Povestea unui instrument magic. Azi, în mijlocul agitatului București, la MNȚR, bătrânii cobzari din sate prind viață. Interviu cu căutătorul de cobze

Astăzi, 10 ianuarie 2023, de la ora 17.30, la Sala Noua Galerie, va avea loc evenimentul “Ghizunariu: închiderea”. Artistul vizual Sașa-Liviu Stoianovici, curatorul expoziției, a documentat cobzele țărănești din Moldova și Muntenia timp de aproape zece ani. Povești înregistrate audio-video, mărturii fotografice, toate sunt elemente care împlinesc construcția expoziției. Mai jos, interviu cu Sașa-Liviu Stoianovici despre “povestea celor care, cu niște sârme-ntinse pe câteva scândurele din lemn, au însoțit o întreagă lume în momentele-i de bucurie sau de cumpănă”. Intrarea este liberă.

Sașa-Liviu Stoianovici, căutătorul de cobze vechi, membru al Balkan Taksim, trupa care a fost nominalizată la Premiile Music Moves Europe 2022

Expoziția care reunește vechi și unice cobze țărănești la MNȚR este proiectul lui Sașa-Liviu Stoianovici, artist vizual, curator MNȚR, căutător de cobze și membru al grupului Balkan Taksim. Balkan Taksim este una dintre cele mai speciale formații muzicale din România, fiind o colaborare între artistul Sașa-Liviu Stoianovici și producătorul de muzică electronică Alin Zăbrăuțeanu. Cei doi promovează un sound exuberant de inspirație balcanică și anatoliana. Recent, Balkan Taksim a fost nominalizată la Premiile Music Moves Europe 2022, care au fost decernate la Groningen, în Olanda.

“Acest instrument a avut și încă mai are forme mai mult sau mai puțin diferite față de forma cobzei standardizate, de fabrică”

B365.ro: În mijlocul unui oraș nervos, aglomerat, isteric pe alocuri, există o oază de liniște: MNȚR. Care sunt roadele pe care o să le culegeți la închiderea expoziției „Ghizunariu”? Bucureștenii sunt atrași de cultura populară?

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: „Ghizunariu”, care se va închide în 10 ianuarie printr-un nou eveniment public, țintește mai multe planuri: în primul rând, expoziția reunește, pentru prima dată, multe cobze țărănești, prezentându-le în toată frumusețea și unicitatea lor. Doresc să transmit publicului faptul că acest instrument a avut și încă mai are forme mai mult sau mai puțin diferite față de forma cobzei standardizate, de fabrică. Dar formele au fost întotdeauna dublate de conținut – adus în acest caz de poveștile care însoțesc cobzele. Povești înregistrate audio-video, mărturii fotografice, toate fiind elemente care împlinesc construcția expoziției”.

“Despre bucureșteni, numai de bine, cred că astăzi, ca și în alte vremuri, continuă să fie atrași de cultura populară”

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: “Expoziția este și un pretext pentru apariția unei serii de întrebări legate de cobză, de rolul ei în viața muzicală a satului din România – în trecut, dar și acum, de felurile în care a fost folosită, ca instrument de acompaniament, ritmic, solistic. Nu în ultimul rând, chestionez modalitățile tehnice prin care cobzele au fost construite în diversele ateliere țărănești din Moldova și Țara Românească. Iar despre bucureșteni, numai de bine, cred că astăzi, ca și în alte vremuri, continuă să fie atrași de cultura populară”.

“Veți afla povestea celor care, cu niște sârme-ntinse pe câteva scândurele din lemn, au însoțit o întreagă lume în momentele-i de bucurie sau de cumpănă”

B365.ro: Ce este un “Ghizunariu”? Și ce rost mai are el în lumea în care trăim?

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: “Aici aș răspunde că Ghizunariu este – sau a fost – cineva. Mai precis, un meșter constructor de cobze, dintr-un sat din nordul Iașiului, care a purtat această poreclă – Ghizunariu. Informațiile despre el fiind foarte puține, diverse alte figuri s-au contopit în imaginea pe care i-am creionat-o în expoziție: meșterul Toma, de la Frumușica, meșterii anonimi din nordul Botoșaniului, rapsozii cu voci dogite de tutun și alcool de prin părțile Sucevei. Cu toții – umbre de-acum multă vreme – vin din timpuri despre care abia dacă am mai auzit ceva de la părinți și bunici. Vremuri cu un alt ritm, cu alte constrângeri, cu o viață mai precară și, poate, cu bucurii mai simple și mai puține. Și muzica a fost, pentru toți cei pomeniți, una dintre aceste bucurii. Rostul lui/lor este să ne scuture, să ne oprească din fugă, să ne scoată, măcar pentru un moment, din vâltoarea nemulțumirilor. Ei, oamenii care cu niște sârme-ntinse pe câteva scândurele din lemn au însoțit o întreagă lume în momentele-i de bucurie sau de cumpănă.

