Povestea blocului Carlton, cel mai mare „sgârie-nori” cu locuințe din Bucureștiul de-acum aproape un secol

28 mai 2023
21305 Afișari
Povestea blocului Carlton, cel mai mare „sgârie-nori” cu locuințe din Bucureștiul de-acum aproape un secol
Povestea blocului Carlton, cel mai mare „sgârie-nori” cu locuințe din Bucureștiul de-acum aproape un secol Sursa foto: Willy Pragher - album "București - Orașul contrastelor"

Numele blocului Carlton a rămas legat în memoria Bucureștilor de cutremurul din noiembrie 1940, când întreaga țară a fost șocată de prăbușirea celei mai înalte clădiri de locuințe din Bucureștiul interbelic. În ciuda acestui fapt, blocul impunător a fost o bucată bună de timp mândria centrului orașului, fiind una dintre primele clădiri care au adus Capitalei renumele de „micul Paris” acum aproape o sută de ani. Prin urmare, vă prezentăm povestea din spatele blocului Carlton.

Blocul Carlton este una dintre clădirile-simbol din istoria Bucureștiului, deși a rămas doar în mintea locuitorilor. Când aud despre Carlton, seniorii se gândesc probabil fie la „blocul ăla care a căzut la cutremur în ’40” fie la unul dintre primele blocuri cu adevărat înalte din oraș, ambele fiind două răspunsuri valide. Totuși, ce știu prea puțini este povestea locului de dinainte să se facă măcar schițele pentru ceea ce avea să devină cel mai înalt imobil de locuit din oraș.

Pe locul blocului Carlton trona un superb conac interbelic

Arhivele istorice scot la iveală că, la finalul secolului al XIX-lea, terenul cuprins între Universitatea de azi, Ulița Colței (bd. Nicolae Bălcescu de azi), Strada Academiei și Strada Regală (actuala Ion Câmpineanu) era deținut, deloc surprinzător, de unii dintre cei mai înstăriți oameni de la acea vreme.

Potrivit jurnalistului și istoricului francez care s-a stabilit la București Frédéric Damé, „Din str. Academiei până în str. Colței, str. Regală a fost mai întâi deschisă pe vastul teren aparținând neamului Cornescu, locul fiind cunoscut chiar sub numele de „grădina lui Cornescu”. Iar partea din fund, până în Colței (mai târziu bulevardul Brătianu), a fost croită pe marginea gradinei lui Mazar‑Paşa, a cărui casă era „foarte dărăpănată atunci”, conform Bucureștiul Uitat.

Ulterior, ambele terenuri au fost cumpărate de un cizmar ungur bogat, care dorea să adune cât mai multe terenuri și să ridice construcții. Astfel, intrarea străzii Ion Câmpineanu, hotelul Regal dar și hotelul Union au fost realizate de acesta. Schimbările au fost atât de mari și atât de bruște, încât istoricul Constantin Bacalbașa scria că zona Universității de astăzi se schimbase atât de mult încât „cei care n’ar fi văzut‑o dela 1918 s’ar crede azi într’alt oraș. În negura amintirilor, mai revăd tramvaiul cu doi cai Obor – Sfântul Gheorghe – Gara de Nord, care în mai purta pancarta cu litere mari „Moși”; îl revăd cum suia din Câmpineanu în sunetul clopotului, galopul cailor și chiotele băiatului care agățase din mers la Sf. Ionică calul de ajutor și se sălta și el pe scară, cu biciul în mână…”

Astfel, până în anii ’30, pe locul pe care avea să fie ridicat blocul Carlton se afla un superb conac interbelic. Situat la intersecția străzii Regale (Ion Câmpineanu) cu bulevardul I.C Brătianu, imobilul aparținea familiei Văcărescu în jurul anilor 1900.

