GREEN CITY

Posibile arderi necontrolate în zona de sud a Bucureştiului, RECLAMATE de Ministerul Mediului

„Posibile arderi necontrolate de deşeuri au loc chiar acum, în zona de sud a Bucureştiului. Echipa de permanenţă a Gărzii Naţionale de Mediu se va deplasa la faţa locului”, a transmis, marţi seară Ministerul Mediului.

Sursa citată a precizat că, ulterior, va fi sezizată şi Poliţia şi se vor oferi detalii cu privire la situaţia găsită în teren.

Ministerul Mediului a transmis, luni, că, în ultima săptămână, concentraţiile tuturor poluanţilor monitorizaţi în Bucureşti s-au situat mult sub valorile limită, chiar dacă au mai existat intervale orare cu anumite creşteri. „Se reconfirmă ipoteza conform căreia principala sursă de poluare a aerului din aglomerarea Bucureşti este traficul rutier”, a transmis Ministerul Mediului. Specialiştii au transmis că luni, la ora 11.00, concentraţia de PM10 era la una dintre staţiile din Capitală era apropiată de valorile înregistrate în vârf de munte, transmite News.ro. 

„În ultima săptămână, concentraţiile tuturor poluanţilor monitorizaţi s-au situat mult sub valorile limită. În fiecare zi, au existat unele perioade de creştere orară a particulelor PM10 şi NO2, dimineaţa, orele 09:00-11:00, respectiv seara, orele 20:00-22:00, însă amplitudinea acestor creşteri a fost mult sub valorile obişnuite. După după evaluarea datelor, se reconfirmă ipoteza conform căreia principala sursă de poluare a aerului din aglomerarea Bucureşti este traficul rutier. Atunci când traficul se reduce, indicii de calitate arată valori foarte bune”, a transmis, luni, Minusterul Mediului.

Potrivit sursei citate, luni, la ora 11.00, la staţia de la Cercul Militar, concentraţia de PM10 era de 17,95 micrograme, apropiată de valorile înregistrate de staţia de monitorizare de la Fundata, judeţul Braşov, sau cea de la Semenic, judeţul Caraş-Severin, ambele amplasate în vârf de munte.

„Spre comparaţie, luni, 03 martie, la aceeaşi staţie şi aceeaşi oră, concentraţiile au înregistrat 130,64 micrograme. Avem chiar şi o premieră. Din analiza specialiştilor, astfel de valori nu s-au înregistrat niciodată într-o zi lucrătoare de luni, de când a fost pusă în funcţiune Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului”, a mai transmis Ministerul Mediului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Poti citi si:
Close
Back to top button