Povestea Halei Laminor, unul dintre simbolurile industriei din București

După ce a fost dată uitării mulți ani, Hala Laminor a fost în cele din urmă reabilitată și consolidată de autorități pentru ca aceasta să reintre în circuitul urban și social al Capitalei. Hala Laminor a rămas în picioare în fața unui război mondial, a regimului comunist, dar și a nepăsării și uitării în care a fost lăsată după 1990, motiv pentru care trebuie să vă prezentăm povestea acestui colos industrial din estul Bucureștiului.

Atenția opiniei publice s-a îndreptat la începutul lunii noiembrie către Hala Laminor, asta după ce Primăria Sectorului 3 a anunțat că redeschide clădirea istorică la finalul a cinci ani de lucrări de restaurare, consolidare și amenajare. Astfel, hala a fost readusă de autorități în circuitul comunității, un caz fericit, însă trebuie să aflăm și cum Hala Laminor a ajuns în paragină, dar și cum a fost la un moment dat una dintre cele mai moderne și frumoase construcții industriale din țară și din Europa.

Povestea Halei Laminor, unul dintre simbolurile industriei din București

Hala Laminor face parte din colosul „Malaxa”, ansamblul industrial înființat în 1921 de industriașul român de origine greacă Nicolae Malaxa, care a pus astfel bazele unora dintre cele mai mari și cunoscute fabrici din țară. Dacă la început aici era doar un atelier de reparare și de producție la scară mică de locomotive, denumit după cel care i-a pus bazele, în doar câțiva ani acest proiect devine unul de succes, odată cu cererea crescută de locomotive din România. Astfel, în 1928 aici este realizată prima locomotivă, denumită „Malaxa”, pentru ca în următorii ani de pe ușile fabricii să iasă nu mai puțin de 100 de locomotive. Trebuie menționat că uzina a avut de câștigat foarte mult de pe urma „Legii fabricării în țară a locomotivelor și vagoanelor” din martie 1927, fiind astfel promovată producția internă.

Totuși, creșterea cea mai mare a uzinei a avut loc în anii ’30, când fabrica a devenit un adevărat complex industrial de anvergură, care își câștigase renumele și peste hotare. Proiectul complexului „Malaxa” a fost gândit și realizat de arhitectul Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă, care era proaspăt absolvent al École des Beaux Arts din Paris și care fusese ucenic la Compania de Căi Ferate din Nordul Franței.

Hala Laminor a fost ultima construcție din ansamblul industrial „Malaxa”, fiind ridicată în anul 1938. Proiectul a fost unul impresionant, atât prin arhitectura modernă cât și prin dimensiunile sale. Cu o deschidere de 400 de metri pe 180 de metri, și cu o arhitectură inspirată într-o oarecare măsură de la celebra Fabrică de Locomotive Börsig din Berlin, care fusese ridicată încă de la 1850. Astfel, Hala Laminor, dar și celelalte hale din complexul „Malaxa” erau un etalon de arhitectură și design industrial la nivel național, și chiar european.

Utilizarea cărămizii și a ferestrelor de mari dimensiuni transformă modul în care erau percepute clădirile industriale „de rând” – halele capătă un aer de eleganță și prețiozitate, astfel că nu mai este vorba doar despre un rol utilitar.

Baza Halei Laminor este structura metalică de mare calitate, realizată la Uzinele de fier şi Domeniile Reşiţa, celebrul ansamblu industrial unde Malaxa deținea de asemenea acțiuni.  Asemenea fațadei, și structura metalică era îmbrăcată în zidărie de cărămidă, fiind totodată prezente suprafețe vitrate de mari dimensiuni care să ofere, împreună cu instalația de iluminat, lumina necesară muncitorilor. Pe fațada nordică a halei regăsim un perete cortină vitrat de circa 2.000 mp, care asigură lumină naturală o bună parte a zilei.

Ce s-a întâmplat în perioada comunismului și după Revoluție

Surprinzător, ansamblul industrial „Malaxa” și implicit Hala Laminor au scăpat ca prin minune neafectate de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, fiind unul dintre cele mai mari centre industriale din Europa care au supraviețuit bombelor. În ciuda naționalizării începute odată cu instaurarea regimului comunist în România, Nicolae Malaxa a rămas la cârma uzinei pentru câțiva ani, „favor” al comuniștilor față de industriașul care ajutase partidul comunist cu bani în trecut. Totuși, Malaxa emigrează în S.U.A în 1948, unde avea să și moară, uzinele fiind naționalizate și numele lor fiind schimbat în Uzinele 23 August. Dacă în perioada 1950-1989 numărul clădirilor din ansamblul industrial s-a dublat, după 1990 fabrica, redenumită în SC FAUR SA, a fost într-un declin continuu. Activitatea s-a mutat în doar câteva hale, în timp ce în alte hale activau firme terțe care desfășurau fel de fel de activități. În 2012, zăpezile abundente au dust la căderea acoperișului în mai multe locuri-cheie – Hala Osii, centrul istoric al uzinei, dar și în cazul unei travee din Hala Laminor.

În 2014, Primăria Sectorului 3 a cumpărat Hala Laminor de la cei doi investitori care acuzau lipsa de bani pentru reconversie și reintroducere în circuitul urban și a început procesul de căutare a unor soluții de valorificare a acestui simbol al Sectorului 3 și al zonei industriale din estul Bucureștiului.

CITEȘTE ȘI

Arcul de Triumf din București – povestea unuia dintre cele mai importante monumente din Capitală

Casele conspirative din București, povestea neștiută a lui 23 august. Mareșalul Antonescu, păzit de un ospătar și ținut prizonier acasă la o croitoreasă din Vatra Luminoasă

Cum moare povestea vie a Bucureștiului. Palatul Voievodal Curtea Veche a ajuns no man’s land. Un simbol abandonat, închis și fără pază