Știri București

Povestea Cartierului Armenesc, insula negustorilor din inima Bucureștiului

Istoria negoțului în București se leagă încă din Evul Mediu de istoria armenilor, care au oferit Capitalei unii dintre cei mai pricepuți negustori. Acest popor, cunoscut pentru unitate, priceperea în meșteșugărie și comerț a ocupat un loc important în oraș, unde tradițiile și arhitectura impresionantă merg mână în mână. Vă invităm să aflați în următoarele rânduri povestea Cartierului Armenesc.

Bucureștiul a crescut, s-a modernizat și a evoluat pe parcursul anilor și cu ajutorul unor comunități venite de pe meleaguri străine. Printre acestea merită să amintim comunitățile evreiești, grecești și armenești. Aceștia din urmă, deși nu extrem de numeroși, au dat Capitalei numeroase personalități, care au contribuit serios la formarea Bucureștiului pe care îl cunoaștem astăzi. Deși armenii sunt „pe cale de dispariție” în oraș în prezent, istoria acestora trăiește în oraș printr-un cartier extrem de important – Cartierul Armenesc.

Cartierul Armenesc s-a format în jurul Bisericii

Situat la câțiva pași de kilometrul zero al orașului, în vecinătatea Pieței Universității, se află Cartierul Armenesc, ce a apărut și s-a format în jurul Bisericii Armenești, simbol al credinței și determinării acestui popor. Un aforism spune că „dacă vrei să trăiești doi ani, trebuie să sădești grâu, dacă vrei să trăiești 20 de ani, trebuie să sădești un arbore, dacă vrei să trăiești sute de ani, trebuie să ridici o școală”, iar potrivit armenilor, dacă vrei să trăiești pentru eternitate, trebuie să construiești o biserică.

Astfel, probabil prima construcție ridicată de armenii care s-au stabilit în București a fost biserica din lemn a lui Manuc. Pe locul acesteia a fost ridicată în pe la jumătatea secolului XVIII actuala Biserică Armenească, un adevărat monument istoric, o dovadă a credinței puternice a poporului armean, care a avut de suferit de-a lungul istoriei sale din cauza religiei.

Pe vremuri, Cartierul Armenesc era înțesat de case-vagon, tradiționale pentru zona Munteniei, în care trăiau familii întregi de armeni – părinți, copii și bunici. Aceștia formau o comunitate strânsă – de sărbători petreceau adesea împreună, în jurul unor mese mari. Toți vecinii se cunoșteau între ei, astfel încât dimineața își beau cafeaua la poartă, iar duminica locuitorii cartierului se strângeau grupuri-grupuri pentru a merge împreună la biserică.

Armenii erau negustori vestiți în București

Locația Cartierului Armenesc nu este deloc întâmplătoare – acesta se află de-a lungul Căii Moșilor, de la Biserica Armenească până la actuala Piață Obor. Trebuie menționat faptul că în această zonă se afla Oborul în urmă cu câteva secole, pe când armenii au început să se stabilească în apropierea târgului. Numărul acestora a început să crească în jurul sfârșitului de secol XVII, când o serie de meseriași au început să își deschidă ateliere și prăvălii în această parte a orașului.

Cum legislația națională nu le permitea acestora să lucreze în fabrici sau să se stabilească în mediul rural, la sate, armenii au îmbrățișat comerțul și viața de oraș încă de la început. Astfel, nu puțini erau cei care s-au desăvârșit prin meșteșugărie și afaceri care mai de care – de la măcelărie, potcovărie, cizmărie și pielărie până la schimbul de bani.

Un aspect aparte al negustorilor armeni era vândutul „pe caiet” cum se spune astăzi, o practică ce nu era prea agreată de celelalte minorități „experte” în afaceri, și anume grecii și evreii.

