CONTRIBUTORSNICE TO MEET YOU

Povestea incredibilă din spatele unuia dintre cele mai frumoase locuri din București

”Cititul unei cărți trebuie să fie ca vizitatul unei case, trebuie să te primească de la intrare, să te invite înăuntru, să îți prezinte locul, să te facă să te simți confortabil” spune Anastasia Staicu, omul din spatele oazei Seneca Anticafe.

Sper ca articolul acesta despre ea să fie măcar o cameră drăguță, minimalistă, dar cu câteva decorațiuni de bun-gust care să vă ofere sentimentul căldurii și liniștii unui spațiu în care sunteți în siguranță, în care o poveste de viață sinceră și puternică să vă inspire să credeți în câteva lucruri de care Anastasia este convinsă: toți oamenii sunt buni și vor să facă bine, dragostea este mama tuturor valorilor, iar visurile devin realitate când sunt sădite în mințile oamenilor potriviți.

„Eu m-am îdrăgostit și vreau să merg în România”


”M-am dus la Ambasada României și le-am spus că vreau să învăț limba română. În 1993 aveam două șanse să învăț româna, fie la Universitatea Lomonosov din Moscova, fie la Universitatea din București, cerând un transfer. Pentru asta trebuia să merg la Ministerul Educației din Rusia. M-am dus mai întâi la Universitate, m-am întâlnit cu profesorul de limba română. Profesorul mă invită să iau loc și îmi cere, foarte frumos, să-i spun motivul pentru care vreau să învăț limba asta, mai ales de ce cu el, nefiind studentă a universității lor, ci a alteia, unde făceam pedagogie. I-am spus foarte clar că eu m-am îndrăgostit și vreau să merg în România.

Două lucruri mi-a spus profesorul: cel mai bun motiv pentru a învăța o limbă străină e dragostea, că trebuie să comunici și să înțelegi omul în întregime, al doilea lucru e că majoritatea oamenilor care se îndrăgostesc așa divorțează. Imediat în capul meu am zis că e un bătrân prost care habar n-are despre dragoste. Cu toate acestea, am făcut în particular lecții cu el și am aflat că după cărțile lui învățau diplomații ruși trimiși în România. A fost cel mai bun profesor al meu. La Ambasadă, întoarsă să le cer să plec în România, am dat tot de un om adorabil, care mi-a zis că el mă înțelege, dar să nu mai zic la nimeni că motivul plecării e că m-am îndrăgostit că o să râdă lumea. Acum mai aveam de făcut transferul de la Universitate, dar decana de la mine mi-a zis că are în plan să mă țină pentru fii-su. Așa că în primul an nu am reușit să mă transfer.”



Stoică încă de atunci, Anastasia se duce după un an la decana facultății de pedagogie și cere hotărâtă să fie lăsată să plece la iubitul ei, în România. Într-o sală dintr-o clădire de la marginea Moscovei, care începe să se clatine la trecerea tancurilor grupărilor revoluționare nemulțumite de recenta cădere a comunismului, decana ascultă înduioșată pledoaria Anastasiei și îi dă permisiunea de a se transfera.

”În 1994 am început anul pregătitor și am învățat limba română la București. În 1995 am început primul an la Filologie la Universitate, am făcut Limbi și Literaturi Străine și am vrut să rămân în facultate cu un doctorat despre opera lui Soljenițîn. În 1996 am făcut nunta și am născut-o pe prima mea fiică. Până la urmă nu am mai terminat lucrarea de doctorat, dar Soljenițîn mi-a schimbat viața. Ideea lui că ”nu trebuie să produci mai multe cuvinte decât e nevoie” m-a influențat foarte mult și, poate de asta, nici nu am mai făcut lucrarea. Am început să cred că o lucrare despre Soljenițîn trebuie să fie perfectă, drept urmare am renunțat.”

„Aparții pământului în care ți-ai îngropat morții”

Adevărul ca valoare supremă a contaminat-o pe Anastasia, iar asta se datorează literaturii ruse. Pe lângă adevăr, dragostea, cea care i-a schimbat viața la 180 de grade, care a adus-o în România și care i-a oferit două fiice avea să se transforme într-o durere inimaginabilă. În 2005, Sorin, soțul Anastasiei, moare într-un accident de mașină în drumul spre casă de la Kiev la București. Cu două fiice de 9 și 5 ani, cu un loc de muncă nou în cadrul unei companii din domeniul energetic și cu multă forță, Anastasia se dedică creșterii fetițelor, care i-au umplut viața și despre care povestește cu drag că au ajuns artiste, cea mare studiază arte la Glasgow în Marea Britanie, iar cealaltă studiază regie la Berlin, în Germania. Când erau mici se uitau la filme rusești și citeau în limba rusă, însă acum spun amândouă că se simt în egală măsură românce. Fetele au studiat în ambele sisteme de educație. După perioada 2000-2002 pe care au petrecut-o în Rusia împreună cu Sorin, Anastasia și fetele revin la Moscova din 2009 până în 2011. Deși a încercat să-și refacă viața cu Andrei, un rus pe care l-a cunoscut la întoarcerea în patria mamă, Anastasia a simțit să se despartă de el pentru că ”erau prea buni prieteni” și așa au rămas până acum, deși și-a luat fetele și a revenit în România în 2011, unde s-a angajat în compania la care lucrase Sorin. Nevoia de a se întoarce și sentimentul că România e patria ei au fost stârnite de convingerea că o parte din ea a fost legată pentru totdeauna de pământul în care și-a îngropat soțul.



