Povestea Hipodromului Băneasa. Cum au dispărut cursele de cai – „sportul regilor” – din București (Partea I)

20 mai 2022
750 Afișari
Povestea Hipodromului Băneasa. Cum au dispărut cursele de cai - „sportul regilor” - din București (Partea I)
Povestea Hipodromului Băneasa. Cum au dispărut cursele de cai - „sportul regilor” - din București (Partea I). Sursa foto: Herghelie.ro

Loc de întâlnire pentru „lumea bună” a Bucureștiului și arhiplin în zi de „Derby”, când aici veneau zeci de oameni din toate păturile societății, Hipodromul Băneasa reprezintă astăzi doar o amintire îndepărtată a ce a fost Capitala odinioară. În prezent, Bucureștiul se numără printre puținele capitale din întreaga Europă care nu dispune de un hipodrom. Prin urmare, vă prezentăm povestea Hipodromului Băneasa, primul dar și ultimul hipodrom din Capitală.

Deși pare greu de crezut, Bucureștiul a avut până acum mai bine de șase decenii unul dintre cele mai elegante și mai moderne hipodroame de pe întregul continent. Situat în nordul Bucureștiului, Hipodromul Băneasa se afla în zona actuală a cartierului Băneasa, o zonă care se afla pe atunci la periferia Bucureștiului, în preajma a ceea ce a fost comuna suburbană Băneasa. În mod concret, întregul hipodrom se afla pe o bună parte din suprafața pe care astăzi se află Casa Presei Libere și ROMEXPO.

Povestea Hipodromului Băneasa. Începuturile hipismului în București și în țară

Primul hipodrom din București a fost construit în perioada 1880-1881, la 5 ani de la înființarea Jockey-Club Român, organizația care până la realizarea Hipodromului Băneasa organiza alergările fie pe câmpul de la Floreasca fie pe platoul Cotroceni. Din cauza Războiului de Independență, cursele au luat o pauză și construcția noului hipodrom a fost amânată. Ulterior, începând cu anul 1879 proiectul construirii primului hipodrom de la București continuă să se creioneze.

Realizat de arhitectul Ion Mincu, hipodromul, denumit Hipodromul Băneasa, deoarece se afla chiar lângă comuna Băneasa, a reprezentat un loc de adunare pentru oamenii înstăriți și împătimiți de hipism din București:  generalul Gheorghe Manu, generalul Ioan Emanoil Florescu, Grigore C. Cantacuzino și Alexandru Marghiloman se numără doar printre câțiva dintre membrii de vază ai Jockey-Clubului din primii săi ani. Mai mult, regele Carol I era președintele de onoare al organizației, acesta fiind totodată un împătimit al curselor de galop.

Primul Derby-Român a avut loc în anul 1896 și a fost organizat pe distanța clasică de Derby, de 2.400 de metri. Câștigătorul cursei a fost roibul Paradox al lui Alexandru Marghiloman, supranumit „părintele hipismului românesc”. Acesta se luptase pentru titlul de cel mai mare hipist cu colonelul Constantin Blaremberg, pe care l-a depășit în cele din urmă.

Timpul trecea, lumea din jurul hipodromului evolua, se moderniza. Astfel, numărul proprietarilor care se puteau mândri că dețin un cal pursânge creștea de la un an la altul. Mai mult, existau atât cai din România, cât și cai de curse aduși tocmai din Anglia sau Franța, în special de la celebrii crescători din jurul Parisului.

Jockey-Club Român decide să construiască un nou hipodrom, mai modern

Deloc neobișnuit, cu timpul și cu dezvoltarea „sportului regilor” în România, împătimiții au decis că e cazul unei modernizări a hipodromului. Astfel, toți membrii Jockey-Club Român, în frunte cu Alexandru Marghiloman, generalul Manu, generalul Florescu, G.C. Cantacuzino, Moruzi, Brătianu, Stirbey, Negropontes, Lahovary, Ghika, Sturdza, Suțu, Kogălniceanu, Steriadi, Balș, Argetoianu, Catargi, Cămărășescu, Chrissoveloni, Filliti, Bălăceanu, Bibescu și mulți alții au finanțat constuirea noului hipodrom, sub susținerea regelui Carol I  și a Primăriei Capitalei.

Prin urmare, în vara anului 1905 începe realizarea noului hipodrom, de această dată după planurile arhitectului Ion D. Berindey. Acesta a studiat înainte de acest proiect hipodromurile din Paris, mai ales Hipodromul Longchamp.

Având susținerea regelui Carol I și a primăriei Bucureștiului, pe la începutul verii anului 1905 începe construcția noului hipodrom după planurile arhitectului Ion D. Berindey. Marele arhitect studiase hipodromurile de la Paris, în special Hipodromul Longchamp.

Trebuie precizat că inițial construcția era plănuită pe un teren care nu era îndeajuns de mare, însă, datorită insistențelor membrilor influenți din Jockey-Club cât și ale arhitectului Berindey, autoritățile au acordat în cele din urmă un teren mult mai generos pentru Hipodromul Băneasa. Astfel, pe 14 decembrie 1905 apare și un decret oficial (de stat), prin care se alocă o nouă suprafață de teren Jockey-Clubului, ajungându-se la începutul lui 1906 la o suprafață de 52 ha. Ulterior, în 1915, datorită tot Jockey-Clubului, suprafața totală a terenului va ajunge la 62 de ha.

Noua tribună a Hipodromului Băneasa a fost construită și inaugurată în doar 15 luni

Proiectul modernizării Hipodromului Băneasa a fost un veritabil succes. Berindey, bucurându-se de suportul puternic al lui Alexandru Marghiloman – vicepreședintele Jockey-Club, a reușit să încheie lucrarea la doar 15 luni de la începere și să inaugureze noua tribună în data de 8 octombrie 1906. La inaugurarea hipodromului a participat, în atmosferă de mare sărbătoare, toată lumea bună a Bucureștiului și a lumii hipismului, dar și Familia Regală a României.

Tribuna hipodromului era una dintre cele clădirile cele mai apreciate din Capitală de la acea vreme. Astfel, Hipodromul Băneasa era adesea considerat drept unul dintre cele mai frumoase din Europa, fiind extrem de asemănător cu vestitul Hipodrom Longchamp din vestul Parisului.

Construcția avea să fie unică, era de o eleganță aparte, regală. Hipodromul Băneasa ajunge în scurt timp să fie considerat unul dintre cele mai frumoase hipodromuri din Europa, concurând de la egal la egal cu celebrul Longchamp de la Paris, cel care l-ar fi inspirat cel mai mult pe arhitectul Berindey.

Desigur, nu doar tribuna a fost modernizată, ci întregul hipodrom. De pistele pentru galop s-a ocupat chiar Marghiloman, aducând ,,turful’’ tocmai de la Paris.

Terenul de alergări cuprindea două piste concentrice, una de 2.000 m cu o lățime de 24 m, respectiv cea exterioară de 2.200 m și cu o lățime de 30 m. Pistele erau legate între ele cu bretele, ulterior, în 1925, ajungându-se să se amenajeze o pistă de 2.400 m pe care se alerga în special Derby-ul (Pista de Derby).

Odată cu inaugurarea noului hipodrom, Bucureștiul avea să intre din acest punct de vedere în rândul marilor capitale europene, care dispuneau de hipodromuri moderne.

Cookies