Povestea Bisericii „Sfânta Vineri” – Herasca din București. Cum a fost ras de pe fața pământului lăcașul de cult din inima Capitalei

O istorie de peste trei secole, un simbol al Bucureștiului și o mulțime de povești, toate rase de pe fața pământului din două vorbe: „Jos porcăria!”. Citatul îi aparține Elenei Ceaușescu, soția dictatorului de la Scornicești, care a decis astfel soarta Bisericii „Sfânta Vineri” – Herasca din București. Deși arhitecții și specialiștii care au primit sarcina grea de a „mutila” Bucureștiul sub ordinele comuniștilor au încercat să salveze lăcașul de cult, eforturile acestora au fost în cele din urmă în zadar. Prin urmare, vă prezentăm povestea Bisericii „Sfânta Vineri” – Herasca, una dintre cele mai impresionante biserici din întregul București.

Acum aproape 34 de ani Bucureștiul a devenit mai sărac. În doar câteva ore, Capitala a pierdut o clădire-simbol pentru istoria orașului, dar și un punct important de reper pentru credincioși. Este vorba de Biserica „Sfânta Vineri” – Herasca, un lăcaș de cult cu o istorie îndelungată care a fost din păcate curmată subit în doar câteva clipe.

Povestea Bisericii „Sfânta Vineri” – Herasca. Aceste locuri au un istoric religios bogat

În această zonă a Capitalei, religia a fost la ea acasă încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea, când credincioșii locali au ridicat aici un schit, unde au fost aduse moaștele sfintelor Filofteia și Cuvioasa Parascheva în jurul secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Câteva decenii mai târziu, între anii 1641 și 1645, conducătorul Nicolae „Niță” Vet Aga, soția acestuia, Ioana, dar și fiul acestora, Călin-spătarul au pus bazele unui nou lăcaș de cult, pe temelia fostei clădiri.

Din păcate, edificiul arde în august 1712, însă este reparat în cele din urmă în câteva luni, până la sosirea Crăciunului. La 1839, noiembrie 25, Constantin Năsturel-Herescu, om citit, filantrop, de făcuse o donație frumușică Societății Academice Române, boier de boier, reclădește și amplifică biserica, zguduită serios la cutremurul de cu un an înainte. Aduce tocmai de la Viena o Icoană Făcătoare de Minuni a Sfintei Vineri, plămădită pe la 1748. O face în stil românesc, cu stâlpi de susținere în interior. La 1887 e, din nou, reparată și consolidată. Primește șase coloane ce-i dau putere și e zugrăvită din nou.

În jurul bisericii au apărut diverse clădiri cu mare impact și importanță în societate: prima brutărie din București, un azil de bătrâni și un centru pentru copii orfani dar și o școală de cântăreți și o librărie, ambele realizate de celebrul Anton Pann. Din păcate, biserica a fost grav avariată de marele cutremur din 1940. Opt ani mai târziu, comuniștii aveau să vină în țară, comuniști care au rechiziționat apartamentele casei parohiale. Nici cutremurul din 1977 nu a trecut neobservat, ba dimpotrivă, și el a afectat puternic clădirea.

La scurt timp după marele cutremur aici este hirotonit părintele Gheorghe Bogdan, care reface tot, de la turle și până la temelie. De praznicul Sfintei Parascheva, în 1985, după ce toate lucrările s-au terminat, 25 de preoți oficiază târnosirea sfântului lăcaș. Locul începuse să adune lume, mai ales după ce aici a venit ca diacon profesorul Petre David, renumit printre credincioșii din București pentru modul frumos în care glăsuia.

Zguduită de trei cutremure, biserica a căzut pradă ultimului dintre acestea: cutremurul buldozerelor comuniste

După ce a fost grav afectată de cutremurele din 1940 și 1977, Biserica „Sfânta Vineri” – Herasca a fost doborâtă în cele din urmă de cutremurul comunist, în vara anului 1987.

Inițial, Primăria Capitalei ceruse bisericii să cedeze suprafața de 1.450 de metri pătrați de jur împrejur pentru a fi „mascată” practic de un bloc, după cum s-a întâmplat la Biserica Domnița Bălașa. Preotul Gelu Bogdan a povestit ulterior că în data de 9 iunie 1987 în biserică au venit 3 delegați ai Primăriei care au amenințat că „mascarea bisericii” este „cea mai bună soluție”. Patru zile mai târziu, la fața locului ar fi venit Elena Ceaușescu, soția dictatorului, care era însoțită de prim-vice prim-ministrul ultimului guvern comunist al țării noastre, Ion Dincă, poreclit „Teleagă”. Acesta explica faptul că blocul avea să fie „încadrat” de un bloc, după cum s-a procedat cu alte biserici istorice din oraș. Total dezinteresată, soția liderului comunist ar fi spus scurt două cuvinte care au rămas „celebre”: „Jos porcăria!”.