”Sorin a lucrat mult timp la o redacție de la Casa Scânteii, unde era tatăl lui redactor. Într-o zi, în 1993, primesc un telefon acasă la mama de la agenția de știri rusească și un domn îmi spune că e ilegal ce s-a întâmplat, că nu se face așa ceva, dar că li s-a părut atât de frumos gestul încât nu i-a lăsat inima să nu îndeplinească solicitarea de la agenția de știri românească. Sorin trimisese o declarație de dragoste cu citate din Cioran. A fost atât de frumos încât oamenii n-au putut să-l refuze. După aia, când am venit în România, m-a adus la Casa Presei Libere și mi-a arătat unde a stat statuia lui Lenin.”

Misterul din spatele editurii Seneca

A doua întoarcere în România a fost definitivă. Compania pentru care a lucrat la întoarcerea în țară a făcut-o să-și dea seama despre misiunea pe care trebuie să o urmeze în viață. De un Crăciun, s-a ocupat de o campanie caritabilă în cadrul căreia a adunat 90 de scrisori de la copiii dintr-o școală pentru copii cu dizabilități din Giurgiu. Colegii Anastasiei au fost Moș Crăciun pentru copilași, iar rapiditatea cu care aceștia au reacționat la solicitarea ei i-a dat încredere că oamenii vor să facă bine, doar că cineva trebuie să aibă inițiativa. De atunci încoace, angajații acelei companii și-au extins programele caritabile și fac în fiecare an fapte bune, chiar dacă Anastasia a ales să-și facă propria echipă cu care ajută oamenii, în cadrul Asociației SNK.

”În 2014 am lansat Editura Seneca, urmare a dorinței puternice a altcuiva, o persoană care își dorește să rămână anonimă. Omul mi-a propus să traducem Seneca. La început mi s-a părut ciudat, dar după ce am început să citesc, mi-am dat seama că de acolo vine toată psihologia contemporană, toată literatura despre îmbunătățirea eului și despre dezvoltare. Atunci am început să învăț despre cum faci cărțile. Am înțeles că dacă obiectivul tău e ca omul să învețe de acolo ceva, o structurezi altfel. Așa a apărut colecția ”În doi”, adică o colaborare dintre studenții de la arte care ilustrează cărțile și textele lui Seneca. În capul meu mă bucuram că uite, măcar așa, șase tineri, cei care fac ilustrații, sigur vor citi textele!”

„N-am plătit un leu pe promovare”


Deși marii distribuitori de carte i-au spus că sunt șanse foarte mici ca niște cărți de nișă de la o editură foarte mică să fie vândute și, cu chiu, cu vai, i-au acceptat cele cinci texte de Seneca, Anastasia a reușit să-și vadă încă din primele luni cărțile în topul celor mai bine vândute volume de la librării de top din România. După ce a avut succes cu primele cărți, la primul târg de carte la care au participat în 2014, același om misterios care a avut ideea editurii, i-a propus Anastasiei să deschidă o librărie. Acum nu au mai fost de acord pentru că în mintea rusoaicei noastre deja zăcea o idee măreață: să facă în București primul anticafe. Un loc în care să te regăsești, să te bucuri de tine, să te liniștești. A făcut în august 2014 echipă împreună cu Ștefania Oprina despre care zice Anastasia: ”bine că am dat de ea, că poate dacă era altcineva credea că sunt nebună când spuneam că o să fac cel mai frumos loc din București”. În câteva luni au transformat un fost magazin de mobilă în locul care astăzi este Seneca Anticafe, deschis pe 1 noiembrie 2014.


”N-am plătit un leu pe promovare. Ieșeam pe stradă și îi întrebam pe oameni dacă nu vor să intre la noi. Majoritatea a intrat și, în câteva săptămâni, a început să fie plin mereu. De atunci ne-am tot extins.”

La un an după, editura și-a îmbogățit colecția cu cărți despre ecologie și protecția mediului, pornind tot de la convingerea stoică referitoare la responsabilitatea pe care o avem față de noi și față de cei din jurul nostru, dar și față de lumea în care trăim. Pe lângă spațiul anticafe-ului și editură, echipa Anastasiei se ocupă de proiectul ”Bătrânii noștri” și de servicii de consultanță legate de protecția mediului sub egida EcoLogos.

Seneca în viitor


Anastasia și echipa ei pregătesc pentru 2021 mai multe programe de consultanță pentru programul EcoLogos și încă o colecție de cărți în cadrul editurii, de data aceasta cu autori români. Marea dorință a Anastasiei rămâne, însă, aceea de a crește impactul pe care îl are proiectul caritabil ”Bătrânii noștri”. Deși deja au câteva mii de beneficiari, în anul 2021, programul care are în grijă bătrânii din România poate crește exponențial prin adaptarea la noi în țară a unei aplicații care există deja în Rusia și care facilitează accesul instant al oamenilor la bătrânii din apropiere care au nevoie de mâncare și ajutor. Dacă vrei să susții proiectele asociației, află mai multe despre cum o poți face aici: Asociația SNK (asociatiasnk.ro). S-ar putea să o și cunoști pe Anastasia dacă treci într-o zi să citești sau să lucrezi câteva ore din spațiul Seneca Anticafe de pe Strada Ion Mincu 1, iar dacă nu ai cum, vezi ce cărți poți să comanzi de pe site-ul editurii: Editura Seneca Lucius Annaeus – Dacă lipsește ținta viața e o rătăcire.




Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button