ESENTIAL

Povestea primului tren de viteză București – Constanța. A fost lansat în 1937, dar avea aceeași viteză ca trenurile de acum

Povestea primului tren de viteză București - Constanța este una inedită. Vehiculul a fost construit în România, la faimoasele uzine Malaxa și a fost lansat fix în 11 iulie 1937. Surprinzător este faptul că avea cam aceeași viteză ca trenurile de acum, făcea două ore jumate până la mare și te bucurai de aer condiționat și servire direct la scaun.

Poate nu știați, dar România a avut un start imens în dezvoltare în perioada începutului secolului trecut. Unii ar spune că eram cea mai dezvoltată țară din această parte de Europa și nu degeaba Bucureștiului i se spunea Micul Paris. Totuși, anii au trecut, comuniștii au venit la putere și după Revoluție am pierdut orice șansă de a continua ritmul de dezvoltare de dinainte de 1945.

Te-ar putea interesa și Cel mai aglomerat weekend de pe litoral. O femeie a fost la un pas să nască în trafic

Primul tren de viteză București – Constanța era rapid și avea aer condiționat

Acum 84 de ani, în data de 11 iulie 1937, în plină perioadă interbelică și cu doar câțiva ani înainte de începerea celui De-al Doilea Război Mondial, Ministerul Transporturilor, care se numea pe atunci Ministerul Comunicațiilor, a inaugura primul tren de viteză pe ruta București-Constanța, spre litoral.

Povestea primului tren de viteză București - Constanța. A fost lansat în 1937, dar avea acceași viteză ca trenurile de acum
sursa foto: Facebook Cristina Rizea

Povestea a fost spusă de Cristina Rizea, deputat USR PLUS Constanța, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, în 1937, trenul, construit la celebrele Uzinele Malaxa circula cu peste 100 de kilometri pe oră și reușea să parcurgă traseul dintre București și malul mării în doar două ore și jumătate. VIteza este incredibilă, dacă stai să te gândești că un tren rapid din prezent face cam două ore și 20 de minute, asta dacă nu sunt ceva întârzieri cum e la modă în CFR-ul din 2021.

Povestea primului tren de viteză București - Constanța. A fost lansat în 1937, dar avea acceași viteză ca trenurile de acum
sursa foto: Facebook Cristina Rizea

Evenimentul a fost consemnat în perioada respectivă atât de de presa internațională a vremii, cât și de cea locală, care remarcă faptul că România era atunci printre țările înaintate din estul Europei în privința comunicațiilor și transporturilor.

Povestea primului tren de viteză București - Constanța. A fost lansat în 1937, dar avea acceași viteză ca trenurile de acum
sursa foto: Facebook Cristina Rizea

Automotorul Malaxa 1001-1002 „Bălan” dispunea de 136 de locuri și de dotări moderne, inclusiv aer condiționat și servire la scaun, spune Cristina Rizea în postarea de pe Facebook.

Care e situația din prezent cu Trenurile Soarelui

Din iunie, spre mare au început să circule Trenurile Soarelui, pe ruta București-Constanța-Mangalia și spre Delta Dunării, însă conducerea CFR anunța încă de atunci că vehiculele sunt vechi și s-ar putea să existe probleme cu climatizarea, chiar dacă există mereu un mecanic în aceste trenuri care să rezolve musai această problemă.

Prin programul estival de transport feroviar „Trenurile Soarelui” turiştii au la dispoziţie 40 de trenuri ce asigură zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării, până în Tulcea.

CFR Călători menţionează că, în acest sezon, trenurile Tineretului IR 1924 şi IR 1923 Sibiu – Mangalia şi retur vor avea în compunere vagon de dormit, iar pe distanţa Bucureşti Nord – Mangalia vor avea tarife de Regio Expres.

De asemenea, există și patru trenuri de mare viteză care ajung la destinaţie în două ore, timp greu de atins în condiţii legale de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureştiului în centrul Constanţei. Restul trenurilor merg în medie în două ore și 20 de minute până în Dobrogea.

Cât costă un bilet de tren spre mare

CFR mai spune că o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa costă 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a, şi 30,3 lei la tren Regio, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere, iar pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 10% din tariful de transport. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a. Biletele pot fi achiziționate și onlie.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button