Povestea fabricii de glucoză de pe malul Lacului Colentina. Ar fi fost închisă de Nicolae Ceaușescu, potrivit legendei, și în prezent este hotel cunoscut din București

Când treci pe Bulevardul Barbu Văcărescu, chiar în zona podului de peste lacul Colentina se află un ansamblu de mai multe clădiri care îi fac mai pe toți trecătorii să spună „uau ce bine arată” (pentru că sunt făcute din cărămidă și fațada de cărămidă e foarte apreciată de bucureșteni, dar și pentru că arată bine de-adevăratelea). Puțini știu însă că unde astăzi se află complexul hotelier Caro a fost deschisă acum mai bine de 120 de ani o fabrică unde de-a lungul anilor s-au produs alcool și glucoză, și care ar fi fost închisă la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, potrivit legendei.

Clădirile de cărămidă de pe malul Lacului Colentina au în spate o poveste prea puțin cunoscută de cei care trec pe lângă ele în fiecare zi, o poveste care e strâns legată de denumirea drumului cu care se intersectează Bulevardul Barbu Văcărescu: Șoseaua Fabrica de Glucoză.

Povestea clădirilor de cărămidă de pe malul Lacului Colentina

Fabrica de Glucoză de aici a fost construită în anul 1902, la finalul unei perioade de construcție care a durat 10 ani și a fost finanțată cu capital belgian. Această afacere era extrem de profitabilă și de bine pusă la punct, fiind de mare importanță pentru economia Bucureștiului și a țării, motiv pentru care în perioada interbelică a făcut parte din obiectivele de seamă, care erau considerate demne pentru a fi vizitate de Mihai I, cel care avea să devină regele țării.

În cele din urmă, fiul reginei Elena a vizitat fabrica în primăvara anului 1940, cu doar un an înainte ca aceasta să fie inclusă în programul național de pregătire pentru război, fiind militarizată în perioada în care mareșalul Ion Antonescu s-a aflat la conducerea țării.

După Al Doilea Război Mondial, fabrica unde se produceau glucoză și alcool a fost naționalizată și producția a continuat la un nivel la fel de ridicat, poate chiar mai mare decât înainte de conflict. De asemenea, aici a funcționat și un laborator chimic, unde se desfășurau teste pe „cobai albi”, adică pe iepuri, o practică deloc agreată în ziua de azi. Fabrica a mers bine până spre finalul anilor ’80, când fabrica a fost închisă, după un zvon potrivit căruia Nicolae Ceaușescu ar fi fost deranjat considerabil de mirosul emanat, dictatorul locuind foarte aproape, în zona Primăverii.

Ce s-a întâmplat cu fabrica după ordinul de închidere al lui Ceaușescu

După ce s-a decis închiderea fabricii în 1987, toate utilajele au fost mutate la vechea fabrică de bere Bragadiru, de pe Calea Rahovei într-un mod iresponsabil, multe utilaje de mari dimensiuni fiind smulse de-a dreptul cu macaralele, fiind inutilizabile.

Între timp, la fosta Fabrică de Glucoză a funcționat în 1989 o mică fabrică de glucoză într-unul dintre podurile de pe proprietatea de 5 hectare.

Apoi, ca în multe alte clădiri industriale din București, după Revoluție a funcționat aici o fabrică de confecții, unde 20 de angajați de la fosta întreprindere de stat Apaca au lucrat cu mașini de cusut cumpărate la mâna a doua pentru mai mulți clienți. De asemenea, aici a existat și „Zahana”, un restaurant mic care era frecventat de muncitorii de pe platforma Pipera.

În 1991, tot ansamblul fostei fabrici a fost cumpărat de vizionarul Ion Lazăr, care, împotriva celor care spuneau că zona platformei Pipera nu va fi prea curând de mare interes, a achiziționat prin întreprinderea de stat Editura Adevărul proprietatea, grație succesului de care se bucura publicația urmașă a ziarului „Scânteia”, având un tiraj zilnic de 1 milion de unități pentru „Adevărul” și de circa 800.000 pentru „România Liberă”. Acesta a organizat aici un hotel-restaurant care a crescut încet-încet de-a lungul anilor, ajungând în prezent Hotelul Caro Club, un complex de 5 hectare unde în 30 de ani au fost amenajate 184 de camere de 3 și 4 stele, 7 săli de evenimente, 5 restaurante, săli de sport, baruri, piscină și sală de fitness și multe alte facilități.

Desigur, conversia din clădire istorică din perioada interbelică a fost realizată ținând cont pe cât posibil de trecutul acestei zone, precum și de elementele arhitecturale deja existente, fiind aici o comuniune a elementelor moderne și a celor industriale din secolul trecut.