Postul TV american AMC se lansează în România pe 5 noiembrie cu programe în premieră exclusivă

de:
27 oct. 2014
3 afișări
Postul TV american AMC se lansează în România pe 5 noiembrie cu programe în premieră exclusivă

Lansarea AMC în România face parte din intrarea internaţională în faza operaţională, canalul TV lansându-se şi în alte ţări ale Europei Centrale şi de Est în aceeaşi zi, pe 5 noiembrie. AMC Networks, ce deţine televiziunea, a anunţat în această vară schimbarea imaginii postului MGM Channel şi redenumirea lui în AMC. AMC Networks International – Central Europe lansează acum televiziunea AMC în 14 ţări, inclusiv România. De asemenea, reţeaua se va extinde în peste 120 de ţări din lume.

AMC este unul din cele mai populare televiziuni din SUA. Este singura televiziune prin cablu din istorie care a câştigat un premiu Emmy pentru Cel Mai Bun Serial Dramatic patru ani la rând cu „Mad Men” şi şase ani din ultimii şapte cu multi-laureatul „Breaking Bad”. În plus, reţeaua are cel mai urmărit serial dramatic de pe cablu din istorie şi show-ul numarul 1 preferat de adulţii cu vârste între 18-49 ani din ultimii doi ani – „The Walking Dead”.

Experienţa AMC în România: ‘AMC: Ceva mai mult’

„AMC este considerat de majoritatea ca fiind unul dintre jucătorii principali din a doua eră de aur a televiziunii” a declarat Chief Executive Officer al AMC Networks International – Central Europe, Málnay B. Levente când a anunţat lansarea AMC. „În ultimii ani, serialele au luat locul filmelor de lungmetraj ca subiect principal de conversaţie, iar AMC a fost un factor major al acestui trend. Poveştile antrenante şi dramatice şi abordarea specială cinematică a serialelor sunt acum disponibile pentru telespectatorii români, din 5 noiembrie”, a mai adăugat acesta.

În ultimii ani, cele mai multe producţii de televiziune care au câştigat premii, aveau legătură cu AMC. Serialele originale AMC au devenit extrem de populare datorită noii perspective pe care o oferă şi a faptului că sunt de calitate premium. AMC aduce ceva fresh şi isteţ, ceva primitor. Poveştile pot lua o altă întorsătură atunci când telespectatorii nu se aşteaptă. AMC oferă telespectatorilor ceva mai profund, ceva mai bogat sau pur şi simplu: ‘Ceva mai mult’ – care este şi sloganul televiziunii.

Serialele originale AMC sunt subtitrate în limba română.

„Din 2015 plănuim să difuzăm noi programe la doar câteva zile distanţă de debutul lor în SUA, astfel ne asigurăm că programele AMC sunt disponibile telespectatorilor noştri foarte repede” , a spus Málnay B. Levente.

Drepturile de difuzare includ drepturile de distribuție multiscreen și partenerii de distribuție pot oferi VOD (video-on-demand) și opțiuni de TV Everywhere. TV Everywhere este un model de afacere prin care distribuitorii (de exemplu, rețelele de cablu) permit clienților să acceseze conținutul de la propria lor rețea prin intermediul serviciilor bazate pe internet, de pe orice dispozitiv (inclusiv tablete).

Accentul pe seriale în timpul săptămânii şi weekend-uri cu filme speciale

AMC difuzează în premieră exclusivă Halt and Catch Fire de la ora 22:00 în data de 5 noiembrie, cu noi episoade în fiecare miercuri. The Divide începe de la ora 22:00 a doua zi, pe 6 noiembrie, cu noi episoade în fiecare joi. Zilele de miercuri şi joi vor fi dedicate în viitor premierelor de seriale.

AMC va oferi de asemenea filme speciale, precum cele semnate de Woody Allan, în fiecare marţi din noiembrie – Manhattan, Interiors, Another Women, Broadway Danny Rose, Crimes and Misdemeanors, Radio Days sau clasicele – Capote, Bad Influence şi The Long Goodbye.

Halt and Catch Fire este un serial creat de producătorii executivi ai premiatului serial AMC, „Breaking Bad”. Surprinde apariţia erei computerelor personale de la începutul anilor ’80, când un trio neobişnuit – un vizionar, un inginer şi un geniu – îşi asumă riscuri atât personale, cât şi profesionale în cursa construirii unui computer ce va schimba lumea pe care o ştim.

Seria de 10 episoade este creată de Christopher Cantwell şi Christopher C. Rogers, iar producătorii executivi sunt showrunner-ul Jonathan Lisco, Mark Johnson (Breaking Bad, Rectify) şi Melissa Bernstein. Filmat în Atlanta, serialul îi are în rolurile principale pe Lee Pace (Guardians of the Galaxy, Marmaduke, Miss Pettygrew Lives for a Day, Twilight partea 1 şi 2), Scoot McNairy (Argo) şi Mackenzie Davis (Smashed).

The Divide este scris şi co-creat de Richard LaGravenese (Behind the Candelabra, The Fisher King, The Bridges of Madison County), care a fost nominalizat la premiile Oscar şi Emmy. Lansat în 2014 şi format din opt episoade, serialul este o explorare a moralităţii, ambiţiei, eticii, politicii şi rasei în sistemul judiciar de astăzi, privit prin ochii unei asistente sociale pasionate şi ai unui la fel de pasionat procuror care are însă, alt punct de vedere. Asistenta socială intră în cazul unui deţinut condamnat la moarte pentru crimă, pe care ea îl consideră nevinovat, dar se trezeşte că se confruntă cu împătimitul procuror. Serialul este despre confruntarea lor, vieţile lor personale şi vinovăţia sau nevinovăţia unui deţinut.

AMC Networks International – Central Europe, o unitate de operare a AMC Networks International, este o companie lider internațional în domeniul audiovizualului și distribuției de posturi de televiziune tematice, cu accent pe piața din Europa Centrală și de Est. Portofoliul actual al AMCNI – Central Europe include 12 branduri de televiziune din 4 genuri – sport: Sport1, Sport2, SportM; copii: Minimax, Megamax; infotainment: Spektrum, TV Paprika, Spektrum Home; filme: AMC, Sundance Channel, Film Mania, Film Café. Televiziunile sunt programate pentru publicul, limbile și piețele locale și sunt disponibile pe numeroase platforme, inclusiv HD, on demand și dispozitive mobile.

AMC Networks International, divizia globală a AMC Networks, oferă programe de divertisment apreciate care ajung la abonații din peste 140 de țări și teritorii, inclusiv în Africa, Asia, Europa și America Latină. AMCNI conţine branduri globale, Sundance Channel și AMC, precum și posturi populare, recunoscute la nivel local, din diferite genuri. Pentru mai multe informații, vizitați: www.amcnetworks.com/amcni

Dedicat producerii programelor de calitate şi conţinutului de film de peste 30 de ani, AMC Networks Inc. (NASDAQ: AMCX) deţine şi operează mai multe dintre cele mai populare şi premiate branduri de televiziune prin cablu: AMC, IFC, SundanceTV, WE tv, şi IFC Films care produc și livrează content distinct, captivant și relevant din punct de vedere cultural, ce antrenează publicul pe mai multe platforme. Compania deţine de asemenea, AMC Networks International, divizia globală. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.amcnetworks.com.

În România, serviciile de Marketing şi distribuţie pentru AMC Networks sunt efectuate de Tematic Cable SRL.

Cookies