Povestea ceasului de la Universitate, celebrul loc de întâlniri romantice din București, pierdut și uitat: Este 4, mai stau până la 5 şi dacă la 6 n-a venit, la 7 am plecat!

Povestea ceasului de la Universitate este povestea tuturor locurilor din București șterse de pe fața orașului de oameni care nu țin cont de locurile speciale ale orașului. Ele mai rămân totuși în fotografii și în amintirile oamenilor. Ceasul, apărut încă din 1950, a fost mutat undeva prin anii 90, când a avut loc o renovare a spațiului de lângă metroul de la Universitate. Acum, este amplasat întâlnirea dintre Bulevardul Mărășești și Dimitrie Cantemir, în intersecția de la Budapesta, dar acolo nu se mai întâlnește nimeni, doar treci pe lângă el când traversezi interesecția pe la trecerea de pietoni. Se spune că circula o vorbă despre locul de la Univeristate: Este 4, mai stau până la 5 şi dacă la 6 n-a venit, la 7 am plecat!

Povestea ceasului de la Universitate nu este una ușoară și nici una completă. Nu a fost un ceas ca toate celelalte ceasuri care se pierd acum prin diferite locuri din București. A fost mult mai mult de atât, a fost un loc de întâlnire al îndrăgostiților din Capitală în perioada comunistă într-o perioadă în care internetul nu exista și telefonul era mult mai rar decât acum. Mai mult, Dan Spătaru i-a dedicat o piesă, atât era de cunoscut.

Amintirea ceasului de la Universitate încă mișcă bucureștenii

Pagina de Facebook Bucureștiul Secret a postat recent o imagine a ceasului de la Universitate, din anul 1964, amintind despre celebrul loc pentru întâlniri romantice apărut încă din anii ’50 despre care circula și o vorbă prin oraș: „Este 4, mai stau până la 5 şi dacă la 6 n-a venit, la 7 am plecat!”. Inedit este faptul că aceste cuvinte au fost confirmate de comentariile postării cu povești din acel loc. O parte dintre ele le puteți citi mai jos.

„Veșnic reper pentru bucureștenii care n-aveau ceas la mână, un loc de un farmec aparte pentru tineri, ceasul stradal de la Universitate a rămas în amintirea multora drept cel mai bun loc de întâlnire. Azi, trotuarul din fața Universității e mai anost ca niciodată și nimic nu amintește de monumentul de altădată”, spunea postarea de pe Bucureștiul secret.

„La cinci şi jumătate
La Universitate
Şi dacă este prea târziu
Să ne vedem în Cişmigiu

Dar ca s-ajung şi eu
Te-aştept la Ateneu
Sau ca să-ţi fie mai uşor
În faţă la conservator”, spun versurile lui Dan Spătaru pe care le puteți asculta mai jos.

Povestea ceasului de pe colț de la Universitate

Se pare că ceasul de la Universitate era kilometrul zero al întâlnirilor amoroase de la Piața Universității. Apărut prin 1950 acesta a rezistat vreo jumătate de veac la Universitate, aproape de gura de metrou, până a fost mutat și uitat.

Acesta era amplasat pe trotuarul din fața clădirii Universității, cum ieși din stația de metrou, pe postament din beton care a a fost confident multor îndrăgostiți din vremea respectivă.

„De câte ori nu m-am întrebat unde este ceasul tinereți noastre. Nu trebuia să spui decât ne vedem la ora X. Ce timpuri sublime, când întâlnirile dintre băieți și fete erau decente, intime, personale, când te fereai de privirile celor din jur și te bucurai de iubirea din suflet în secret. Numai ceasul știa”, povestea o bucureșteancă pe Facebook acum câțiva ani.

Ceasul a fost mutat într-un loc în care a fost uitat

Odată cu intrarea în mileniul III, prin anii 2000, Piața Universității a beneficiat de renovări importante și implicit de alt ceas. Acesta a fost amplasat chiar în rondul de la Universitate. Mai târziu, către sfârșitul anului 2006, acesta doar indica zilele și orele rămase până la integrarea României în Uniunea Europeană. Într-un final, în 2008 și-a găsit locul unde se află și astăzi, în intersecția Budapesta, dintre Bulevardul Mărășești și Dimitrie Cantemir.

Povești de sub ceas

Poveștile sunt din comentariile postării. Oamenii își aduc aminte cu drag de perioada aceea.

„Aici în 1968 am avut prima întâlnire cu fată de 17 ani. A durat vreo 2 luni toată idila. De 1 mai mi-a dat plasă nu a mai venit. Un prieten care o știa mi-a povestit ca a văzut-o la casa de cultura Lenin din sectorul 5. M-am dus să mă conving și era adevărat, era cu un alt tânăr. Am plecat și asta a fost. După o altă aventură după 2 ani ne-am reîntâlnit și am reluat legătura. Nu a mai mers, am renunțat. În 1991 un var de al ei care știa povestea mi-a povestit că ani de zile ea a tot sperat și a tot așteptat sa revin apoi târziu, sa căsătorit, a făcut un copil iar la 37 de ani a murit. De câte ori trec pe la ceasul de la universitate îmi amintesc prima mea dragoste”, spune una dintre povești.

„Era frumos îți dădeai întâlnire duminică și pana duminică viitoare nu mai știai nimic de persoa a iubită”, a spus altcineva.

„Nu știu cum și ce fel era, dar viitorul meu soț chiar mă aștepta mai mult de o oră. Dragul de el”, a mai povestit o doamnă.