„Povești din Bellu II”, istorii ale unor vieți care s-au stins demult. Descoperă cele mai mari neadevăruri legate de familiile care odihnesc în cel mai nobil cimitir din București

Continuă seria poveștilor de viață ale celor care odihnesc în Cimitirul Bellu, sub lespezi înnegrite de timp (și istorie) și vegheați de câteva dintre cele mai splendide monumente sculptate. Editura Vremea ne invită la lansarea cărții „Povești din Bellu. Volumul II”, de Cristiana Trică. Evenimentul va avea loc luni, 10 februarie, ora 18:30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, în prezența unor invitați de renume printre iubitorii Bucureștilor de altădată.

Volumul reînvie personalități precum Sofia Mavrodin, Luigi Cazzavillan, Inginerul Liviu Ciulley, Evloghie și Hristu Gheorghieff, Anastase Simu

„Povești din Bellu”a fost bestseller absolut în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2024. Volumul al doilea al „Poveștilor din Bellu” a ieșit de la tipar la finalul lunii noiembrie 2024 și se numără printre titlurile cele mai de succes ale Editurii Vremea. „Povești din Bellu” se află printre cele mai vândute volume de pe site-ul edituravremea.ro.

Vezi aici, povestea familiei Bellu, interviu cu Cristiana Trică: Fabuloase Povești din Bellu, cu cele mai adorabile personaje din familia care a dat numele cimitirului. Grădina a fost, cândva, loc de petrecere cu vin și lăutari I INTERVIU

Cristiana Trică: Acestea sunt alte povești adevărate, povești ale unor vieți care s-au stins demult. Ca să le scriu, am răscolit arhive și biblioteci și am răsfoit sute de ziare, căutând să reconstitui imaginea pe care o aveau în ochii contemporanilor oameni care au însemnat ceva în trecutul nostru. Au ieșit la iveală îngemănări curioase sau înduioșătoare de fapte mari și gesturi meschine, inteligență sclipitoare și naivitate incredibilă, sinceritate brutală și ipocrizie. Personajele care au rămas în istorie nu au nicio legătură cu sfinții zugrăviți în bisericile pe care le-au ctitorit.

La eveniment vor lua cuvântul, în prezența autoarei, Damian Anfile, ghid cultural, unul dintre pasionații istoriei Bucureștilor și mai ales ai fenomenului cultural Cimitirul Bellu, respectiv Iulian Tănașcu, coordonator al proiectului Cimitirul Bellu – Muzeu în aer liber. Silvia Colfescu, director Vremea și fondator al colecției de carte Planeta București, va modera întâlnirea cu cititorii.

“Într-o vreme în care cultura și patrimoniul par tot mai sărăcite de șansă, Editura Vremea vă invită la susținerea patrimoniului scris (cel puțin), sub forma unei întâlniri interactive”, anunță editura.

Sofia Mavrodin n-a murit pe munte, cum crede mai toată lumea. A fost mătușa pianistului Dinu Lipatti și s-a stins la 36 de ani, în casa ei din bulevardul Colței”

Cristiana Trică: Peste tot pe unde am putut, am căutat informații și am demontat mituri. În volumul al doilea, de exemplu, pe copertă este monumentul Sofiei Mavrodin, cunoscut ca ”fata de pe stâncă”. Legenda spune că este vorba despre o alpinistă care a murit căzând de pe o stâncă după ce s-a speriat de un vultur. Tată său, moșier bogat, ar fi cărat stânca respectivă, bucată cu bucată, în Bellu! Adevărul e mai simplu și, zic eu, mai tragic: Sofia Mavrodin este mătușa pianistului Dinu Lipatti și a murit la 36 de ani, în casa ei din bulevardul Colței (azi Lascăr Catargiu) lăsând doi copii orfani.

“Este impresionantă și istoria familiei Dalles, cu moartea celor doi copii”

B365: Aveți un personaj preferat, o poveste care v-a atras mai mult decât celelalte?

Cristiana Trică: Este greu să fac o asemenea selecție. Pot să spun că m-a impresionat destinul lui George Assan. Este fratele care a murit la 47 de ani, în mod stupid, de peritonită. Muncise cu entuziasm, era un spirit modern, avea un vis măreț să vadă finalizat palatul Camerei de Comerț, de pe strada Doamnei, pentru care luptase cu toată puterea. A murit însă cu puțin timp înainte de a-și vedea visul împlinit. Lui îi aparține casa din Paiața Lahovary, actuala Casă a Oamenilor de Știință, și nu fratelui mai mare, Bazil Assan, cum cred încă mulți.

Este impresionantă și istoria familiei Dalles, cu moartea celor doi copii. Elena Dalles, rămasă singură, a luptat, deopotrivă, cu durerea de mamă și cu uitarea încercând să le perpetueze memoria prin construirea școlii de la Bucșani și a sălii Dalles din București.

În volumul doi, m-am străduit să recuperez cât mai mult din trecutul familiei Simu. Cine își mai amintește astăzi de omul care a construit pe banii lui un muzeu în centrul Capitalei?! Nimeni și iar nu e drept cu atât mai mult cu cât colecția lui este o mândrie a muzeelor de artă bucureștene. Familia lui și familia soției lui, Elena născută Dumba au fost bogate nu doar material, ci și în personaje remarcabile cu vieți ieșite din banal. Mi-a făcut plăcere să scriu despre ei, la fel cum mi-a făcut plăcere să studiez trecutul familiei Gheorghieff sau pe cel al familiei Ciulei.