VREMEA

Posibile ninsori joi seară şi vineri, în Capitală

Codul galben vizează judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa şi Călăraşi. Ninsorile vor fi posibile şi în judeţele limitrofe ariei atenţionate, însă de intensitate mai mică şi pentru o perioadă mai scurtă de timp, scrie realitatea.net.

În Bucureşti, temperatura se situează joi dimineaţă în jurul valorii de minus 10 grade Celsius, iar amiaza nu va număra mai mult de minus 2 până la zero grade, pe fond înnorat însă şi cu un vânt destul de susţinut.

Vineri, bucureştenii vor avea parte de numai un grad în termometre şi e ceva rost şi de ninsori mai ales dimineaţa. În schimb, vântul se va mai domoli. Iarnă autentică în Capitală în acest weekend, sâmbătă vremea menţinându-se în continuare rece, cel mult 1 grad Celsius la amiază şi cer noro cu ninsori ce nu vor întârzia să apară.

Veşti bune există abia pentru săptămâna viitoare când temperaturile vor mai creşte cu câteva grade. „Ninsorile încep chiar din seara aceasta şi la noapte prin toată partea de sud şi sud-est a ţării. Vântul se va intensifica în Bărăgan şi Dobrogea, sudul Moldovei şi va viscoli zăpada. Sistemul se va deplasa vineri înspre est şi nord-est şi va ieşi din ţară către sfârşitul zilei. Săptămâna viitoare se aşteaptă o încălzire a vremii”, a declarat meteorologul Realitatea TV, Elena Cordoneanu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button