Povestea unui talent uitat: Raul Lebel, pictorul bucureștean descoperit într-un pod de Adrian Buga

În 2007, într-o zi de vară, Adrian Buga a primit un telefon și a fost invitat să vadă tablourile unui pictor de al cărui nume nu mai auzise: Radu Egon Lebel. „Am plăcut-o pe Ana Lebel, o doamna la 80 de ani – era prima soție a pictorului. M-a rugat să urc și în pod să văd lucrările. M-am înarmat cu câteva lumânări și îți închipui ce bucurie am avut, văzând cu proprii-mi ochi, la lumina lumânării, culorile care mi-au explodat în față. Săracele, nu mai văzuseră lumina de mult și cred că s-au bucurat că le-a descoperit cineva. Așa am găsit cred că 50-60 de lucrări în podul respectiv, într-o condiție bună, dar puțin zgâriate, puțin prăfuite, ca orice obiect ținut în pod de zeci de ani. Le-a cumpărat și am avut o înțelegere cu Ana Lebel. Prețul a fost destul de mare și mi-a zis că mi le vinde pe toate cu o singură condiție: ca în următorul timp să mă ocup de o expoziție și să-i fac un catalog. Au durat șase ani de zile până mi-am îndeplinit promisiunea față de ea. A văzut catalogul, dar expoziția nu a apucat să o vadă, deoarece a murit”, povestește Adrian Buga.

Din acel moment, criticul de artă a început să construiască puzzle-ul vieții și operei lui Lebel. Au urmat ani de cercetări, în care a fost pe urmele pictorului la Paris şi in Ile de la Reunion (la 300 de km de Madagascar), locul unde artistul a murit, la vâsta de 99 de ani.

Cine este Raul Egon Lebel – viața și opera unui talent nedescoperit de români

Raul Egon Lebel s-a născut în 1907, în București. Familia mamei sale, Melania Lebel, era una dintre cele mai bogate familii din România la acea vreme, familia Herdan. Mai mult, Fabrica Herdan era furnizoarea de pâine, făină și biscuiți a Curții Regale. În timp, ei a reușit să-și clădească un imperiu al panificației, având în vedere că familia deținea o moară și o fabrică de pâine ( care s-a numit Herdan inițial și Fabrica de pâine Plevna în timpul comunismului). 

Autoportret

Tot familia Herdan a fost cea care a adus primul fast-food în România, numit Automatul Herdan, idee preluată de la un american. „Mari scriitori ai vremii Arșavir Acterian, Emil Cioran, Mircea Eliade, dar și pictori ca Pallady, Jean Al. Steriadi, toți au descris acest loc în scrierile lor. Ei își făceau veacul aici”, povestește Adrian Buga. În acei ani, Raul Lebel a reușit să cunoască mulți pictori ce frecventau „automatele” familiei sale, artiști ca Theodor Pallady, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Ion Musceleanu.

Tot în acest loc a întâlnit-o, ca angajată la casieria bufetului, pe Maria Tănase care visa de pe atunci să ajungă cântăreață și să cucerească lumea prin cântecele sale. Maria Tanase i-a făcut o mare bucurie pictorului, când, foarte bogata și în plină glorie, i-a cumpărat câteva portrete executate de acesta.

Raul și Ana Lebel cu prietenii

La vârsta de 21 de ani Lebel a studiat pictura şi desenul cu G.D. Mirea şi Camil Ressu. Faptul că era bogat l-a ajutat pe Raul Lebel să-și țină picturile doar pentru el, „așa cum vrei să păstrezi o iubită doar pentru tine”, punctează Adrian Buga.

Raul Lebel era un om bine făcut, sportiv, primul membru într-o clasă de judo, un sport rar și exotic la acea vreme. El a fost primul membru al unui club fotbal Herdan, a făcut bob, culturism, box. Pictorul a fost prieten cu unul dintre cei mai mari aviatori acrobați din România, Alexandru Papana, cu care se întrecea pe străzile bucureștene călărind niște motociclete destul de rare și scumpe atunci, Old Indians.

Însă fericirea familiei Herdan nu a durat, deoarece a venit războiul, apoi comuniștii au intrat în țară. „A venit naționalizarea, ei au fost catalogați drept bestii burghezo-moșierești, băgați la închisoare sau lagărele de concentrare”, povestește criticul de artă.

„Până în 1945-1947, arta lui era doar o plăcere. Însă după ce a fost deposedat de avere și-a dat seama că i-a rămas doar arta. La un moment dat picta eșarfe pentru Fondul Platic, pentru a le vinde. Așa s-a întreținut în acea perioadă”, spune Buga. „Faptul că Raul Lebel era un om cultivat l-a ajutat să-și mențină spiritul nealterat. În perioada de după război a reușit să plece din România. A plecat prima dată în Viena, apoi de la Viena la Paris, unde a petrecut destul de mult timp. După Paris s-a mutat pe Coasta de Azur. Iar spre sfârșitul vieții s-a mutat in La Reunion, aproape de Madagascar, vânzând tot ce avea în Franța”, completează criticul de artă.

Raul Lebel a avut trei soții: două românce și o franțuzoaică. Când avea 84 de ani, a părăsit-o pe franțuzoaică pentru o chinezoaică de 24 ani, cu care s-a mutat la Reunion.

Tabloul Ana și Pisica

Adrian Buga îl caracterizează pe Raul Lebel drept un pictor peisagist, portretist și colorist. „Își îmbunătățea mereu picturile. A pictat vederea dintre atelierul său spre un câmp din 1940 până în 2000, îmbunătățind-o de fiecare dată. A pictat și un anumit arhetic de chip al femeii: o femeie puternică, mlădioasă, cu o bărbie proeminentă, cu fața simetrică”, explică Buga. 

Adrian Buga a mers pe urmele lui Raul Lebel la Paris şi in Ile de la Reunion. „Am fost la Reunion de două ori, este o zonă fascinantă. I-am înțeles mai bine culorile, spiritul de aventurier”, punctează criticul de artă.

Prima şi singura expoziţie pe care a avut-o Lebel in România, până să fie descoperit de Adrian Buga, a fost in 1958, la Sala Magheru.

În 2007, Adrian Buga a organizat expoziția Raoul Lebel– Un Secol de Culoare, la Muzeul de Istorie al Municipiului București (Palatul Șuțu).