Ponta: Statul va face recurs în cazul procesului cu pacienţii bolnavi de cancer

de:
19 iun. 2014
0 Afișari
Ponta: Statul va face recurs în cazul procesului cu pacienţii bolnavi de cancer

”Statul trebuie să facă recurs pentru motivul foarte simplu că altfel Curtea de Conturi impută conducerii Casei Naţionale banii respectivi şi le impută persoanelor, nu instituţiei. Aşa spune Legea finanţelor publice”, a spus Ponta.

El a dat exemplul fetei care şi-a pierdut o mână şi a dat în judecată CNADNR, caz în care CNADNR a fost obligată să folosească toate căile prevăzute de Justiţie.

”Când s-au epuizat acestea, bineînţeles că a plătit. La fel e şi în cazul de faţă. Dar atât timp cât sentinţa este executorie, se aplică imediat”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Şapte persoane, care au dat în judecată Guvernul, Ministerul Sănătăţii şi CNAS, au câştigat în instanţă dreptul de a primi medicamente compensate în proporţie de 100%, decizia fiind pusă de îndată în executare. Cele trei instituţii ale statului – Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) – sunt obligate, printr-o decizie luată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, să asigure reclamanţilor medicamente, majoritatea pentru tratarea cancerului, fără ca aceştia să aducă vreo contribuţie financiară personală.

CNAS a informat că va pune în executare sentinţa potrivit căreia şapte pacienţi au câştigat în instanţă dreptul de a primi medicamente compensate 100%, dar o va contesta, pentru că medicamentele solicitate de reclamanţi nu se află pe lista de compensate şi gratuite. „După comunicarea sentinţei cu privire la acordarea unor medicamente în regim de compensare 100% pentru şapte pacienţi, CNAS va pune în executare sentinţa, având în vedere caracterul executoriu al acesteia. Menţionăm că, prin respectarea acestei decizii, CNAS încalcă art. 232 din Legea 95/2006, care prevede că asiguraţii au dreptul la medicamente cuprinse în lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărâre de Guvern. Drept urmare, CNAS va exercita căile de atac legale împotriva sentinţei date de instanţă”, se arată într-un comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Oficiali din Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) au declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru unul dintre medicamentele solicitate de cei care au dat în judecată autorităţile există alternativă, oferită gratuit de producător pentru 137 de pacienţi. „Este surprinzător că medicii oncologi au preferat să trimită oameni bolnavi în instanţă, în loc să le ofere alternativa includerii gratuite în acest program. Poate nu au ştiut că există alternativă”, au mai spus sursele citate.

Cookies