“Călătoria mea prin sate dateaza de aproape 10 ani și durează și acum- este aproape inițiatică”

B365.ro: Cum a fost călătoria de documentare în Moldova, cât a durat? A fost vreo descoperire care v-a uimit? Mai multe?

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: „Călătoria” a fost o sumă de deplasări, atât în Moldova, cât și în sudul țării. Durează și acum, de aproape 10 ani – este aproape inițiatică. Multe descoperiri m-au uimit, unele de ordin tehnic, iar altele prin farmecul lor anecdotic. Una dintre acestea este legată de confecționarea corzilor de către interpreți, atunci când accesul la magazinele de muzică din orașe se făcea foarte greu”.

“Numele cobzei este de origine turcică și îl putem regăsi aplicat și asupra altor instrumente – unul dintre acestea fiind kobza ucraineană, un instrument total diferit”

B365.ro: Cât de variate sunt cobzele țărănești? Cât de vechi? Cât de pe cale de dispariție? Cât de valoroase? Mai cântă românul la cobză?

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: “Spre deosebire de alte instrumente muzicale, cobzele țărănești au o varietate relativ mare, comparativ cu arealul destul de restrâns al folosirii lor în trecut: tradițional, cobza a fost folosită aproape în exclusivitate în spațiul Vechiului Regat, cu precădere în zonele în care limba și cultura română erau predominante. Forma actuală a cobzei datează probabil din secolul al XVIII-lea, dar încă nu avem suficiente date pentru a stabili momentul 0 al apariției sale în practica muzicală de la noi. Poate fi o adaptare din perioada fanariotă a lăutei oud, venită pe filieră otomană ori (după cum considera Poslușnicu) o adaptare a lăutei de tip apusean. Tind să cred că prima variantă este cea corectă și țin să mai remarc un lucru – numele cobzei este de origine turcică și îl putem regăsi aplicat și asupra altor instrumente – unul dintre acestea fiind kobza ucraineană, un instrument total diferit. Așadar, pentru claritate, folosim cobză (subînțeles românească) și kobză ucraineană”.

“Mă bucur să spun însă că românul, de orice neam și religie ar fi el, a reînceput să cânte la cobză după 25 de ani de uitare”

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: “Cobzele țărănești se află de multă vreme pe cale dispariție – în fapt, ele aproape că au dispărut din lumea muzicală țărănească. Valoarea lor este mai degrabă de ordin simbolic și științific, mai puțin în plan financiar. Nefiind obiecte cu rol decorativ, „de fală”, multe cobze au fost ignorate, aruncate, puse pe foc – în genere de către cei care le-au moștenit fără să le folosească. Dar o cobză țărănească (sau una veche, chiar orășenească) poate transmite celui interesat informații utile care țin de structura și acordajul instrumentului, de „tratamentul” la care a fost supus în timpul interpretării. Mă bucur să spun însă că românul, de orice neam și religie ar fi el, a reînceput să cânte la cobză, după vreo 25 de ani în care instrumentul a căzut într-o oarecare uitare”.

„Cobzarii bătrâni din România îi numeri pe degetele de la o mână”

B365.ro: Mai există bătrâni cobzari care păstrează această cultură populară extraordinară? Cum văd ei lumea de azi?

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: “Mai există, atât bătrâni, cât și ceva mai tineri. Cei bătrâni – îi numeri pe degetele de la o mână – văd lumea în acord cu propriile lor istorii personale, cu propriile nevoi și căutări. Se adaptează, de bine, de rău, unei lumi extrem de schimbătoare, aducând, ca pentru a restabili un echilibru, un discurs muzical (aproape) neschimbat”.

“Invit oamenii să vină la închiderea expoziției pentru a asculta muzici țărănești, pentru a se plimba printre tulpini și frunze de porumb, pentru a se bucura de obiectele vechi expuse”

B365.ro: Care este rolul culturii țărănești în timpurile de azi, în anul 2023?

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: “Cred că rolul culturii țărănești, în 2023, poate fi în continuare cel de jalon, atât în dezvoltarea individului, cât și în cea a societății; în ambele cazuri, este benefic să cunoaștem aspectele pozitive și negative ale culturii țărănești. Ne putem hrăni din cele pozitive – material, sufletește – și putem găsi alternative la cele negative”.

B365.ro: De ce să vină lumea la închiderea expoziției? Spuneați că ați gândit evenimentul ca pe o semi-ficțiune.

Sașa-Liviu Stoianovici, curator: “Invit oamenii să vină la închiderea expoziției pentru a asculta muzici țărănești, pentru a se plimba printre tulpini și frunze de porumb, pentru a se bucura de obiectele vechi expuse. Îi invit să-și imagineze relații posibile între lucruri, să umple cu gânduri spațiile dintre instalațiile care alcătuiesc expoziția, să le populeze cu propriile lor fantasme. Să pună și să-și pună întrebări”.