Povestea celei mai vechi clădiri cu bulină roşie din Bucureşti. „Evaluarea s-a făcut la mişto!” FOTO

Potrivit documentelor Primăriei Capitalei, clădirea amplasată pe Calea Victoriei numărul 52 pare să fie cea mai veche clădire încadrată la Risc Seismic 1. Cu toate că recent toate afacerile care îşi desfăşurau activitatea în zona respectivă au fost închise, oamenii spun că nu se tem şi consideră că evaluarea pentru risc seismic a fost făcută „la mişto”, după cum a declarat chiar unul dintre proprietari.

Chiar şi aşa, clădirea dă semne clare de nesiguranţă, mai ales că întreg Pasajul Englez de pe Calea Victoriei a fost ranforsat cu bare de metal după cutremurul din 1977. Această clădire are o istorie inedită, în cei 166 de ani de la existenţă trecând prin mai  multe războaie şi cutermure.

„Locuiesc de 20 de ani. Eu am venit în 1995 aici, chiar în Vinerea Paştelui. Ei au venit să îi pună bulina chiar atunci. Uitaţi-vă ce este aici, toată lumea cum stă. Este o cazemată, nu mai este bloc. Bulina a fost pusă la mişto. Ranforsările au fost făcute în 1977, după cutremur. Ce am înţeles şi eu de la bătrâni. Este cea mai bine consolidată clădire din Bucureşti, să ştiţi. Este pusă pe bolţi, jos în pivniţă, cu cărămidă oltenească, o carămidă mai groasă, de 3-3.5 centimetri şi este făcută pe bolţi. Are nişte stâlpi de un metru jumate pe un metru jumate. Mie nu îmi este frică. Să ştiţi. Locuiesc la etajul 1 şi nu îmi este frică de cutremur. Poate vin clădirile din jur peste noi. Clădirea de vis-a-vis, Pasajul Victoriei, este mai dărăpănat. În spate este curte de lumină, nu are ce să vină, dar dacă se dărâmă Continentalul, nu ajunge până aici„, a declarat unul dintre locatarii blocului.

Povestea clădirii de pe Calea Victoriei numărul 52

Conform arhivelor PMB, clădirea datează din anul 1856. În 1855, giuvaergiul Joseph Resch, care sosise de la Viena în 1837, a construit pe Podul Mogoșoaiei casa Resch, situată în fața locului pe care avea să se înalțe mai târziu Teatrul Național. Casa a fost vândută în 1885 lui Grigore Eliade, care o transformă în „Hotelul English”. Ea a fost poiectată de către arhitectul Ernst Wolsch o vedem în imaginea din anul 1877, înainte de transformările făcute de Grigore Eliade. La jumătatea secolului XIX era astfel o casă impunătoare, pe baza a trei caturi şi un ceas mare pe acoperiş, fiind situată chiar în faţa Teatrului Naţional. 

Cu prilejul construirii clădirii, a fost realizat și pasajul, care leagă Calea Victoriei de Strada Academiei. Pasajul construit după moda pasajelor din capitalele Europei occidentale, era înalt, clădirea având un parter și trei etaje, dar foarte îngust. și era acoperit cu un acoperiș de sticlă pe schelet metalic. Hotelul avea o fațadă relativ scurtă pe Calea Victoriei, cea mai mare parte a camerelor fiind situate în lungul pasajului. Pe ambele părți ale pasajului, exista câte un balcon realizat dintr-un schelet metalic închis cu un geamlîc. De la numele hotelului, pasajul a căpătat numele de „Pasajul English”, tradus apoi în „Pasajul Englez”. Clădirea și-a păstrat funcția de hotel doar pentru câțiva ani. Camerele erau prea mici pentru a putea rezista concurenței altor hoteluri mai noi. El a fost transformat în bordel de mare lux deoarece gGeamurile balcoanelor de la etaj erau potrivite pentru ca femeile de moravuri ușoare să se poată arăta clientelei care trecea prin pasaj. Existența pasajului permitea și un acces mai discret pentru clienții care preferau să nu fie văzuți de pe Calea Victoriei. Printre clienţi se numărau regele Carol II+lea sau scriitorul Alexandru Paleologu. Bordelul a fost închis în 1947, de regimul comunist, clădirea fiinbd ulterior destinată locuinţelor. 

De asemenea, în anul 1862, Piaţa Mare a Teatrului a fost pentru prima dată pavată cu piatră cubică importată din Belgia, iar trotuarul, primul din Capitală, începea de la Bulevardul Elisabeta şi ajungea până la Grădina Episcopiei. În autorizaţia construcţiei, arhitectul Burelli, angajat al Primăriei, recomanda, întrucât clădirea era „prea mare să se facă legături de fier la capetele grinzilor, la fiecare etaj, să se pună cărămidă bună”, fiind aleasă astfel cărămidă olteanească, amintită şi de unul dintre proprietarii unui apartament din prezent. Casa avea „cam 8.5 stânjeni înălţime la faţadă”. Acest corp de clădire este în formă de U, iar curtea interioară are rol de aerisire şi iluminare a încăperilor, permiţând dezvoltarea de spaţii duble, unul deschis spre stradă, altul spre curte.