Povestea unui faliment: Ce face acum patronul cafenelelor Turabo

de:
01 oct. 2013
21 Afișari
Povestea unui faliment: Ce face acum patronul cafenelelor Turabo

În 2009, anul de vârf al Turabo, lanţul număra afaceri de 12 milioane de euro, 44 de cafenele, cluburi şi săli de evenimente, la începutul lui 2010 mai rămăseseră 14 cafenele, iar în 2012 niciuna dintre unităţile brandului nu mai era deschisă.

Din anul 2009 încoace, afacerile lui Niculescu au început să scadă, iar în 2011 inima reţelei de cafenele Turabo, cea de lângă Ateneul Român, a fost închisă, scrie businessmagazin.

La sfârşitul lunii ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis cererea dispunând deschiderea procedurii insolvenţei pentru firma Turabo Business Corporation. Ulterior, mai multe companii au solicitat insolvenţa companiilor din grupul Turabo. În decembrie 2011, omul de afaceri a fost executat silit pentru plata unei sume de 22.970 euro datorate importatorului şi distribuitorului de produse premium Tribeca Distribuţie. În aceeaşi lună, executorul a scos la licitaţie mărcile Turabo Cafe, Turabo Food, Turabo Grand Ballroom şi Turabo Society Club pentru suma de 27.000 de euro.

În 2012, Tudor Niculescu vorbea în presă despre afaceri pe care vrea să le deschidă în Orientul Mijlociu, variante pe care le avea în calcul şi în anii de dinainte de criză. Tot de anul trecut, împreună cu doi parteneri de afaceri, şi-a reluat discret afacerile în România şi a deschis Barletto (fostul Turabo Society Club). Barletto are trei săli de evenimente, club şi piscină pe malul lacului Tei.

Cookies