ARHIVA B365

Ponta: Iau în calcul asumarea răspunderea pe Codul Fiscal

Premierul a declarat că pe 25 martie Codul Fiscal va fi finalizat și trimis la Parlament, urmând să fie discutat imediat după Paște. 

Legat de reviziurea Constituției, Ponta a declarat că PSD menține propunerile USL de revizuire a Constituției. 

Victor Ponta a declarat că nu a avut timp să găsească un înlocuitor pentru ministrul Finanțelor. 

Solicitarea de demisie din funcția de ministru al Finanțelor a lui Darius Vâlcov va fi trimisă președintelui României imediat după aprobarea, în ședință de Guvern, a Codului fiscal și de procedură fiscală, ceea ce înseamnă maxim miercurea viitoare, a declarat luni premierul Victor Ponta, președintele PSD, citat de Agerpres.

El a arătat că cele două proiecte se află în circuitul de avizare, iar schimbarea ministrului de Finanțe ar însemna întârzierea acestui circuit.

Darius Vâlcov a demisionat din funcţia de ministru de Finanţe. Premierul Victor Ponta a făcut anunţul într-o intervenţie televizată, la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut revocarea din funcţie a lui Vâlcov. Darius Vâlcov este urmărit penal pentru luare de mită. Detalii, AICI.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button