Povestea Operei Naționale București, cel mai mare teatru liric din România. Cum s-au dezvoltat reprezentațiile de operă odată cu Capitala

22 mart. 2022
211 Afișari
Povestea Operei Naționale București, cel mai mare teatru liric din România. Cum s-au dezvoltat reprezentațiile de operă odată cu Capitala
Povestea Operei Naționale București, cel mai mare teatru liric din România. Cum s-au dezvoltat reprezentațiile de operă odată cu Capitala. Sursa foto: Opera Națională București

Istoria spectacolelor de operă din București este una îndelungată, marcată de o serie de momente importante și nume grele, care au ajuns pe cele mai mari scene din lume. Prin urmare, vă invităm să aflați istoria de peste un secol a Operei Naționale București, dar și a modului în care cultura teatrului liric s-a dezvoltat în Capitală.

Începutul spectacolelor lirice din București vine într-o perioadă de tranziție către valorile și civilizația europeană: la sfârșitul secolului al XVIII-lea putem vorbi despre începuturile atât ale muzicii profesioniste cât și ale spectacolelor muzicale, ce au format gusturile publicului român și au oferit acestuia perspective nebănuite pe plan cultural. Deși la început nu exista o instituție stabilă în acest sens, marile orașe ale țării erau traversate de mai multe trupe străine, care puneau în scenă spectacole renumite, majoritatea din repertoriul italian și german. Printre cele mai cunoscute trupe care au susținut reprezentații sunt cele conduse de Livio Cinti, Eduard Kreibig, frații Fourneaux și Th. Geffrey, care prezentau opere de Adolphe Ch. Adam, Daniel Auber, François-Adrien Boieldieu, Jacques Halevy, Ferdinand Herold sau Vincenzo Bellini.

Cum a evoluat lumea spectacolelor de operă înainte de înființarea Operei Naționale București

Începând cu 1843, în București apare primul teatru italian, care a fost inaugurat cu opere precum „Norma” de Vincenzo Bellini, „Lucia din Lamermoor”, de Gaetano Donizetti sau „Il Barbiere di Siviglia” și „La Cenerentola”, de Gioacchino Rossini. Sunt invitați soliști de la Milano, iar elevii Școlii Filarmonice au pus în scenă primul lor spectacol în această clădire – „Semiramide” de Gioacchino Rossini.

Din anul 1850, alături de trupele de teatrul italian își desfășoară activitatea și mai multe trupe lirice românești, conduse de Matei Millo, N. Luchian sau Costache Caragiale. Spectacolele puse de aceștia în scenă au contribuit la formarea unui public capabil să aprecieze spectacole devenite între timp clasice, semnate de nume precum Verdi, Rossini sau Bellini.

Anii trec, iar din ce în ce mai multe nume românești obțin un renume în lumea lirică, activând pe cele mai mari scene și devenind celebrități în întreaga lume. Eufrosina Vlasto, Cornelia Crețu-Hollosi, Rozalia Bodea (care a performat la Milano, Paris, Bergamo, Londra, Berlin sau Viena), Elena Teodorini, tenorul Grigore Gabrielescu, bas-baritonul Dimitrie Popovici-Bayreuth, tenorul Giovanni Dimitrescu, sopranele Margareta Iamandi și Zina de Nori, toți artiști extrem de apreciați la Metropolitan din New York, Opera National de Paris, Scala din Milano sau teatre din Sankt-Petersburg și Rio de Janeiro.

„Teatrul este școala și distracția poporului”

Una dintre personalitățile marcante pentru istoria artei lirice românești este compozitorul și dirijorul George Stephănescu. Acesta susținea că opera reprezintă o instituție de culturalizare închinată progresului societății. Stephănescu oferise și un citat celebru în acest sens, „Teatrul este școala și distracția poporului”.

