Ponta: I-am spus „măi” lui Pană, nu o să mai folosesc expresia, să înţeleagă şi colonelul Turcescu

de:
26 apr. 2014
0 Afișari
Ponta: I-am spus

Întrebat dacă îi va cere scuze Doinei Pană, Ponta a răspuns că nu are motiv. „Am folosit expresia de «măi», nu o să o mai folosesc, să înţeleagă şi colonelul Turcescu”, a spus Ponta.

El a spus că va fi atent pe viitor, pentru ca dacă va spune „Bună ziua” să nu se înţeleagă de către „coloneii lui Băsescu” că a înjurat sau a spus „găozar” sau „ţigancă împuţită”.

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, au mers, marţi, în localitatea Beiu, judeţul Teleorman, unde au vizitat mai multe zone inundate şi au discutat cu oamenii. Presa a relatat că, marţi, la Beiu (Teleorman) i s-ar fi adresat ministrului Pană spunând: „Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”.

Ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, a declarat, după ce presa a relatat că premierul Ponta i s-ar fi adresat cu „fă”, că ea nu a auzit acest cuvânt niciodată în vocabularul premierului şi că acesta i se adresează mereu doar cu „măi”, Pană cerând totodată ca înregistrarea să fie ascultată atent.

Sursa: Mediafax

Cookies