Weekendul acesta, 5-6 septembrie, vor avea loc noi tururi la sediul Primăriei Capitalei. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă, în limita locurilor disponibile.
Primăria Municipiului București își deschide porțile și în acest weekend pentru bucureștenii care doresc să viziteze monumentul istoric de pe Bulevardul Regina Elisabeta. Vor avea loc tururi ghidate gratuite.
ARCUB a transmis că acestea vor avea loc atât pe 5 și 6 septembrie, cât și pe 12 și 13 septembrie.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
În septembrie, continuăm să deschidem porțile Primăriei Capitalei. Dacă nu ați ajuns încă la unul dintre tururile „Porți Deschise”, avem noi date disponibile pentru a descoperi din interior una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului, poveștile sale și detaliile arhitecturale pe lângă care poate ați trecut de multe ori, au transmis reprezentanții ARCUB.
Programul tururilor:
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac AICI.
Vă așteptăm să descoperim împreună ce se află dincolo de porțile Primăriei și să privim Bucureștiul prin poveștile uneia dintre clădirile sale istorice, a transmis ARCUB.
De asemenea, prin proiectul „Porți Deschise la Primăria Capitalei„, publicul este invitat să viziteze gratuit sediul Primăriei Municipiului București – fostul Palat al Ministerului Lucrărilor Publice, o clădire emblematică a Bucureștiului interbelic.
Tururile ghidate oferă acces în spații reprezentative ale clădirii și prilejul de a afla mai multe despre istoria, arhitectura și rolul acestei instituții în viața orașului.
Totodată, vizitele se desfășoară în grupuri organizate, exclusiv pe bază de programare. Înscrierile pentru fiecare sfârșit de săptămână se fac până joi, ora 14:00. Accesul vizitatorilor se realizează prin intrarea principală a instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47.