Ponta: România va avea 500 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii în sistemul medical

de:
07 apr. 2014
0 Afișari
Ponta: România va avea 500 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii în sistemul medical

Dezvoltarea infrastructurii în sistemul medical este una dintre prioritățile pe care Guvernul le-a inclus în Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană. Premierul a prezentat prioritățile în plenul Parlamentului și și-a exprimat dorința ca parlamentarii să se implice în procesul de absorbție a fondurilor europene, scrie romanialibera.ro.

Premierul a precizat că gradul de absorbţie a fondurilor UE a crescut de la 7% în 2012 la 35% în prezent, România având cea mai mare creştere a absorbţiei dintre statele UE, anul trecut fiind încasate fonduri nerambursabile de aproape trei miliarde euro.

El a mulţumit celor zece parlamentari PDL, „care încă mai sunt la PDL”, pentru faptul că au iniţiat o dezbatere pe tema fondurilor europene, care îi oferă ocazia să arate ceea ce acest partid nu a făcut în perioada în care s-a aflat la guvernare.

Şeful Guvernului şi-a continuat discursul arătând că gradul de absorbţie a fondurilor UE prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi, domeniu pe care şi Alexandru Nazare (PDL) l-a condus ca ministru, a crescut de la 6,22% la 31,2% şi precizând că imaginea României era ca ţara „cea mai incompetentă şi coruptă” în domeniul fondurilor europene, cu suspendarea mai multor programe şi aplicarea de corecţii financiare de aproximativ un miliard euro.

„Nu mi-aş fi închipuit niciodată că tocmai PDL o să-mi dea ocazia să le reamintesc în ce hal au adus România în ceea ce priveşte fondurile europene şi lucrurile importante pe care le-am reuşit”, a punctat Ponta.

Cookies