Povestea Gării de Nord din București. Cum a scăpat de demolarea plănuită de Ceaușescu

Povestea Gării de Nord din București. Cum a scăpat de demolarea plănuită de Ceaușescu
Povestea Gării de Nord din București. Cum a scăpat aceasta de demolarea plănuită de Ceaușescu. Sursa foto: Fanatik.ro

Cea mai mare poartă de intare în București, Gara de Nord, este unul dintre cele mai importante puncte din întregul oraș și cel mai mare nod feroviar din întreaga țară. Gara a fost de asemenea martoră la momente definitorii din istoria României, precum vizita țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, sau revenirea regelui Mihai I în România, din data de 21 decembrie 1947.

Istoria Gării de Nord. Aceasta nu a fost prima gară din București

Deși în ziua de astăzi este cea mai mare și mai importantă gară din București și din țară, Gara de Nord nu a fost prima din Capitală, acest titlu fiind deținut de Gara Filaret, care a fost înființată la 31 octombrie 1869, cu prilejul deschiderii primei linii de cale ferată din țară, care lega Bucureștiul de Giurgiu. Importanța acesteia a scăzut din ce în ce mai mult odată cu inaugurarea Gării de Nord, ajungând în cele din urmă să fie transformată în timpul regimului comunist în autobază.

Piatra de temelie a Gării de Nord a fost așezată în prezența regelui Carol I

Gândită cu scopul de a uni Capitala cu nordul țării, Gara de Nord a fost construită pe un teren care se afla acum mai bine de-un secol și jumătate la marginea Bucureștiului, și care se afla în proprietatea boierului Dinicu Golescu. Statul l-a cumpărat de la nepoata acestuia, Zoe Racoviță, care l-a primit la rândul ei zestre odată ce s-a căsătorit cu britanicul Effingham Grant, în anul 1850. Acesta din urmă a devenit cunoscut pentru activitatea de diplomat, de afacerist, dar și pentru gesturile de filantropie pe care le-a înfăptuit pe teritoriul României. Mai mult, el a fost fratele Mariei Rosetti, care la naștere se numea Mary Grant.

Construcția Gării de Nord a început în data de 10 septembrie 1868 când, sub privire regelui Carol I, a fost pusă piatra de temelie a acesteia. Patru ani mai târziu, gara este inaugurată pe 25 septembrie 1872, odată cu punerea în funcțiune a liniei Roman-Galați-București-Pitești, care avea o lungime de peste 600 de km și prevedea 39 de stații.

Clădirea gării a fost construită de consorțiul străin Strousberg, care a primit de asemenea în sarcină realizarea mai multor tronsoane de cale ferată.

La acea vreme Bucureștiul se dorea a fi „Micul Paris”, fapt care se reflectă și în modul în care a fost gândit proiectul Gării de Nord. Acesta era inspirat din punct de vedere arhitectural după Gare du Nord din Paris, clădirea fiind construită în formă de U, și anume două corpuri paralele unite de un al treilea perpendicular acestora.

De ce se numea Gara Târgoviște la inaugurare?

La începuturi, Gara de Nord se numea Gara Târgoviște, după denumirea Calea Târgoviștei, care a fost redenumită în Calea Griviței în 1878 în amintirea celei mai grele și mai crunte bătălii din Războiul de Independență.

Încă de la începuturi această gară a fost gândită drept un centru important pentru transportul de călători și de mărfuri, astfel că aici se regăseau șapte linii de cale ferată, precum și o mulțime de birouri și ateliere industriale. Gara de Nord s-a bucurat de o popularitate din ce în ce mai mare odată cu recunoașterea sa pe plan european și internațional: în 1877 gara a fost vizitată de țarul Alexandrul al II-lea al Rusiei, în timp ce în 1883 aici s-a oprit pentru prima dată trenul Orient Express. Evenimentele de genul au transformat încet-încet gara în cel mai important nod feroviar, Gara Filaret fiind din ce în ce mai puțin frecventată.

Odată cu falimentul grupului Strousberg, Parlamentul a votat trecerea Gării de Nord sub administrația națională, în acest scop fiind înființată autoritatea Căilor Ferate Române (CFR), în anul 1880. Prin urmare, autoritățile au căutat să transforme gara într-un simbol al modernității și al inovațiilor timpului.

