Povestea transportului în comun din București. Când a apărut STB și cine a adus tramvaiele în Capitală

Transportul în comun are o istorie lungă și plină de evenimente pe străzile Bucureștiului. De la tramvaie trase de cai la „otokare” turcești, vehiculele au ținut pasul mai greu sau mai bine cu trecerea anilor și cu extinderea Capitalei. Prin urmare, vă prezentăm istoria transportului în comun bucureștean, un serviciu pe cât de hulit și înjurat, pe-atât de necesar pentru un oraș cum e Bucureștiul.

Povestea transportului în comun din București începe în urmă cu aproximativ un secol și jumătate, la mijlocul secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care doar boierii puteau să dețină trăsuri particulare. Între timp, populația generală și chiar și burghezii nu aveau voie să dețină astfel de luxuri. Totuși, în jurul anului 1820 a apărut unul dintre primele mijloace de transport în comun, primitiv ce-i drept. Se numea „imperiala”, aluzie la faptul că era ceva asociat cu cei mai înstăriți cetățeni, și era un fel de trăsură de mari dimensiuni, dotată cu scară în spirală, care ducea la locurile de pe acoperiș. Nu existau stații – oamenii atenționau vatmanul că vor să coboare cu ajutorul unui clopoțel.

Primele tramvaie cu cai, aduse de belgieni în București

Povestea transportului în comun organizat a început în anul 1871, când municipalitatea a oferit autorizație de instalare a șinelor și de circulație „Societății Anonime Române de Tramvaie”, condusă de belgianul Slade Mernee. Compania avea parte de capital englez și belgian, și a introdus primele linii de circulație cu tramvaiul din București: Bariera Mogoșoaiei – Calea Moșilor, Sf. Gheorghe – Calea Văcăreşti și Şoseaua Bonaparte – Calea Călăraşilor. Tramvaiele erau de culoare galbenă, asemenea celebrelor tramvaie din Lisabona și erau trase de cai mânați de vatmani îmbrăcați cu uniforme și șepci roșii. Interesant este faptul că controlorii (da, existau și pe atunci și nu purtau veste albastre, ci costume roșii la fel ca vatmanii) erau străini, deoarece conducerea companiei nu avea încredere în controlorii români. Totuși, de multe ori cei care mergeau fără bilet profitau de viteza scăzută cu care circulau tramvaiele și săreau din vagon când urcau controlorii.

Tramvaiul 14, primul tramvai electric din Capitală

În anul 1894 a fost introdus și primul tramvai electric, pe ruta Obor – Cotroceni, care a uluit de-a dreptul locuitorii, gazetele vremii titrând că pe această rută circula „o mașină umblătoare, fără cai și fără foc”. Cu toate astea, tramvaiele trase de cai au dispărut abia trei decenii mai târziu, în 1929. Trebuie menționat faptul că București a fost al unsprezecelea oraș din întreaga lume unde a circulat tramvaiul electric.

Prima linie special pregătită pentru tramvaiul electric a fost linia 14, care străbătea Capitala de la est la vest, pe un traseu aproape identic cu cel pe care circulă în prezent tramvaiele actualei linii 14.

STB a apărut acum mai bine de-un secol

STB de astăzi a luat ființă în anul 1908, în data de 14 aprilie, pe când se numea..  tot STB – Societatea Tramvaielor București, compania având ca misiune electrificarea întregii rețele în următorii 40 de ani. Anii trec, iar în 1921 STB devine cea mai importantă societate de transport în comun din România și una dintre cele mai mari din Europa.

Dacă la început compania deținea doar tramvaie, pe parcurs au fost achiziționate și autobuze, astfel că Societatea primește licență exclusivă pentru a efectua transportul în comun în București.

STB asigura la acea vreme transportul în întreaga Capitală și în 12 comune din împrejurimi, dispunând de o flotă de 392 de autobuze construite la Compania Leonida & Co. pe șasiuri Renault, Henchel sau Chevrolet, care circulau pe 22 de trasee ce însumau 131 de km de cale dublă.

Schimbările majore de după războaiele mondiale

După al Doilea Război Mondial, societatea își schimbă numele în Întreprinderea de Transport București (ITB), iar la scurt timp după este introdusă și prima linie de troleibuz, în 1949, pe ruta Piața Victoriei – Hipodrom. În 1950, la ITB lucrau circa 11.000 de angajați, a doua cea mai mare întreprindere din țară, după U.D Reșița.

Trebuie precizat faptul că în perioada 1972 – 1980, ITB a devenit a patra cea mai mare companie de transport în comun din lume din perspectiva mărimii parcului de vehicule, a numărului de angajați și a suprafeței ocupate. La apogeu, ITB avea 800 de tramvaie, 2.500 de autobuze, 700 de troleibuze și 35.000 de angajați. Mai mult, compania oferea și servicii de maxi-taxi, taximetrie și chiar transport de marfă.

Totuși, de la finalul anilor ’70, transportul în comun de suprafață a cunoscut un declin, atât din cauza deschiderii metroului bucureștean, cât și din cauza crizei energetice.

Istoria STB din ultimele trei decenii

În 1990, după Revoluție, ITB se transformă în Regia Autonomă de Transport Bucureşti (R.A.T.B), și se realizează un nou plan de funcționare și dezvoltare a transportului în comun, plan care a fost dezvoltat pe parcursul anilor 90 cu ajutorul mai multor programe la nivel european.

Anul 1991 a adus o premieră, și anume introducerea pe traseu a 150 de autobuze noi, care purtau reclama brandului de țigări Camel. De la an la an, RATB și-a dezvoltat și modernizat flota, cu mijloace de transport în comun adaptate la vremurile respective, anii 2005 și 2006 aducând introducerea tramvaielor cu podea joasă Bucur-LF și a 500 de autobuze Mercedes-Benz Citaro, prilej cu care a început renunțarea la sistemul de bilete de hârtie și introducerea cardurilor contactless.

Deși este extrem de important în ziua de astăzi, fiind ales zilnic de mii de bucureșteni pentru a ajunge la locul de muncă sau la școală, STB este departe de a fi perfect. Cu toate astea, în vreme de grevă se aplică proverbul „rău cu rău, dar mai rău e fără rău”.