Începând cu finalul secolului XIX, inițiativele menite să ducă la înființarea Operei Române au devenit din ce mai dese. Trupa lirică bucureșteană și-a început activitatea cu 8 mai 1855, fiind pusă în scenă opera „Linda di Chamounix”, a lui Gaetano Donizetti, care a fost cântată în scenă și a strâns puternică admirație la acea vreme.

Dorința de afirmare a acestor artiști era transmisă de varietatea repertoriului, care conținea cele mai populare opere ale unor compozitori consacrați, precum Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti, Vincenzo Bellini, Giuseppe Verdi, Charles Gounod, Giacomo Puccini, Richard Wagner.

Evoluția operei în Capitală a dus la nevoia înființării unui teatru de operă de stat. Această inițiativă a fost susținută de Ministrul Artelor și Cultelor, poetul Octavian Goga, soțul Veturiei Goga, o voce celebră a lumii operei, fiind supranumită „Privighetoarea Ardealului”.

Înființarea Operei Române

Începând cu anul 1921, Societatea „Opera” a primit din partea statului finanțarea necesară pentru instituționalizarea unui teatru muzical național, astfel luând naștere Opera Română. Evenimentul a fost marcat printr-un spectacol inaugural de excepție – premiera operei „Lohengrin” de Richard Wagner, montat de regizoriul Adalbert Markowski, ansamblul fiind dirijat de nimeni altul decât George Enescu.

Artiști consacrați din întreaga lume au cântat pe scena operei din București, în timp ce alți interpreți români aveau parte de ilustre cariere peste hotare: Traian Grozavescu, Florica Cristoforeanu, Maria Cebotari, Viorica Ursuleac, Dimitrie Onofrei, Stella Roman și Petre Munteanu. În a doua jumătate a secolului trecut, acestora le-au călcat pe urme mulți alți interpreți, printre care Petre Stefanescu-Goanga, Evantia Costinescu, Maria Snejina, Nicu Apostolescu, Dora Massini, Ioana Nicola, Valentina Cretoiu, Serban Tassian, Dinu Badescu, Nicolae Secareanu, Arta Florescu, Lucia Bercescu.

Opera Națională București primește propriul sediu

După cel de-al Doilea Război Mondial, în 1950, Opera primește propriul său sediu, după ce Teatrul Național a fost distrus de bombardamentele asupra Capitalei, nefiind reparat sau restaurat ulterior de comuniști. Inaugurarea a fost marcată de premiera din data de 9 ianuarie 1954 a operei „Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski. Beneficiind de un sediu separat, lumea operei de la noi s-a bucurat de o expansiune artistică.

Clădirea are o capacitate de 952 de locuri și a fost realizată după planurile arhitectului Octav Doicescu. Fațada clădirii, care a suferit modificări față de schițele arhitectului, are un portic cu 3 arcade, decorate cu statuile a patru muze, și este prevăzută cu trei uși de acces. Sala de spectacole este realizată în formă de potcoavă, iar scena are 24 de metri lățime, 20 de metri adâncime și 30 de metri înălțime. În fața Operei se află statuia din bronz a lui George Enescu, dar și bustul lui George Stephănescu, fondatorul Operei Române. În sala de spectacole se află, de asemenea, un candelabru cu 100 de brațe din cristal aurit.

După 1990, Opera s-a confruntat în diverse momente cu probleme de management, însă asta nu a oprit apariția unor noi voci, care au împrospătat echipele de interpreți. Printre cele mai importante nume ale ultimelor trei decenii se numără: Felicia Filip, Mariana Colpos, Roxana Briban, Sorina Munteanu, Ecaterina Tutu, Oana Andra, Ionel Voineag, Sever Barnea, Iulia Isaev, Marius Brenciu, Robert Nagy, Mihaela Stanciu, Stefan Ignat, Iordache Basalic, dar și interpreți care au realizat o carieră în străinătate, ca Ruxandra Donose, Elena Mosuc, Adina Nitescu, Ruxandra Urdareanu, Alexandru Agache.

Cookies