Un bărbat în vârstă de 94 de ani a fost găsit de câțiva angajați de la Salubrizare Sector 6, pe Șoseaua Virtuții, în jurul orei 4 dimineața, fiind îmbrăcat subțire, moment în care au apelat la Poliția Locală. Doi agenți s-au deplasat la fața locului pentru a-l ajuta pe bătrân, aflând, între timp, că este un fost polițist. Întreaga poveste a avut un final fericit, întrucât bărbatul a ajuns în siguranță acasă.
Poliția Locală Sector 6 transmite, pe pagina de Facebook, că au primit un apel prin Dispecerat, în jurul orei 4 dimineața, de la Salubrizare Sector 6. Au sesizat faptul că se află lângă un bărbat în vârstă, pe Șoseaua Virtuții, colț cu Orșova. „Abia puteau comunica cu el, așa că au apelat la noi.”
La fața locului s-au deplasat doi polițiști locali, Ștefan și Ana, care l-au ajutat pe bătrân să ajungă acasă. Bărbatul de 94 de ani era îmbrăcat sumar, petrecându-și toată noaptea rătăcind prin București.
La sesizare au ajuns colegii noștri, Ștefan și Ana, iar prima impresie a fost una puternică. Aproape de zorii zilei, bătrânul era îmbrăcat sumar. Petrecuse noaptea într-un sacou și pantaloni subțiri, iar în picioare o pereche de sandale. Pe cap purta o căciulă de astrahan și la gât avea un fular.
La început, bătrânul a fost reticent, însă în cele din urmă le-a înmânat polițiștilor cartea sa de identitate pe care a scos-o din buzunar. Lângă avea și o poză cu el din tinerețe, de unde cei doi agenți au aflat că domnul a fost polițist.
Din fericire locuia aproape de locul în care l-au găsit angajații de la Salubrizare, la doar o stație de autobuz distanță. Mișcându-se cu dificultate, Ana l-a ajutat să urce în mașină:
Îl dureau picioarele și avea mâinile reci de atâtea ore petrecute afară. Le-am ținut strâns în palmă, a povestit Ana.
Când a ajuns în fața blocului în care locuiește, bătrânul s-a luminat la față. Soția acestuia le-a spus polițiștilor că este prima dată când pleacă și nu revine la timp. Aceștia au sfătuit-o să-l supravegheze mai îndeaproape și i-au făcut câteva recomandări în acest sens.
Poliția Locală Sector 6 pune la dispoziția cetățenilor următoarele numere de telefon pentru a sesiza astfel de cazuri și nu numai:
Te-ar mai putea interesa și: