Povestea Palatului Bragadiru din București. Care a fost scopul „Colosului” când a fost ridicat?

29 iul. 2022
12820 Afișari
Povestea Palatului Bragadiru din București. Care a fost scopul „Colosului” când a fost ridicat?
Povestea Palatului Bragadiru din București. Care a fost scopul „Colosului” când a fost ridicat?.

Palatul Bragadiru se numără printre cele mai cunoscute clădiri istorice din București – pe bună dreptate când ne uităm la istoricul din spatele „Colosului” cum era botezat de omul din spatele acestuia, Dumitru Marinescu Bragadiru. Antreprenorul cu o poveste de viață demnă de Hollywood, cu un tată „cu mai mulți copii decât bani”, a lăsat moștenire Bucureștilor mai multe edificii dar și acte de binefacere și caritate îndreptate către cei cu care destinul nu fusese blând deloc. Printre clădirile care au rămas Bucureștiului se numără și emblematicul Palat Bragadiru, a cărui poveste v-o prezentăm în rândurile ce urmează.

Dumitru Marinescu Bragadiru se numără printre cei mai emblematici bucureșteni ai ultimelor două secole. Acesta s-a născut în anul 1842, într-o familie săracă, dar muncitoare, unde capul familiei era tatăl său Marin, șindrilar de meserie. Dumitru nu a dus mai departe meseria tatălui său, fiind ucenic de la o vârstă fragedă la fabrica de alcool și cofetăria lui Iancu Ștefănescu, la recomandarea învățătorului Hristache Ioanin. Dumitru Marinescu Bragadiru a pornit de la cărat apă cu cobilița din râul Dâmbovița pe care o ducea la cofetăria și racheria lui „chir” Ștefănescu de lângă Balta Albă pentru a face rachiu din ea. După 12 ani de ucenicie, tânărul a devenit „mâna dreaptă” a lui Iancu Ștefănescu, care l-a luat ca asociat, în cele din urmă oferindu-i afacerea în anul 1866.

Povestea Palatului Bragadiru – ascensiunea tânărului Dumitru Bragadiru

În anii care au urmat, antreprenorul a dat dovadă de o intuiție deosebită când a prevăzut nevoia crescută de alcool ce va apărea după Războiul de Independență. Prin urmare, cumpără spirt și rachiu „pe datorie” din Grecia și îl vinde mai departe spitalelor și soldaților români. Nu a durat mult până Bragadiru devenea al doilea cel mai bogat din țară la doar 35 de ani, primul loc fiind în continuare ocupat de Cantacuzino.

Afacerile cu alcool au dus, firesc, la deschiderea unei fabrici de bere. La acea vreme, sudul României dispunea de o producție redusă de bere, și aceasta concentrată în Capitală. Dumitru Bragadiru a „simțit” ocazia de afacere și a început să cumpere parcele de teren lângă centrul Bucureștiului, aproape de actuala piață George Coșbuc, pe atunci piața Principesa Maria. Acolo avea să fie înființată fabrica de bere Bragadiru, care și-a început activitatea la 9 aprilie 1895. Terenul pe care a fost ridicată fabrica a fost achiziționat de Bragadiru în 1883 de la familia Laptev. Din totalul de 10 hectare al terenului, Dumitru Bragadiru a donat 2 hectare către autorități pentru realizarea bulevardului George Coșbuc. Berăria Bragadiru era a treia din București, după cele ale nemților Erharld Luther și Carol Oppier.

Prima rețea de telefonie cu stâlpi de telegraf din țară a fost realizată de Bragadiru

Înainte să construiască fabrica de bere, Bragadiru și-a amenajat moșia în comuna… Bragadiru de astăzi. Acolo se găseau o fabrică de alcool, o școală, o biserică și o primărie. Berăria era dotată cu aparatură de ultimă oră la acea vreme și producea trei milioane de litri de bere anual, cu un milion de litri mai mult decât „concurența”. Prima rețea de telefonie cu stâlpi de telegraf din România a fost amenajată între fabrica de bere Bragadiru și moșia afaceristului.

Pe terenurile fabricii, Bragadiru ridică magazine, locuințe pentru muncitorii berăriei, o bancă și Palatul Bragadiru de astăzi, denumit la acea vreme „Colosseumul”. Clădirea a fost realizată de arhitectul austriac Anton Shuckerl, cel care proiectase și fabrica de bere. La acea vreme, berăriile aveau tradiția de a amenaja spații de relaxare și recreere în imediata vecinătate.

