Știri București

Povestea Crematoriului Cenușa. Ce secrete întunecate ascunde clădirea-monument din București

Situat pe colina din Parcul Tineretului, Crematoriul Cenușa este una dintre clădirile din București despre care mare parte dintre locuitori știu doar de existența ei, și nu și de istoricul bogat și plin de curiozități al acesteia. Astfel, vă prezentăm în următoarele rânduri povestea Crematoriului Cenușa.

Aflat chiar în vârful dealului care se ridică peste fosta Vale a Plângerii, Crematoriul Cenușa este una dintre cele mai cunoscute clădiri din cartierul Tineretului. Deși este bine ascuns de ochii curioșilor printr-o perdea de arbori stufoși, acoperișul crematoriului poate fi zărit cu ușurință din Parcul Tineretului, iar cei mai în vârstă poate au avut ocazia să vadă cum fumul negru pufăia greoi pe hornurile clădirii.

Crematoriul Cenușa, o premieră la vremea sa

Ridicat după proiectul arhitectului Duiliu Marcu, Crematoriul Cenușa a început să fie construit în anul 1925, la inițiativa Societății Cenușa și cu sprijinul Primăriei Capitalei. Realizată în stil eclectic, aceasta prezintă o serie de elemente de inspirație bizantină, egipteană sau siriană și are o serie de decorații cu aer oriental, exotic, ce amplifică solemnitatea și durerea. Mai mult, inspirația principală pentru clădirea crematoriului este Monumentul familiei Cantacuzino din Cimitirul Bellu, aflat în capătul opus al Parcului Tineretului.

În cele din urmă, arhitectul C. Popescu a amplificat eforturile pentru ridicarea clădirii în anul 1926, astfel că aceasta a fost terminată „la roșu” un an mai târziu, în 1927.

Deși construcția nu era gata, Crematoriul Cenușa a fost inaugurat pe data de 25 ianuarie 1928, și la acea vreme a reprezentat primul crematoriu dintr-o țară balcanică, dar și primul crematoriu dintr-o țară unde populația este majoritar ortodoxă. Prima incinerare, a unei femei în vârstă de 40 de ani, de meserie casnică, pe nume Profira Fieraru, nu s-a lăsat așteptată prea mult, aceasta având loc în ziua inaugurării, la ora 17.

În cele din urmă, lucrările au fost reluate în anul 1931, fiind dirijate de arhitectul Ioan D. Trajanescu, și s-au încheiat în anul 1934. În această perioadă au fost adăugate la intrarea principală cele două statui – Durerea și Nădejdea, realizate de Ioan Iordănescu în perioada 1930-1934, dar și unele simboluri și decorații ce par la prima vedere de inspirație ocultă: soarele de deasupra intrării, ochiul atoatevăzător dar și două basoreliefuri, ce se încheie cu cununi de salcâm, care sunt simbolul speranței.

De ce slujbele religioase erau ascultate la gramofon

Încă de la început, Crematoriul Cenușa a stârnit nemulțumirea categorică a Bisericii Ortodoxe Române, care se opunea total acestei clădiri. Potrivit reprezentanților Bisericii, incinerarea se opune valorilor și dogmelor creștine, și reprezintă o practică păgână. Astfel, toți preoții au primit misiune la acea vreme să transmită enoriașilor că, dacă vor decide să se incinereze în urma decesului, Biserica Ortodoxă Română nu le va pregăti slujba și li se va refuza orice procesiune religioasă, își vor pierde automat dreptul la aceasta.

De asemenea, preoții care se abăteau de la deciziile Sfântului Sinod rămâneau fără dreptul de lucrare preotească și erau trimiși în judecată. Astfel, celor incinerați le era pusă pe ultimul drum o slujbă de înmormântare ce fusese înregistrată pe plăci de gramofon.

De la inaugurare și până la încheierea activității crematoriului, în 2002, se estimează că aici au fost incinerate aproximativ 60.000 de persoane, printre care și nume cunoscute, precum Ion Antonescu, Ana Pauker, Mihail Roller, Garabet Ibrăileanu, Grigore Antipa sau Eugen Lovinescu.

Crematoriul Cenușa și Operațiunea „Trandafirul”

Din păcate, Crematoriul Cenușa a jucat un rol esențial în Operațiunea „Trandafirul”, cunoscută și sub denumirea de Acțiunea Vama, care a avut loc între 18 și 20 decembrie 1989. Atunci, cadavrele celor 43 de revoluționari împușcați mortal la protestele din Timișoara de pe 16 și 18 decembrie 1989, dar și unii răniți care au fost executați au fost sustrase de autorități în cursul nopții din morga spitalului și au fost transportate la București.

După ce focul a ars continuu timp de 2 zile la crematoriul de pe dealul Tineretului, cenușa revoluționarilor ar fi fost transportată în Popești-Leordeni, unde ar fi fost vărsată într-o scurgere de canal. Desigur, totul a fost mușamalizat la acea vreme, astfel că fusese pus în circulație zvonul că aceștia ar fi fugit din țară. Aceste fapte au inspirat filmul „15” al lui Sergiu Nicolaescu, film care a fost turnat chiar aici, în crematoriu.

Care este situația în prezent și ce se prevede în viitor

În luna mai a anului 2002 activitatea crematoriului a fost oprită, după ce acesta încălca legislația de mediu, din cauza instalației învechite și a lipsei de filtre moderne În ciuda acestui fapt, Crematoriul Cenușa este în continuare deschis, însă doar columbarul, unde sunt depuse urnele cu cenușă, serviciu care trebuie însă achitat sub forma unei taxe anuale în valoare de 25 de lei.

În 2008, crematoriul a fost pe cale să dispară, după ce Academia Română a propus demolarea clădirii și ridicarea Panteonului Național al României, dedicat personalităților din viața cultural-științifică a țării.

În 2011, consilierii generali ai municipiului București au respins un proiect de reabilitare a Crematoriului Cenușa, care ar fi avut nevoie de alocarea sumei de 1,16 milioane de euro.

În cele din urmă, crematoriul a fost încadrat drept monument istoric, categoria A, însă acesta se află într-o situație deplorabilă, fiind extrem de degradat. Acum, rămâne la voia sorții și a celor capaibili, fie clădirea va fi consolidată și restaurată, fie va intra într-un con de umbră și va ajunge într-un stadiu ireversibil de degradare.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button