LA MINE-N CARTIER

Post negru împotriva clădirii Cathedral Plaza – decretat de Arhiepiscopul Bucureştiului

Păstorul romano-catolicilor din Bucureşti a decis să decreteze post negru, ca măsură de luptă împotriva continuării lucrărilor la Cathedral Plaza, după ce Curtea de Apel din Suceava a decis că autorizaţia de construcţie acordată de Primăria Sectorului 1 este ilegală. Dezvoltatorul Cathedral Plaza a anunţat că va contesta decizia mai departe, în instanţă, ba chiar va cere despăgubiri în valoare de 22 de milioane de euro de la Arhiepiscopie sau de la Primăria Municipiului Bucureşti, care susţine Biserica romano-catolică.

Totuşi, Elena Udrea a anunţat că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), aflat în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a dat dispoziţii de oprire a şantierului de lângă Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, ca urmare a deciziei tribunalului din Suceava.

Bisericile catolice din Bucureşti au bătut clopotele ore întregi, luni, în semn de protest faţă de continuarea lucrărilor la Cathedral Plaza.

Proiectul a început în 1998 pentru o clădire de doar 17 metri, care ulterior a ajuns la 75 de metri, având 19 etaje, parter şi patru niveluri subterane. Începând cu 2001, Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti a trimis numeroase scrisori şi a făcut diverse sesizări către organele în măsură să oprească această construcţie. Pe lângă faptul că această clădire pune în pericol strctura de rezistenţă a Catedralei Sfântul Iosif, de care se află la mai puţin de zece metri distanţă, ea schimbă radical ambientul arhitectural în centrul Bucureştiului.

„În faţa dispreţului faţă de Lege pe care îl arată proprietarii Millennium Building Development, care continuă nestingheriţi lucrările la clădirea autointitulată „Cathedral Plaza”, chiar şi după sesizarea de către Arhipiscopia Romano-Catolică Bucureşti a: Preşedinţiei României, Guvernului României, Ministerului Dezvoltării Regionale, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Inspectoratului Teritorial în Construcţii Bucureşti-Ilfov, Primăriei Municipiului Bucureşti, Primăriei Sectorului 1, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Poliţiei Române (secţia 3 de Poliţie), ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, decretează vineri, 12 noiembrie, zi de post negru pentru binele Catedralei „Sfântul Iosif” şi încetarea ilegalităţilor de la „Cathedral Plaza”. – se arată în comunicatul de pe siteul Arhiepiscopiei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button