Cum erau tratați muncitorii de la berăria Bragadiru

Clădirea este emblematică pentru arhitectura începutului de secol XX deoarece îmbină elemente de la mai multe construcții renumite ale orașului: Posta Română, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC-ul), clădirea Curţii Supreme de Justiţie și Camera de Comerţ. Mai mult, clădirea se făcea remarcată și prin numărul de decorații interioare. Aici se afla o sală de bal de mari dimensiuni unde se puteau ține și concerte și piese de teatru, o popicărie, o bibliotecă, mai multe camere și birouri dar și fel de fel de magazine.

Faptul că Bragadiru a amenajat pe terenul dintre Mitropolie și Calea Rahova locuințe pentru muncitori reprezintă dovada că acesta nu și-a uitat trecutul mai puțin norocos. Mai mult, eficiența și moralul muncitorilor erau optime, deoarece aceștia trăiau în condiții decente și erau aproape de locul de muncă.

Copiii muncitorilor erau trimiși la școală și primeau gustare zilnică din partea fabricii (pâine și lapte, nu bere), iar muncitorii erau tratați după standardele civilizate din prezent: primeau concediu plătit și asigurare socială, dar și concediu duminica. Mai mult, Bragadiru dădea tuturor angajaților săi liber duminica, de la vizitiu până la ultimul berar. Prin urmare, antreprenorul mergea duminică dimineața singur la biserică, pe jos.

Dumitru Bragadiru a avut șapte copii: cinci fete și doi băieți cu soția sa Matilda Schwartz, cu care se căsătorise în anul 1868. Matilda a fost din păcate răpusă mult prea repede de scarlatită la doar 35 de ani. Acesta s-a recăsătorit în 1884 cu Sofia, care era văduva berarului Erhald Luther. Relația acestora a durat puțin, Dumitru rămânănd singur în cele din urmă.

Soarta Palatului Bragadiru după moartea „părintelui” său

De-a lungul vieții sale, Bragadiru a avut ocazia să devină om politic datorită influenței sale, însă a refuzat propunerea de ministru al comunicațiilor spre exemplu în favoarea afacerilor și a filantropiei. Printre activitățile sale de caritate se numără și finanțarea mai multor studenți pe care i-a trimis la studii în străinătate. Dumitru Bragadiru visa astfel să poată să realizeze o clasă nouă de afaceriști și agricultori.

Bragadiru a murit în 1915 în urma unui infarct, fiul său cel mare continuând la frâiele afacerilor familiei până la instaurarea regimului comunist în 1948, când membrii familiei care au rămas în țară au ajuns după gratii.

Odată cu venirea comunismului la putere, fabricile și toată averea Bragadirilor a ajuns în posesia statului: Fabrica de Bere a fost numită Fabrica de Bere Rahova, iar placa pe care se afla numele „părintelui” berăriei a fost sfărâmată cu ciocanul. Între timp, Palatul Bragadiru a devenit Casa de Cultură „Lenin”. După 1990, puţinii moştenitori rămaşi au revendicat şi obţinut Palatul, în anul 2003. L-au restaurat, iar în prezent aici se găseşte sala de baluri „Colosseum”, unde se organizează diverse concerte, recepţii, conferinţe şi manifestări culturale. Palatul are 10.000 de metri pătraţi construiţi şi un teren aferent de 12.000 metri pătraţi şi este declarat monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor.

Palatul Bragadirul - Grand Ballroom Colosseum

Fabrica de bere a fost privatizată din anul 1998, însă acest proces s-a dovedit unul păgubos. Înainte de regimul comunist, Bragadirii dețineau zeci de terenuri în București, Moldova și Muntenia, care erau estimate la circa 400 de milioane de euro în urmă cu câțiva ani. Printre acestea se află terenurile unde găsim azi hotelul Marriott, garajul Ciclop sau Scala.

Palatul Bragadirul - Grand Ballroom Colosseum

Între timp, Palatul Bragadiru a devenit azi unul dintre cele mai populare locuri din București pentru organizarea de evenimente, fiind găsit astfel un nou scop locului unde odinioară se relaxau muncitorii berăriei în pauza de prânz sau în timpul liber.

Palatul Bragadiru - Sală de concerte - Bucuresti - Fest.ro

 

Cookies