În București începeau să apară blocurile înalte

În anii ’30 în București au început să fie construite primele clădiri de tip „sgârie-nori”, mai înalte de 8, chiar 10 etaje, cu inspirații directe din stilurile arhitecturale care „se purtau” în Paris la acea vreme. Astfel, peisajul dominat altădată de case cu fel de fel de decorații, cu curți mari și cochete începea să fie dominat de clădiri înalte, impunătoare, care ofereau Bucureștiului un aer modern, de capitală europeană, și care nu se băteau cap în cap cu casele frumoase din oraș, ci mai degrabă se completau reciproc, oferind orașului un aer de diversitate, similar cu cel al capitalei Franței, de unde poate a apărut și denumirea de „micul Paris”.  Primele astfel de blocuri au „răsărit” pe Calea Victoriei, în Piața Rosetti sau, în acest caz, pe locul unde a fost ridicat blocul Carlton – la intersecția dintre bulevardul I.C Brătianu 11 cu strada Aristide Briand 22.

Bucureștiul interbelic | Universul Interbelic

Proiectul blocului Carlton a fost realizat de compania imobiliară a fraților Schindl, care a avut însă probleme, deoarece planurile „de pe hârtie” nu se potriveau cu cele din realitate – terenul pe care aceștia îl dețineau era prea mic pentru proiectul care fusese gândit și schițat. Opțiunea de a muta blocul Carlton în afara centrului pe un teren generos a fost refuzată, deoarece în viziunea lor acest bloc trebuia să se afle în inima Bucureștiului, astfel că singura soluție a fost cumpărarea a două terenuri, însă era destul de greu să îndupleci doi proprietari să își vândă terenurile „vecine”.

Din fericire pentru aceștia, familia lui Dumitru Bragadiru, cel care fusese al doilea cel mai bogat român la începutul secolului XX a decis să vândă terenul de pe bulevardul I.C Brătianu 11. Lângă acest teren se afla un teren viran, care aparținea prințesei Roxana Calimachi (devenită Șuțu după căsătorie), de pe strada Aristide Briand 22.

De la negocieri la construire

Deloc surprinzător, cei doi proprietari cereau prețuri extrem de piperate, fiind vorba despre terenuri aflate în centrul Bucureștiului, prețuri pe care inițial frații Schindl nu și le permiteau. În urma negocierilor însă, cele două terenuri au fost achiziționate de firma imobiliară a celor doi frați, însă cu câteva condiții. Întâi, cei doi trebuiau să ofere familiei lui Bragadiru la cheie o sală modernă de cinematograf în cadrul blocului, în timp ce plata față de prințesa Roxana Calimachi avea să fie făcută după ce frații Schindl începeau să vândă spații pentru magazine și apartamente în bloc.

În urma vânzării de spații comerciale și apartamente, firma din spatele blocului Carlton adunase 70.088.633, profitul fiind de 10.824.168 lei. Desigur, cheltuielile includeau si onorariul de 928.444 lei către arhitectul Gheorghe Matei Cantacuzino, care era la acea vreme Profesor la Facultatea de Arhitectură din București. Acesta încheiase planurile în vara anului 1935, timp în care inginerul Franz Schussler s-a ocupat de calculele necesare structurii de beton armat.

Autorizația de construcție a fost primită în iulie 1935, însă lipsa fondurilor a cauzat amânarea lucrărilor până în luna noiembrie a aceluiași an. Odată începute însă, lucrările au decurs necontenit până în octombrie 1936. Astfel a fost înălțat blocul Carlton – care aduna 96 de apartamente, o sală modernă de cinematograf și o mulțime de magazine. În timpul recepției din noiembrie 1936, au fost menționate dimensiunile exacte ale construcției, care erau schimbate puțin față planul inițial: fațada dinspre bulevardul Brătianu avea un parter plus 9 etaje, iar aripa dinspre strada Regală se compunea din parter plus 6 etaje; turnul din colțul clădirii era constituit din parter, 12 etaje și pod. Acestora li se adăuga sala modernă de cinematografie.

Nevoia de bani, inconștiența și goana după profit și un preț competitiv i-a făcut pe cei responsabili cu ridicarea blocului să accepte o mulțime de schimbări din partea fraților Schindl, care căutau să economisească la orice pas. Astfel s-a ajuns la încălcarea calculului structurii de rezistență, la realizarea scheletului din beton armat cu o mulțime de puncte slabe care puneau în pericol întreaga construcție și care aveau să o transforme în cele din urmă într-un „SINISTRU CAVOU” cum aveau să titreze ziarele în dimineața de după cutremurul din 9-10 noiembrie 1940.

Cookies