Două dintre domeniile de negoț unde s-au afirmat armenii sunt negoțul cu tutun dar și cel cu cafea. Astfel, la începutul secolului XX, din 80 de comercianți de cafea înregistrați în Capitală, nu mai puțin de 78 erau armeni. Când vine vorba de tutun, Krikor Garabed a fost unul dintre cei mai renumiți comercianți din București. Acesta aducea în tutungeria sa de pe Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei) cele mai fine soiuri de tutun de pe întregul Glob. Armenii erau vestiți printre altele și pentru negoțul cu covoare orientale, dar și cu ceasuri.

Sursa foto: Negustori.ro

Povestea lui Manuc, unul dintre cei mai mari antreprenori ai Capitalei

Deși zilnic zeci, poate chiar sute de mii de bucureșteni trec pe lângă Hanul lui Manuc, probabil prea puțin știu cine a fost cel care a ridicat acest simbol al Capitalei. Pe numele său Emanuel Mârzaian, cunoscut însă sub denumirea de Manuc-bei, a fost un diplomat și afacerist armean, ce a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acesta a avut o prezență puternică în cele mai înalte cercuri diplomatice din Rusia dar și din Imperiul Otoman.

Hanul lui Manuc a apărut în 1809, și a fost construit pe terenul cumpărat de Mârzaian de la voievodul Ghica pe o sumă simbolică, însă cu condiția ca afaceristul să refacă zona din împrejurimi.

Din fericire, Manuc s-a ținut de promisiune, astfel că acesta organizase la han o mică piață dar și spații pentru prăvălii. Afacerile au crescut și s-au extins, spre admirația bucureștenilor, care îi erau recunoscători lui Manuc pentru sistematizarea zonei Centrului Vechi de azi și pentru modernizarea acelor locuri.

În Cartierul Armenesc se află cea mai veche casă de locuit din București

Pe Strada Spătarului, la numărul 22, se află una dintre „bijuteriile” Cartierului Armenesc, și anume Casa Melik, care e cunoscută drept cea mai veche casă de locuit din București.

Construită în jurul anului 1760, în stil specific românesc, cu un cerdac închis cu geamuri, casa a fost la început locuința unui spătar (boier de prim rang la curtea domnească care era un fel de „mână dreaptă” a domnitorului). Numele acestuia s-a pierdut din păcate în negura istoriei, deoarece domnitorii și spătarii se succedeau destul de des în acele vremuri.

Urmașii acestui spătar au vândut casa în anul 1815 în schimbul a 1400 de taleri unui negustor armean pe nume Kevorg Narazetoglu. În cele din urmă aceasta ajunge în posesia celui mai cunoscut locatar ce a ocupat-o, arhitectul Iacob Melik. Un puternic susținător al acțiunilor revoluționare din 1848, care a adăpostit aici mai multe personalități pașoptiste, precum Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti sau Ion Heliade Rădulescu.

După ce au petrecut aproape un deceniu în exil, soții Melik revin în țară în 1857 și revin pe Spătarului 22, unde aveau să trăiască până la sfârșitul vieții.

Ana, soția lui Iacob Melik, a murit în 1913, adormind cu lumânarea aprinsă, în timp ce citea. Aceasta a dărâmat lumânarea, iar întreaga casă a fost cuprinsă de flăcări.

După moartea acesteia, casa a devenit un adăpost pentru femeile sărace rămase fără soț, funcție pe casa Melik a servit-o din 1920 până la instalarea comuniștilor, în 1947. În ziua de astăzi aici se află Muzeul Theodor Pallady.

Străzile Cartierului Armenesc rămân drept amintire a trecutului

Deși timpul și-a pus amprenta asupra Cartierului Armenesc, astfel că unele case au rămas în paragină, cu bucăți de tencuială lipsă și pline de plante agățătoare, farmecul acestei zone este departe de a dispărea, pentru că o mulțime de locuințe au fost restaurate cu grijă.

Potrivit statisticilor, populația armeană din București a scăzut considerabil, numărând astăzi doar în jur de 1-2 mii de persoane, astfel că nu se poate compara cu numărul de armeni din Capitală de la începutul secolului precedent, spre exemplu, când în această zonă atelierele și afacerile armenilor înfloreau.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button