Povestea scriitorului care își face doctoratul în manele și scrie un roman despre Ferentari

Adrian Schiop, „doctorand in manele” la 40 de ani, a povestit pentru Ziare.com despre viata sa si lumea in care traieste de cativa ani. Schiop s-a mutat de mai mulți ani în Ferentari, unde se găsește ca „un tip gay intr-o lume homofoba, este un om cultivat intr-o lume de neinstruiti”.

La invitatia lui Adrian, am mers in Ferentari, in zona Zetarilor. Acolo, am stat in „cel mai de fita” bar din zona, unde ne serveste Florica, uimit sa-l vada pe Adrian cu o fata. „Barul nu are nume, lumea ii zice ‘La baiatu’. E cel mai scump din zona. Mai canta si lautari pe-aicea. E mai fita. Termopane… E altfel. Restu-s bombe. Aici mai apar si gagici. Restu-s exclusiv masculine”, explica Adrian.

Dupa anii de activitate didactica, Adrian a plecat cu un grup romani in Noua Zeelanda, unde a stat ilegal mai bine de un an. A fost pe rand culegator de mere si zugrav, iar vreo patru luni a stat fara job. „E greu sa gasesti intr-un stat de asta fara coruptie job la negru”, explica Adrian.

Intors in tara, a mai stat circa un an la Porumbacu, comuna sa natală, timp in care a lucrat din nou ca profesor la scoala din sat. Tot in perioada aceea, a scris si primul sau roman, „pe bune, pe invers” (2004, Polirom).  Dupa publicarea primului roman, s-a mutat la Bucuresti, unde a lucrat ca ziarist vreo sase ani. In 2004 castiga vreo 400 de euro si avea senzatia, pentru prima oara, ca are bani. Apoi a venit criza, chiria a crescut, salariul a scazut.

Atunci i-a venit ideea de doctorat:”Ideile erau bune, manelele imi placeau mult, mult… Si le ascultam, mai ales dupa ce m-am intors din Noua Zeelanda. Si nu intelegeam ce dracu are lumea cu ele, de ce nu le haleste, ca-s misto! De ce sa dispretuiesti genul asta muzical?”, sustine Adrian, care se intretine din bursa din 2011.

Sta in Ferentari, pe Aleea Livezilor, in zona de familisti, „zona buna”, in blocuri cu doua camere. Sunt si blocurile de garsoniere, unde le taie mereu curentul, apa. Dar Adrian sta in zona civilizata, desi e plina „de saracuti, de pusti de-astia care nu-si permit sa bea o bere in oras. Isi iau bere la pet”.

„Aici e mai liber la baut alcool in strada, iar inainte se faceau si nunti in strada. Anul asta nu s-au mai facut, cred ca nu i-au mai lasat. Aici sunt nunti dintr-alea, frate, cu Salam. La cort, canta Salam, vine Copilul de Aur…”, povesteste Adrian.

Printre curiosii care au avut curajul sa-l viziteze in Ferentari se numara și o japoneza venita in Romania sa studieze manelele. Este vorba despre Misuzu Hayashi, despre care presa mondena avea sa scrie la doar cateva luni dupa ce Adrian a plimbat-o prin Ferentari, uimindu-si vecinii ca apare cu o asiatica prin cartier. „Iti dai seama? Sa apar eu cu o japoneza intr-o bomba ordin ara?”, explica Adrian.

„Mie-mi place izul asta mai mafiot. Nu ai probleme atata vreme cat nu te interesezi, nimeni nu se leaga de tine. Cand incepi sa pui intrebari, devin paranoici oamenii, te cred politist sub acoperire. Trebuie sa fii atent si sa nu te interesezi. Oricum afli lucruri…Afli ce mai face Nutu, el e aici, in zona, in Salaj, la marginea Ferentariului. Afli ca are proprietati, ca a vandut terenurile alea pe care se construieste un ansamblu rezidential, ca baietii lui pun vagabontii la punct si fac ordine in zona. Locotenentii si soldatii lui”, explica Adrian. Si Gigi este bine vazut printre „ferentaristi”, majoritatea fiind microbisti si stelisti. „Gigi e zeu aici. Gigi a facut mult bine la oameni. Ticalosii l-au inchis. Plus ca le-a platit facturile la astia din Zabrauti cand le-a taiat curentul”, subliniaza Adrian.

Dupa finalizarea doctoratului, Adrian vrea sa termine cel de-al treilea roman, despre cartierul Ferentari, in care vecinii lui devin personaje. Cu numele schimbate, desigur, chiar daca „nu citeste nici dracu’ acolo” ca sa se prinda ca s-a scris despre ei intr-o carte.