Posesorul unei Tesle a parcat vehiculul în mijlocul unei parcări subterane din București, pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități. „A rămas fără baterie”

16 sept. 2023
4595 afișări
Posesorul unei Tesle a parcat vehiculul în mijlocul unei parcări subterane din București, pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități. „A rămas fără baterie”
Posesorul unei Tesla a parcat vehiculul în mijlocul unei parcări subterane din București, pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități. „A rămas fără baterie”. Sursa foto: Facebook/ Ai parcat ca un bou București

Un bucureștean cu mașină electrică a reușit să parcheze pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități și să încurce și circulația celorlalți șoferi.

„A rămas fără baterie”

Un șofer din București, posesor de Tesla, a atras atenția asupra lui, după ce și-a lăsat vehiculul parcat pe două locuri pentru persoane cu nevoi speciale.

Mai mult decât atât, a încurcat și circulația celorlați șoferi care doreau să treacă prin spatele mașinii sale.

Mașina electrică parcată neregulamentar a fost surprinsă de către un trecător, într-o parcare subterană din București.

Ulterior, bărbatul a fotografiat vehiculul și a publicat imaginea pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou București”, pentru a-i face „reclamă” șoferului.

Parcare neregulamentară
Parcare neregulamentară

Mai mulți internauți au văzut postarea, iar unii dintre ei au și reacționat la ea, ironizând parcarea neregulamentară prin comentarii.

Câteva dintre comentarii

  • „Dacă se dă vreun premiu, ăsta trebuie să fie inclus la nominalizări.” (T. A.)
  • „A rămas fără baterie.” (N. E.)
  • „Nu a mai avut baterie să parcheze corect, mai trebuia să și plece de acolo…” (S. T.)

Ce amendă pot primi șoferii care parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Șoferii care își lasă autovehiculele parcate pe locurile destinate persoanelor cu nevoi speciale riscă să primească amenzi destul de mari. Asta doar în cazul în care nu dețin un card-legitimație care să ateste că au dizabilități sau că transportă o persoană cu dizabilități.

Legea nr. 145/2020 stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

g) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Te-ar putea interesa și:

Cookies