ȘTIRI

Povestea organizării urbanistice şi edilitare a Bucureştiului, spusă joi, la Palatul Şuţu

Expoziţia poate fi vizitată la palatul Şuţu, începând cu ziua de 14 august 2014, orele 13, când va avea loc vernisajul, în prezența unor persoane alese din lumea arhitecților, urbaniștilor și desigur a onor Serviciului Tehnic al Comunei București. Expozitia poate fi vizitată până pe 15 septembrie.

Prezintă:
Dr. ADRIAN MAJURU, Director al Muzeului Municipiului Bucureşti
Dr.prof. univ. arh. ANA MARIA ZAHARIADE
Dr. CEZARA MUCENIC, istoric de artă

„PRIMĂRIA ORAȘULUI BUCUREȘTI – SERVICIUL TEHNIC 1864 – 1944 este o expoziție ce evocă modul în care Primăria, prin personalul de specialitate, s-a preocupat de îmbunătățirea organizării orașului în ce privește aspectele edilitare: canalizarea, iluminarea, alimentarea cu apă, curățenia si aspectele urbanistice: alinierea străzilor, tăierea de noi artere, raportul construcțiilor existente, sau urmând a se clădi, cu strada și vecinii- și acelea privind arhitectura orașului din punct de vedere al calității construcțiilor, al bunei lor funcționări, al respectării unor elementare soluții estetice. Din cei 80 de ani care sunt prezentați în expoziție, s-au spicuit momente ilustrate cu documente originale din colecțiile Muzeului Municipiului București: hărți ale orașului și planuri cadastrale, fotografii, piese de mobilier stradal, cărți și reviste, toate evocând o etapă din acest parcurs istoric dificil, însă care dovedea strădania, uneori eșuată, dar de cele mai multe ori împlinită, de a îmbunătăți condiția de locuire în oraș.”
Dr. CEZARA MUCENIC, istoric de artă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button