Povestea Casei Presei Libere. Știați că a fost cea mai înaltă clădire din București timp de jumătate de secol?

În nordul Bucureștiului se înalță Casa Presei Libere, un „munte” de clădire, una dintre cele mai adânci amprente lăsate de regimul comunist pe fața Capitalei, împreună cu Casa Poporului dar și alte clădiri impunătoare, care au dat peste cap tihna și orânduiala Bucureștilor. Prin urmare, vă prezentăm povestea Casei Presei Libere.

După al Doilea Război Mondial, fața Bucureștiului avea să se schimbe radical. Și nu atât de mult din cauza bombardamentelor care au avut loc, cât din cauza instaurării regimului comunist, „dușmanul” cel mai mare al Bucureștiului interbelic, caracterizat de monarhie, alinierea la valorile occidentale sau clădiri de epocă.

Noul regim care se instalase în România trebuia să pătrundă în toate ramurile societății, de la muncă, la educație și la informare. De la începutul perioadei comuniste, pionul principal al presei controlate de stat era ziarul „Scânteia”, care reprezenta cea mai populară publicație și, pentru mulți, chiar singurul ziar cunoscut din țară.

Povestea Casei Presei Libere. Ce se afla aici înainte de regimul comunist

Casa Presei Libere a fost ridicată pe o parte din terenul unde se afla Hipodromul Băneasa, unul dintre cele mai populare locuri pentru „lumea bună” din București din perioada interbelică. Hipodromul nu avea ce să caute în Capitală în viziunea comuniștilor veniți la putere, deoarece era considerat o relicvă a burgheziei, astfel că s-a decis eliminarea lui. Pe latura dinspre est a fostului hipodrom a fost ridicată Casa Presei Libere, în timp ce pe latura dinspre vest a fost ridicat complexul expozițional cunoscut în prezent sub denumirea de ROMEXPO.

Încă din 1948, partidul comunist a decis că era nevoie ca eforturile propagandiste să fie concentrate într-un singur loc, într-o tipografie de mari dimensiuni. Astfel, un an mai târziu, a fost formată o echipă de arhitecți: Horia Maicu, Nicolae Badescu, Marcel Locar, Mircea Alifant sunt cele mai sonore nume dintre cei care au lucrat la proiectul Casei Presei Libere.

Primele proiecte pregătite de această echipă au fost respinse de partid deoarece erau considerate „prea cosmopolite”, cu prea multe elemente inspirate din lumea occidentală. Prin urmare, arhitecții au căutat inspirație la unele dintre clădirile-simbol din blocul sovietic: Universitatea Lomonosov din Moscova, Hotelul Ukraina din Moscova sau Palatul Culturii din Varșovia.

Există însă și inspirație autohtonă în spatele Casei Presei Libere. Pentru documentare au fost vizitate câteva mănăstiri, precum Argeș, Horezu și Cozia, fiind alese câteva elemente decorative care să fie folosite.

Printre acestea, șiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga și din dreapta corpului central, dar și așa-numita „ocniță”, cum se numește elementul în arhitectura tradițională, adică o ferestruică dreptunghiulară adâncită în zid, căreia i s-a dat drumul „să urce” de la primul etaj al corpului central până la ultimul. Există însă experți care susțin că și cele patru turnuri care fixează limitele exterioare ale ansamblului sunt de inspirație bisericească, fiind „împrumutate” de la mănăstirile Dragomirna și Sucevița.

Casa Presei Libere a fost cea mai înaltă clădire din București timp de 50 de ani

Casa Presei Libere, la vremea ridicării denumită Casa Scânteii, a fost ridicată între 1952 și 1957. Pe lângă inspirația arhitecturală de factură sovietică a acelor vremuri, clădirea a fost gândită pentru a rezista unui cutremur de mare magnitudine. În acest sens, arhitecții au folosit norme antiseismice utilizate de inginerii italieni încă din vremea dictatorului Benito Mussolini.

Clădirea este un ansamblu format din patru laturi care adăpostesc o curte interioară mare, dar și două ansambluri în formă de U, care au rămas deschise pentru a se construi aici un teatru și o casă a sindicatelor. Deoarece costurile de construcție au fost extrem de mari, aceste două clădiri nu au fost ridicate. O parte dintre fondurile pentru Casa Presei Libere au fost ridicate prin subscripție publică, prin tichete primite de salariați, care justificau lipsa banilor. Tichetele aveau valori de 5, 10, 20, 30, 50, 100, 200, 500 sau chiar 1000 de lei.

Rezultatul a fost unul de-a dreptul impresionant prin cifre: 23.000 de metri pătrați desfășurați în cinci corpuri – unul central și patru laterale. Corpul principal are pe filonul din mijloc 14 etaje, celelalte având doar 11. Cele două corpuri frontale adăposteau redacțiile ziarelor „Scînteia”, „Scînteia tineretului” și „România liberă”, dar și agenția națională de știri AGERPRES și periodicele „Flacăra”, „România pitorească”, „Femeia” și alte redacții ale vremii

Casa Presei Libere a deținut titlul de cea mai înaltă clădire din București timp de 50 de ani, din 1957 până în 2007, având o înălțime de 91,6 metri, la care se adaugă antena de televiziune de 12,4 metri, pentru o înălțime totală de 104 metri. Această antenă a susținut pentru o perioadă, începând din 1956, emisia Televiziunii Române.

Statuile și monumentele care au fost ridicate în fața Casei Presei Libere de-a lungul anului

La trei ani distanță după ce a fost terminată Casa Presei Libere, mai exact pe 21 aprilie 1960, autoritățile de la acea vreme au dezvelit statuia închinată lui Lenin, un monument de mari dimensiuni, realizat din bronz de către sculptorul Boris Caragea. Există zvonuri potrivit cărora bronzul pentru această statuie a fost obținut de la statuia lui Carol I din Piața Palatului, care a fost distrusă de comuniști în 1947.

După 1989, statuia lui Lenin a fost dată jos de pe soclu cu o macara, moment ce a simbolizat despărțirea definitivă de comunism și de conexiunile cu U.R.S.S. Pe soclul rămas gol a fost ridicată o statuie mai mică, reprezentând un Lenin din al cărui gât au ieșit șerpi, precum capetele Hidrei din Lerna , evocând crimele comise de regim în numele comunismului. Statuia a rămas în picioare până în 2016 când, pe locul acestei statui, a fost ridicat monumentul „Aripi”, dedicat memoriei luptătorilor anticomunism din România.

După Revoluție, Casa Scânteii a devenit Casa Presei Libere, aici fiind până la mijlocul anilor 2000 redacțiile unora dintre cele mai mari cotidiene, precum Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, Adevărul, Cotidianul sau România Liberă, printre altele.