderea de Stat „Grivița”.
La scurt timp fabrica Luther e redenumită de comuniști în Fabrica de Bere „Grivița Roșie”, pentru ca din 1977 să se numească Fabrica de Bere „Gambrinus”. Denumirea de „Gambrinus” provine de la fosta berărie a lui Ion Luca Caragiale, care a deținut o serie de berării mici în centrul Capitalei. După 1989, fabrica a căpătat denumirea de „Bere Grivița S.A”.
În prezent, urmează ca în clădirile fabricii să fie realizate 31 de lofturi (spații industriale convertite în spații de locuit) precum și funcțiuni publice la parter și la subsol. În Orzărie vor exista spații de birouri și co-working, instalații de bere, restaurant, cafenea, spații culturale, spațiu muzeal, proiect despre care puteți citi mai multe AICI.
CITEȘTE ȘI