TIMP LIBER

Povestea parcului Cișmigiu. Știați că aici a existat o grădină zoologică?

O oază de liniște și vegetație în inima Capitalei. Asta ar fi cea mai potrivită definiție a Grădinilor Cișmigiu, un refugiu pentru elevi, cupluri amorezate, vârstnici și copii deopotrivă. Indiferent de anotimp și ora din zi, aleile superbe nu își pierd nicidecum farmecul. Iată istoria parcului Cișmigiu, cea mai veche grădină din București.

În ciuda istoriei încărcate, Grădinile Cișmigiu sunt „Peter Pan”-ul din centrul Bucureștiului. Indiferent câți ani trec și cât de groși și zbârciți devin arborii de pe marginea aleilor, farmecul și intimitatea parcului Cișmigiu rămân aceleași, întocmai cum au fost gândite de arhitecți. Trecut prin monarhie, dictatură regală, jumătate de veac de comunism și peste trei decenii de democrație, parcul a adunat o serie de povești și o reputație ce a depășit granițele țării, dovadă fiind turiștii străini care, după ce au mers în Centrul Vechi, caută pe telefon drumul către „Cișmigiu Gardens”.

Cișmigiu

Cine a fost „Marele Cișmigiu”? De unde provine numele parcului

Parcul Cișmigiu, inaugurat în anul 1854, are o poveste care începe mult mai târziu, în anul 1780, și este puternic legată de Alexandru Ipsilanti, domnul Țării Românești de la acea vreme. Acesta i-a cerut „Marelui Cișmigiu” – șeful lucrărilor peste cișmelele orașului, să construiască două cișmele în această zonă. Prin urmare, parcul a fost amenajat în apropierea acestor cișmele.

Cișmigiu

Amenajarea Grădinilor Cișmigiu n-a fost lăsată în mâinile oricui

De amenajarea grădinilor s-a ocupat vestitul arhitect peisagist Wilhelm Friedrich Carl Meyer, ajutat de asistentul său, Franz Horer. Meyer, fost director al Grădinilor Imperiale din Viena, a transformat mlaștina care se afla în acea vreme în Cișmigiu într-un frumos lac, dotat cu sisteme de drenaj și canalizare pentru golirea și curățarea lacului, iar în centru amplasează o fântână arteziană. Vara, lacul atrăgea cu răcoarea sa bucureștenii, iarna, aceștia reveneau pentru a se bucura de patinoarul care era organizat pe lac.

Cișmigiu

Meyer a trasat, de asemenea, și aleile parcului. Între 1850 și 1854 s-au adus peste 30.000 de arbori, atât din jurul Capitalei, cât și din Brașov sau Viena. Carl Meyer și Franz Horer au decis realizarea unor grote artificiale, covoare florale, poduri (atât de căutate de cei care își fac poze în parc) și amplasarea unor bănci.

Cișmigiu

Wilhelm Friedrich Carl Meyer a avut o idee fixă de la începutul și până la finalul proiectului său: parcul Cișmigiu trebuie amenajat astfel încât bucureștenii să fie ocrotiți de căldura zilelor de vară, dar și de praful din oraș. Din nefericire, arhitectul care a realizat parcul a murit de febră tifoidă la doar 38 de ani, așa că Meyer nu a mai putut să vadă cum bucureștenii se bucură de grădina pe care a amenajat-o în inima Bucureștiului.

Cișmigiu

Știați că a existat o grădină zoologică în Cișmigiu?

Autoritățile au adus în București în 1852 lebede și pelicani pentru a popula lacul din centrul parcului Cișmigiu. Nu este extrem de cunoscut faptul că, la finele anilor 1800, în Cișmigiu funcționa o mică grădină zoologică, unde se aflau urși, vulpi, castori, pești, lebede, păuni și multe alte animale sălbatice. Animalele au fost scoase încet-încet din parc, deoarece costurile de îngrijire deveniseră greu de suportat.

Cișmigiu

Este impresionant și faptul că în 1892, „Parcul Cișmegiu”, cum se numea la acea vreme, a fost iluminat integral electric. De asemenea, acum aproape 140 de ani, la intrarea în Parcul Cișmigiu dinspre Bulevardul Elisabeta, a fost montat cel mai vechi chioșc de ziare din București. Chioșcul se află și astăzi în același loc unde se afla acum aproape un secol și jumătate.

În anul 1851 este deschis primul bufet din Grădina Cişmigiu, de unde vizitatorii puteau cumpăra „dulciuri şi alte produse de cofetărie”. Autoritățile încă păstrează un document important din istoria parcului – este vorba despre contractul din 1 august 1855 prin care e concesionat pe trei ani pescuitul în lacul Cișmigiu. În anul 1860 este inaugurat „un ţâşnitor de apă”, care este acţionat de o moară cu aburi amplasată în mijlocul lacului.

Cișmigiu

Un punct turistic cu o uriașă valoare istorică se află în partea dinspre Schitul Măgureanu a parcului, este vorba despre „La cetate”, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de Logofătul Văcărescu în 1756. De acolo pornea un tunel secret care lega Palatul Crețulescu de malul Dâmboviței.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button