Povestea pârtiei de schi uitate din București. Stațiune de iarnă, construită într-o groapă de gunoi din Capitală acum 90 de ani. A, și accesul era gratuit

27 nov. 2021
26129 Afișari
Povestea pârtiei de schi uitate din București. Stațiune de iarnă, construită într-o groapă de gunoi din Capitală acum 90 de ani. A, și accesul era gratuit

Povestea pârtiei de schi uitate din București puțini o știu. Cum încălzirea globală nu bătea la ușă și zăpada stătea luni de zile în Capitală, autoritățile din perioada interbelică au decis construirea unei stațiuni de iarnă, chiar pe locui unei groapi de gunoi numită Valea Plângerii. Zona respectivă se găsește acum în Berceni și pe ea a fost construit Parcul Tineretului prin 1974. Dar de pârtiile de schi nu mai știe nimeni de mult.

Puțini spre deloc mai sunt românii care au fost la schi în București în perioada interbelică, mai exact în 1933, atunci când au fost deschise. Totuși, trebuie să știți că acum vreo 90 de ani Bucureștiul a avut o mică stațiune de schi construită chiar pe o fostă groapă de guniu numită Valea Plângerii. Totuși, pe pârtiile din Cocioc veneau bucureșteni din toate colțurile Capitalei, cu tramvaiul, până la Cimitirul Bellu pe unde era intrarea.

Zona în care se afla era cunoscută, în urmă cu aproape un secol, sub mai multe denumiri, precum „Mlaştina Cocioc”, „Raiul Căutătorilor în gunoaie” sau „Valea Plângerii”, fiind un loc mlăştinos, cu multă vegetaţie sălbatică, unde erau aruncate resturile menajere ale locuitorilor din zonă.

Pârtii de schi existau pe vremuri în București, cu iluminat nocturn, pentru a putea fi folosite și noaptea

Pârtiile din Cocioc, vreo trei la număr, care constituiau mica stațiune de schi din București, erau amplasate în Berceniul din prezent,fix în zona unde 30 de ani mai târziu a fost construit Parcul Tineretului, scrie Berceni de Poveste. Parcul a apărut în 1974, arată siteul . Până atunci, acolo se afla o groapă de gunoi cunoscută sub numele de Valea Plângerii. Aici trăiau mulți oameni mai săraci ai Capitalei.

Cum iernile erau lungi și pline de zăpadă, în iarna lui 1933, în plină perioadă interbelică, autoritățile au transformat mormanele de pâmânt și gunoaie din zonă în trei pârtii: una pentru începători, una pentru schiorii de nivel mediu și una pentru amatorii de săniuș.

Accesul era gratuit, avea instalație nocturnă și oamenii ajungeau ușor

Chiar mai mult, a fost construită și o instalație de lumină nocturnă. Se spune că în București zăpadă se așternea repede și zăbovea luni întregi.

Imaginile din articol au fost surprinse de publicația ”Ilustrațiunea română” și prezintă adulți și copii cu schiuri și sănii, dându-se pe pârtie chiar în capitala României. De asemenea, pe pârtii se organizau concursuri cu premii, atât pentru copii și adulți, iar în apropierea pârtiilor era și o cabană unde se serveau băuturi calde.

Mai mult, accesul pe pârtii se făea pe lângă cimitirul Bellu și intrarea era gratuită, spre deosebire de Târgul de Crăciun de anul acesta. Oamenii ajungeau repede aici, cu tramvaiul, din toate colțurile orașului și chiar din afara Bucureștiului.

O scurtă poveste a Parcului Tineretului

Apoi, în perioada comunistă pârtia a fost uitată și aici a apărut Parcul Tineretului, după vreo 30 de an. Parcul Tineretului are o suprafaţă de peste 80 de hectare, fiind unul dintre cele mai mari parcuri din Capitală.

În 1940, zona a fost concesionată Uzinelor Comunale Bucureşti, pentru o perioadă de 25 de ani, devenind oficial groapă de gunoi. Planurile de sistematizare a zonei începuseră încă din 1935, dar abia în 1965 au fost demarate lucrările de amenajare a noului parc care s-au finalizat aproape 10 ani mai târziu, în 1974.

Mai mult, în anii ’80, Parcul Tineretului a fost extins către est, odată cu construcţia Palatului Pionierilor şi Şoimilor Patriei, care în prezent se numeşte Palatul Naţional al Copiilor.

Tot în anii ’80 s-a construit şi Orăşelul Copiilor, cel mai mare şi mai modern parc de distracţii din România acelor vremuri.

Povestea pârtiei de schi uitate din București. Cum aveam o stațiune de iarnă într-o groapă de gunoi. A, și accesul era gratuit

Cookies