Povestea Spitalului Brâncovenesc din București și legenda din spatele demolării comandate de Nicolae Ceaușescu

Acum mai bine de 180 de ani, în centrul Bucureștiului era ridicat unul dintre cele mai frumoase și mai elegante spitale pe care Capitala le-a avut vreodată. Este vorba de Spitalul Brâncovenesc, un spital rămas în istorie atât prin motivul nobil pentru care a fost ridicat, și anume tratarea persoanelor fără posibilități, cât și prin destinul crunt al său, fiind demolat în „febra” reorganizării ceaușiste care a lăsat semne adânci în istoria Bucureștilor. Prin urmare, vă prezentăm povestea Spitalului Brâncovenesc.

Povestea Spitalului Brâncovenesc pornește de dorința lăsată urmașilor de Grigore Brâncoveanu (1767-1832), care a fost ultimul descendent direct din neamul istoric al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta își trecuse în testament ca în București să apară un spital „sub nume de Brâncovenesc”. O dorință nobilă, din partea ultimului dintre Brâncoveni, care a fost la viața sa mare ban, mai apoi mare spătar, în 1821 iar în 1827 mare vistier și care s-a remarcat prin caracterul său vizionar, reformator dar și prin înalta educație.

Povestea Spitalului Brâncovenesc. De ridicarea acestuia s-a ocupat soția lui Grigore Brâncoveanu, Safta

Grigore Brâncoveanu s-a căsătorit cu Elisabeta (alintată Safta sau Săftica) Balș, fiica lui Teodor Balș și Zoe Ruset-Rosetti. După moarta lui Grigore, Elisabeta a fost singura persoană trecută în testament, moștenind toată averea sa. În testamentul scris cu 2 ani înainte de moartea sa, Grigore Brâncoveanu scria că va încredința ridicarea unui spital „prea iubitei mele soții Săftica”. Acest spital avea să fie „pentru a sa vecinică pomenire să facă vreun asezământ spre mângaiere celor în dureri și în nevoiˮ.

După moartea soțului său, Safta a locuit o vreme la Iași, la familia sa, însă după a revenit la București pentru a-și pune ordine în viață și pentru a urma dorința iubitului său soț. Prin urmare, în 1834, ea cumpără un teren în spatele bisericii Bălașa din centrul Bucureștiului, biserică ce a fost inițial ridicată la 1743 de Bălașa și Grigore, fostul ei soț, care erau copiii domnitorului Constantin Brâncoveanu. În august 1835, Safta Brâncoveanu a realizat actul care includea toate etapele construirii spitalului, care au costat în total 416.690 lei, fiind nevoie de 1.890.000 cărămizi, 330.000 ocale de var, 65.000 „hârdae” de nisip dar și 4.500 de țăruși pentru clădirea prevăzută cu etaj, pod și pivniță.

De asemenea, proiectul spitalului a fost realizat de arhitectul german Josef Hartl, care fusese denumit în 1816 „arhitecton al Poliției”, adică, în limbaj modern, era responsabil de clădirile care se ridicau în București. Planul construcției, realizat în 40 de puncte, a fost respectat la virgulă de arhitect și de echipele de muncitori.

Primul corp conținea șase săli mari, două fiind pentru femei iar patru pentru bărbați, săli în care puteau fi îngrijiți 60 de pacienți și care conțineau atât bucătărie cât și spălătorie. Lucrarea a fost încheiată la finalul lunii noiembrie 1837.

„Într-această zi s-a consfinţit Spitalul Brâncovenesc, unul din cele mai frumoase şi mai înzestrate din câte are România până acum.”

Inaugurarea spitalului a fost o ceremonie fastuoasă, ce a avut loc la 14 octombrie 1838, profesorul Iosif Gentilie scriind cu această ocazie că „într-această zi s-a consfinţit Spitalul Brâncovenesc, unul din cele mai frumoase şi mai înzestrate din câte are România până acum”.

Mai mult, pe una din cele două inscripţii ale Spitalului Brâncovenesc, care în prezent se află la Curtea Veche din București, scria că acest spital avea să facă următoarele, „prin ctitoricesc testament întărit cu hrisov domnesc”:

„.. să priimească tot deauna bolnavi ce nu vor plăti – mi de boale hronice fără deosăbire parte bărbătească și femeiască potrivit cu numărul paturilor (…) să să caute bolnavi cu dohtor, gerahi, și cu toată odihna – să fie acest spital pururea numai supt eforia celui după vremi mitropolit al ţări fără a să amesteca stăpanirea și fără a fi supus vreodată supt nici un fel de cuvânt la îngrijire streină, sau supt eforia celorlalte spitaluriˮ

În 1842, spitalul a fost extins cu încă o aripă, iar între 1855 și 1859 a fost realizată o nouă clădire, în paralel cu reparațiile aduse celor deja existente. De asemenea, între 1880 și 1891 a fost refăcut parțial, după ce fusese grav afectat de un incendiu.

În 1903, vechile clădiri ale spitalului au fost demolate, fiind construită în loc o clădire nouă, dar și un pavilion pentru consultații gratuite și un laborator de bacteriologie. Spitalul Brâncovenesc a fost, de asemenea, spital militar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Regimul comunist și demolarea

Desigur, în 1946 spitalul a fost naționalizat, Spitalul Brâncovenesc funcționând până în 1983. Totuși, după cutremurul din 1977, Nicolae Ceaușescu deja „pusese gând rău” zonei, dovadă fiind demolarea Așezămintelor Brâncovenești.

La finalul anului 1984, Spitalul Brâncovenesc avea să fie demolat, fiind victimă a planurilor de modernizare a Pieței Unirii și a construirii Bulevardului Victoria Socialismului. Totuși, în jurul demolării spitalului plutește confuzia și un aer de legendă, deoarece spitalul nu ar fi fost pe traiectoria lucrărilor plănuite.

Potrivit istoricului Panait I. Panait, demolarea ar fi fost decisă de un incident care a avut loc într-o vizită de lucru:

„La primele avizări, șeful statului (n. Nicolae Ceaușescu) a respins cu indignare demolarea acelui palat încărcat de istorie. S-au cerut planuri de păstrare și de valorificare a monumentului. O «vizită de lucru» făcută către sfârșitul anului 1984 a stârnit un grav accident. Unul din câinii Ceaușeștilor, erau doi, a sărit din mașină și s-a repezit la o pisică pripășită pe șantier, care în apărarea ei a zgâriat dulăul. Toată vizita s-a concentrat pe găsirea agresoarei.
[…]
În rândul bucureștenilor s-a împământenit convingerea că acel conflict între câine și pisică a pecetluit soarta Spitalului Brâncovenesc.”

Cert este un singur lucru, la scurt timp, în decembrie 1984, aveau să înceapă demolările care au durat până în februarie 1985, moment în care Spitalul Brâncovenesc avea să rămână doar o amintire.

CITEȘTE ȘI

Casă de lângă București, în finala unui prestigios concurs internațional de arhitectură. „Ne bucură această recunoaștere a unui proiect Dumbrava Vlăsiei”

Mihaela Mihai, artista adorată și femeia strivită de gelozia bărbaților. “Zece ani n-am suportat să se apropie un bărbat de mine” La început, a fost fetița bătută de părinți

20 de operatori economici din Piața Unirii București, controlați de ANPC. S-au dat amenzi în valoare de 188.000 lei, iar 7 unități au fost închise temporar