Deși în data de 15 iunie aici au fost aduse mașini mari, cu panouri înalte pentru a încheia șantierul și preoților li se spusese că biserica va fi translată pentru a face loc unui bloc iar casa parohială va fi dărâmată, soarta a fost alta. Obiectele de cult pleacă spre mănăstirile din apropiere dar și spre muzeul din Herăști. La vecernia din acea seară, ultima slujbă ce avea să fie organizată aici, lăcașul a fost plin până la refuz. Ziua următoare a venit aici Dumitru Necșoiu de la Primăria Capitalei, care se lăuda că totul va fi dărâmat în 3 zile.

Pe 17 iunie este demolată casa parohială, dar și tot ansamblul din jurul acesteia. O zi mai târziu din păcate începe demolarea bisericii, cu întârziere însă, deoarece muncitorii ar fi refuzat să facă această lucrare, motiv pentru care ar fi fost aduși puscăriași motivați de promisiuni pentru reducerea pedepselor. Iată ce scria în jurnalul său secret arhitectul Gheorghe Leahu, fragment publicat pe site-ul memorialsighet.ro:

„Sâmbătă 20 iunie 1987 a fost rasă de faţa pământului şi biserica Sf. Vineri, situată în inima târgului vechi al Bucureştiului. El (Ceaușescu) nu mai dă socoteală nimănui pentru toate crimele la adresa culturii şi a credinţei neamului românesc pe care le decide fără să se consulte cu nimeni, fără să-i pese de opinia internaţională, de opinia înăbuşită a atâtor oameni iubitori ai ţării, ai culturii şi ai civilizaţiei româneşti. (…)

Acum când a dărâmat într-o singură zi şi o noapte biserica Sf. Vineri a înconjurat locul cu miliţieni, cu un cordon din metru în metru. Lumea căsca gura în afara acestui cordon al represiunii, lipsită de orice opinie. Suntem paralizaţi de atâtea forţe poliţieneşti şi de securitate care ne pândesc de pretutindeni vizibil şi invizibil. Mi-e sufletul întunecat de atâta mizerie cât înghiţim în viaţa de toate zilele.

…Numai incultura crasă şi ura iresponsabilă faţă de înaintaşi a făcut ca azi Bucureştiul să fie sărăcit de Mănăstirea Mihai Vodă şi Arhivele Statului, de Mănăstirile Văcăreşti şi Cotroceni, de bisericile Enei şi Sf. Vineri, de bisericuţa de la Schitul Maicilor aruncată undeva într-un colţ sau de recenta distrugere, în numai trei ore, a gingaşei Biserici Sf. Spiridon Vechi, îngropată de sute de ani în solul Bucureştiului şi ocrotită cu evlavie de toţi cei ce au trecut pe lângă ea!”

Preotul de la acea vreme a fost gonit din București, acesta nemaiavând voie să aibă parohie aici. Astfel, dintr-un preot apreciat și respectat în comunitate și în cadrul preoțimii, acesta a devenit peste noapte „persona non grata”.

În data de 22 iunie s-au terminat procesele de demolare și de curățare a ruinelor bisericii. Încet-încet, aici a apărut actualul bloc M109, care dorea să șteargă atât de pe hartă cât și din mintea bucureștenilor acest lăcaș de cult.

Biserica „Sfânta Vineri” a fost reconstruită

La 31 de ani de la demolarea bisericii de către autoritățile comuniste, autoritățile și reprezentanții bisericii au încheiat lucrările și au sfințit noua Biserică „Sfânta Vineri”, realizată la 150 de metri distanţă de vechea locaţie, în apropierea Teatrului Evreiesc, din Piaţa Sfânta Vineri. Biserica a fost reconstruită în ultimii 10 ani pe fostele proprietăți ale Hereștilor și Năstureilor, după planurile vechiului locaș de cult. Pe locul unde se afla biserica istorică a fost ridicat în anii ’90 un monument care să amintească bucureștenilor una dintre multele schingiuiri pe care Capitala le-a suferit din punct de vedere istoric și cultural pe parcursul regimului comunist.