Gara de Nord, un loc de „contact” al claselor sociale

Faptul că mersul cu trenul a devenit din ce în ce mai accesibil, și nu mai era perceput neapărat drept un lux, ci mai mult ca o necesitate a dus la apariția unui flux din ce în ce mai mare de călători. Astfel, Gara de Nord devenise un fel de zonă de contact între oameni din toate regiunile țării, ce proveneau din toate categoriile sociale.

Pentru a face față numărului tot mai mare de călători, Gara de Nord a fost extinsă în anul 1888, prilej cu care a fost „rebotezată” cu numele pe care îl poartă și în ziua de astăzi. Acesteia i-au fost adăugată o clădire cu parter și etaj, ce include un pavilion central cu două turnuri, construcție ce poate fi observată și în prezent.

Ce este interesant este că pe atunci accesul în gară se făcea prin „curtea călătorilor”, un spațiu-tampon între stradă și gară format dintr-o grădină cu o alee centrală, un exemplu de amenajare urbană împrumutat din occident. Mai mult, această curte trebuia să aibă rolul unei „curți de onoare” a caselor de vază din acele timpuri, fapt ce este interesant când ne gândim că gara era un spațiu public, al tuturor.

Gara de Nord a fost gară regală timp de un deceniu

O a doua serie de extinderi a avut loc între anii 1895 și 1896, când a fost construită o nouă aripă, unde se afla și Salonul Regal. Acest salon găzduia primirile regale, iar aici așteptau membrii Casei Regale Trenul Regal, care a apărut în anul 1928. Procedura s-a petrecut la Gara de Nord până în 1938, când Gara Băneasa a devenit gara regală. Salonul a fost redeschis cu mare fast în data de 1 decembrie 2013, în cadrul unei ceremonii conduse de o parte din familia regală.

În anii 1930, Gara a suferit din nou renovări și extinderi, atunci fiind definitivată în mare măsură în forma în care o vedem în prezent. Aceste extinderi au presupus, printre altele, construirea porticului și a celor șase coloane.

Proiectul au fost coordonate de Victor G. Stephănescu, fiul lui George Stephănescu, fondatorul Operei Române. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți și importanți arhitecți din istoria țării, fiind responsabil pentru o mulțime de proiecte de amploare, precum Arcul de Triumf, Palatul Artelor, Palatul Cercului Militar Național sau Cazinoul din Mamaia.

Știați că se dorea construirea unei gări în centrul Capitalei?

Autoritățile au avut în plan înaintea Primului Război Mondial construirea unei noi gări, ce avea să se numească Gara Centrală. Aceasta trebuia să se afle în zona clădirii Operei Române, și singurul lucru care a oprit acest lucru din a se întâmpla a fost începutul războiului, astfel că Gara de Nord și-a păstrat statutul de cea mai importantă gară.

Importanța gării a dus la dezvoltarea zonei din jurul său. Astfel, în 1941 începe modernizarea acestei părți din oraș, proces care a început prin construirea Palatului CFR, care se află pe locul fostelor ateliere de reparații. În prezent, aici se află sediul Ministerului Transporturilor.

Gara de Nord, prima țintă a aliaților în 1944

Primul bombardament efectuat de armatele aliate în cel de-al Doilea Război Mondial a avut o singură țintă – și anume Gara de Nord, unul dintre cele mai importante puncte ale orașului. O adevărată minune a făcut ca gara să nu devină o ruină, după ce în data de 6 aprilie 1944 a fost lovită de șase ori și triajul de patru ori. De asemenea, Gara Chitila a fost lovită de opt bombe, în timp ce gara Băneasa a fost lovită de patru ori.

O altă tentativă de ștergere de pe hartă a Gării de Nord i-a aparținut lui Nicolae Ceaușeșcu. Dictatorul programase reorganizarea zonei pentru anul 1992, fapt care presupunea demolarea gării și construirea uneia noi la marginea orașului. Revoluția a dat peste cap însă aceste planuri.

De asemenea, în anul 1988 a fost inaugurată stația de metrou „Gara de Nord”, care face legătura dintre transportul subteran și gară.

Care este situația în prezent

Situația Gării de Nord din prezent este în continuă scădere din păcate, asemenea întregului sistem feroviar din țară, numărul de călători fiind redus comparativ cu situația din urmă cu câteva decenii. În ciuda acestui fapt, Gara de Nord a rămas cel mai important nod feroviar din Capitală și din țară, povestea acestui monument istoric continuând mai departe.